miercuri, 4 decembrie 2019

A început luna bucuriei - sticlă pictată (28)

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Nici nu știu cum se face ca deja suntem în decembrie, luna bucuriei și a cadourilor. Apreciez mult pe cei care meșteșugaresc, meșteresc diverse și lucrează pentru alții doar de dragul de a aduce o bucurie. La rândul meu, fac același lucru. Prefer un cadou micuț și drăguț în locul unuia mare, costisitor și care să nu aibă nici o încărcătură sufletească. Așa că de ceva vreme am reînceput treaba și casa mea e plina de borcane, borcanașe, sticle, globuri care așteaptă sa fie umplute (în cazul borcanașelor), ambalate și dăruite. Unul dintre ele este acesta pe care tocmai l-am terminat:

      Vă doresc zile tihnite, pline de inspirație să adunați bucurie și să o dăruiți și altora cu toată dragostea.

Cu drag, 
^.^ Anca M

joi, 24 octombrie 2019

E toamna iar...

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Dacă nu casc bine ochii, toamna a venit și a și trecut. Bucurie mare e sa poți vedea zi de zi cerul și toate culorile schimbându-se în jur  Eu am o fascinație cu un copac pe care îl vad zi de zi cand vin de la serviciu. E plin de viata, e plin de culoare si ma îmbie mereu la gânduri frumoase. Vi-l arat și vouă, sa nu ma bucur doar eu de el :

      Și dacă tot e toamna sa va las și o muzica asa mai de sezon (Tudor Gheorghe - Toamna):



cu drag, 
Anca M ^. ^

miercuri, 9 octombrie 2019

Colecția "pentru Sofia" - sticla pictata (27)

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Îmi era dor sa revăd colecțiile de pahare deja lucrate și căutând în arhive am regăsit una pe care sigur nu o cunoașteți.
       Are delicatețea unei zile senine de primăvară, culorile simple în nuanțe diafane de roz și frumusețea unui moment unic în timp. Cum altfel poți sa te simți degustand dintr-un pahar asa migălos lucrat decât ca trăind o clipa plina de bucurie și tihna?
      Din categoria "doctorul nu are medicamente și croitorul ață de cusut", la fel și eu nu am asa colecție în casa, ci doar păstrată în amintirea unor zile pline de studii și munca. Pozele sunt multe, dar aici nu las decât câteva din ele în speranța că orice vedeți aici sa fie o inspirație pentru proiectele voastre viitoare.




cu drag, 
Anca M ^. ^


marți, 8 octombrie 2019

La multi ani

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Asa ca in prag de sarbatoare pentru blog, ca na, data de 8 a lunii este asa mai deosebita, vreau sa va arat o ilustatie frumoasa. Sincer chiar cred ca fiecare dintre noi poate aduce un strop de lumina oriunde s-ar afla. Incercati sa va covingeti singuri.
sursa



cu drag,
Anca M ^.^

miercuri, 2 octombrie 2019

Basmele copilariei

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Ați încercat vreodată sa recititi sau măcar sa reascultati basmele copilăriei? Încercați. E un exercițiu de o delicatețe deosebita. Va voi îmbia în cele ce urmează la un basm cu totul aparte. Nu se putea altfel decât sa încep cu Eminescu.
sursa

      Frumusețea scrierilor sale este nemuritoare. Numai ascultați cât de frumoasa este alcătuirea fiecărui rand al povestii.


cu drag,
Anca M ^. ^

duminică, 29 septembrie 2019

Despre fericire

      Bine v-am găsit, oameni buni,

      Am găsit aceasta scriere foarte de actualitate și vreau sa o împărtășesc și cu voi :
sursa

“Oamenii vor să fie fericiţi, dar în fiecare dimineaţă se trezesc supăraţi pe viaţă, supăraţi pe lumina care intră pe geam, supăraţi că începe o nouă zi în care trebuie s-o ia din nou de la capăt...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar îmbracă haine mohorâte, merg cu capul aplecat, salută trişti şi cu jumătate de gură, numără crăpăturile din asfalt şi găurile din şosea...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar intră trişti şi stresaţi la locul de muncă, se grăbesc să-şi judece colegii şi să-şi învinuiască şefii pentru tot ceea ce-i nemulţumeşte...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar pleacă spre casă apăsaţi de stresul de la muncă, pe care nu ezită să-l împrăştie şi în casele lor...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar creşterea copilului a devenit o povară şi dorinţa lui de joacă, un stres în plus..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar stau ţintuiţi în faţa televizorului la ştiri, se îngrozesc la filme comerciale şi se înfurie la emisiuni politice...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar acoperă cerul nopţii cu jaluzele opace, la culcare frământă anxioşi gândurile de peste zi şi pentru insomnie dau vina pe viaţă...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar tăcerea ori reflecţia li se pare timp pierdut, rugăciunea o naivitate, iar liniştea greu de suportat...
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp pentru ei..
Oamenii vor să fie fericiţi, dar n-au timp de fericire...
Oamenii n-au timp să descopere că fericirea e în ei, în cerul dimineţii, în zâmbetul cu care salută oamenii, în ochii colegilor de la muncă, în joaca copilului, în liniştea casei, în stelele de pe cer şi-n rugăciunea de dinainte de culcare...
Fă, Doamne, ca oamenii să înveţe să fie fericiţi!”
      Acompaniez aceste rânduri cu o melodie deosebita (Elven BirdBerceuse roumaine) și va doresc multa pace si bucurie :


Cu drag, 
Anca M ^. ^


miercuri, 11 septembrie 2019

Prietenie

      Bine v-am gasit oameni buni,

       Nu e niciodata prea tarziu sa multumesti. Si sa recunosti ca viata este un sir de evenimente din cele mai variate, curioase, ciudate cateodata, dar întotdeauna cu un scop chiar daca nu il pricepi pe moment.
Te intrebi oare daca aceasta este o marturie? Pai, as spune ca da. Au fost ( si sigur vor mai fi ) multe momente in viata mea cand unele lucruri s-au intamplat fara sa inteleg de ce. In timp insa toate s-au dovedit cu rost si cu o valoare dincolo de orice mi-as fi imaginat. Imi amintesc ziua in care intrasem pe o pagina de internet si scriam un comentariu la un articol. Si din aproape in aproape am cunoscut oameni deosebiti, intr-atat de deosebiti incat astazi sunt parte din viata mea. Imi amintesc ziua in care am aplicat pentru un job si peste timp oameni deosebiti au devenit parte din viata mea. Imi amintesc o iesire la un picnic, care a lasat in urma bucuria unor oameni frumosi. Îmi amintesc o intalnire intr-o biserica care a dus la minunate intamplari si o serie de alti oameni deosebiti pe care am avut ocazia sa ii cunosc de-lungul timpului. Și încă, ... deosebit este caci resimt ajutorul oferit la vreme de restriște la un apel telefonic distanta (sau doar un mesaj de WhatsApp distanta).
Pe fiecare om in parte il am intr-un coltisor al sufletului meu si fiecare in parte stiu ca ma are intr-un coltisor al sufletului sau. Cum oare functioneaza asta? Oare cat de mare este inima unui om si cate poate primi inauntru? Desi fizic este nu mai mare decat un pumn, la nivel fiintial, inima unui om poate cuprinde intreg universul. Cel putin asa cred eu. Pentru fiecare moment in parte care l-am petrecut cu voi, pentru fiecare dovada de dragoste pe care mi-ati aratat-o si pentru fiecare moment de incredere pe care mi l-ati acordat, va multumesc. Sunteti minunati si viata e mai frumoasa cu voi in ea. Nu ma simt vrednica sa va am asa prieteni dragi, dar uite ca bunul Dumnezeu si-a facut mila de noi si ne-a adunat împreună. Frumoasa este viata cu oameni de omenie alături.

Minunat esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale.
cu drag, 
Anca M ^.^

luni, 9 septembrie 2019

Nădejde și iubire

      Bine v-am găsit,

      Nădejde și iubire
      Asa zicea prietena mea draga ca ar însemna pentru ea Sf Ioachim și Ana. Tuturor celor sărbătorite si sărbătoriti astăzi sa aveți zile îmbelșugate, pline de speranța și credința, de sănătate, de tihna și de oameni frumoși in jurul vostru. La mulți ani, oameni buni. Și la mulți ani și celor care au în componenta numelor lor numele Sfintei Ana.

      Apropo de credință, am găsit o scriere care da acestui cuvânt o turnura cu totul deosebita. Și cuvantul este cam asa :

Zi de zi oamenii trăiesc şi comunică între ei mai mult prin credinţă decât prin orice altceva. La restaurant, omul ia masa cu credinţa că în mâncare nu se află otravă; doarme în aşternut, la hotel, cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără chibrituri de la magazin cu credinţa că nu sunt umede; plăteşte biletul de avion cu credinţa că pilotul îl va duce acolo unde trebuie; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este întreg la mine şi nu se gândeşte la sinucidere. Ţăranul seamănă grâu cu credinţa că sămânţa va încolţi; ciobanul îşi mână turma la păşune cu credinţa că iarba nu s-a uscat peste noapte. Şcoala dăinuieşte pe temelia credinţei învăţăcelului în învăţător. Statul dăinuieşte pe temelia credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în slujirea aleșilor. Căsătoria dăinuieşte pe temelia credinţei în bunăvoirea ambilor soţi. Prietenia dăinuieşte pe temelia credinţei în sinceritatea celor două părți. Peste jumătate din viaţa noastră pământească, din comunicarea cu oamenii şi cu natura este întemeiată pe credinţă. Jumătate din cunoaşterea noastră cea mai bună este credinţă curată.Ce minunat ar fi dacă am avea și noi permanent credinta în Dumnezeu! Zi binecuvântată!

      Acest text mi-a venit pe WhatsApp de curând și țin sa mulțumesc din suflet persoanei care mi l-a trimis. Ești minunata. Și persoana care a scris aceste rânduri trebuie sa fie cu totul deosebita. Domnul sa îți răsplătească dragostea pentru asa gânduri.

Cu drag, 
Anca M ^.^

duminică, 8 septembrie 2019

La multi ani

bine v-am gasit oameni buni,

      Am considerat mereu ziua de 8 a lunii asa mai deosebita caci intr-o zi de 8 am scris primul articol. Și dacă tot vorbesc de timp, as dori sa va las un extras dintr-o carte frumoasa:

Cel mai rușinos este să pierzi timpul din nebăgare de seamă. Gândește-te bine: mare parte din viața noastră se scurge făcând rău; cea mai mare parte, nefăcând nimic; toată viața, făcând altceva decât ar trebui. (…) Atunci, iubitul meu Lucilius, fă tocmai ce-mi scrii că faci: cuprinde pe deplin fiecare ceas; vei fi mai puțin la cheremul viitorului dacă te vei înstăpâni pe prezent. De la o clipă la alta, viața se trece. Nimic nu ne aparține, Lucilius, doar timpul este al nostru.


      Astazi este ziua Nasterii Maicii Domnului, asa ca profit de ocazie sa urez la multi ani tuturor sarbatoritilor. Sa aveti zile pline de pace si bucurie,sanatate si dragoste, oameni buni. La mulți ani!

cu drag,
Anca M ^ .^


joi, 1 august 2019

Amintiri frumoase

      Bine v-am gasit oameni buni,

      De dimineata m-am trezit cu o muzica placuta venita de afara : picuri picuri, pic pic, pic... ploaie, stropi si picureli. Si picurii aia pe pervaz si pe frunze se auzeau absolut perfect. Nu stiu voi, dar asa bucurii mici si placute de tot intalnesc la tot pasul imi fac inima sa tresara si sa ma umple de viata.         
      Am facut ochii mari vazand ca azi suntem deja in data de 1 (intai!?) August. Serios? Cand au trecut 7 luni din anul acesta? Ma mir cateodata de cat de repede trec toate si imi dau seama ca de fapt noi traim doar prin suma experientelor pe care le adunam asa zi de zi in mici farame : o raza de soare care bate in geam dimineata la prima ora si deseneaza pe perete florile din imprimeul de la perdeaua din geam, un ciripit de pasari in copaci sau un tocait de ciocanitoare, un pasaj dintr-o carte citit in metrou in drum spre munca, un apel telefonic catre o persoana draga si vocea auzita la capatul celalalt de telefon, un chicotit de copil care alerga prin casa, zambete cristaline venite asa ca o adiere de vant dinspre un parc de copii, o muzica buna sau, pur si simplu, a fi alaturi de cineva drag - doar a fi langa cineva drag, fara sa mai faci nimic sau facand totul.
      Si uite asa trec zilele frumos si parca altfel e viata traita prin clipe de neuitat.

      Rascolind amintiri placute am descoperit un crampei de desen la care chiar nu ma mai satur privind. Sa fi trecut ceva vreme de cand l-am facut, dar la fel de frumos mi se pare ca in noaptea in care l-am desenat. Voi cum va mai petreceti viata?

cu drag,
^.^ Anca M

miercuri, 5 iunie 2019

La multi ani

Hristos a inviat,

      Mare lucru a spus S Mehedinti acum ceva vreme despre invator:

”Nu legea, nu cartea, regulamentul, revizorul, inspectorul ori ministrul fac şcoala. Ci o faci zilnic, tu, cel care te sui la catedră. De felul cum te-ai gândit (sau nu te-ai gândit) la lecţie, de chipul cum priveşti (ori nu priveşti) pe copii, de metoda cu care explici (sau nu explici) lecţiile. De fiecare cuvânt, de fiecare gest al tău atârnă soarta viitoare a învă?ământului. Dacă tu eşti dascăl adevărat, poate întregul univers să fie hâd şi şubred ca o şandrama veche, tu, în sfera şcolii tale eşti izvor de lumină, de frumuseţe şi armonie, fiindcă tu eşti pentru copil centrul universului.” (Simion Mehedinti, Revista Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Sălaj, Zalău, 1 -15 Febr. 1928, nr. 3 – 4).

pinterest

      La multi ani, tuturor invatatorilor si profesorilor celor care fac o diferenta in viata de zi cu zi.
cu drag,
Anca M ^.^

luni, 3 iunie 2019

Despre ... copilarie

Hristos a inviat, oameni buni,

      Am avut multe variante de a incepe o poveste. Una peste alta, nici una nu mi s-a parut a fi cea mai buna, toate fiind parte din ceva mai mare, dintr-un tot. Ar fi atat de multe de spus si totusi atat de putine de impartasit. Este ceva ca o comoara de pret, care, odata descoperita, faci orice ca sa o ai si pentru nimic in lume nu ai mai da-o altuia.
pinterest
      Afara este o racoare foarte placuta, ploua linistit, atat de linistit ca imi pot auzi gandurile. Miroase a crini de iunie, a ploaie si undeva pe un fundal se aude o muzica numai buna pentu asa stare. Peste tot vad carti frumoase, frumos ilustrate si culori. Desenele stau imprastiate, pe masa si prin casa si cariocile cam la fel.Creioanele si altele asemenea stau totusi cumincioare in penar , asteptand iar o zi numai buna pentru a fi folosite.
      Cred ca viata e impartita in momente mici, miiiici de tot, care mai de care mai frumoase. Asa, ceva gen pietrele din mare, de toate culorile, formele, texturile si marimile. Ce le face deosebite este prezenta constanta a apei si stralucirea luminii. Mai departe, frumusetetea se afla in ochii privitorului. La multi ani copilarie, la multi ani fiecaruia dintre cei care cititi aceste randuri si va bucurati de bucuriile simple ale vietii.
 


Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.
Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.

Tudor Arghezi

pinterest
cu drag,
Anca M ^.^
 

duminică, 10 martie 2019

Despre ... primavara

      Bine v-am gasit,

      A venit primavara, oameni buni, in jurul nostru si in sufletele noastre. Va doresc sa va tihneasca toate si sa aveti parte de pace si bucurie, acum si in vesnicie. La multi ani tuturor.

sursa : pinterest
"Primăvară e când nu regreţi nimic. Primăvară e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor fără motiv. Primăvară e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit. Primăvară e când te opreşti să dăruieşti şi îl întrebi pe cerşetor cum îl cheamă. Se uită mirat la tine. L-ai văzut! Ai văzut că e om. E primăvară! Primăvară e când te opreşti să vorbeşti cu un căţel care doarme întins la soare. Cu o gărgăriţă ce s-a aventurat pe o frunză. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbit de un mulţi ani. Cu bătrâna din colţ care vinde usturoi şi e supărată că pe ea n-o iubeşte nimeni de 1 martie. Primăvară e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit. Primăvară e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să daruieşti. Primăvară e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că uite aşa, poţi să înveţi cum să ierţi. Primăvară e când ai putea fi gelos, dar, pur şi simplu, nu eşti, căci realizezi că nu poţi trăi o viaţă temându-te de toţi oamenii mai frumoşi, mai deştepţi, mai buni ce-ar putea apărea să-ţi ia locul în viaţa celui iubit. Aşa că ridici din umeri, continuând să fii tu. Primăvară e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun. Primăvară e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun. Primăvară e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvară e atunci când crezi în minuni, cea mai mare părându-ţi a fi... chiar tu. Primăvară e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu. Primăvara eşti tu. Uneori însă uiţi."

PS : multumesc celei care mi-a trimis acest mesaj pe what's app. Nu stiu cine l-a scris, dar e minunat.
cu drag,
Anca M ^.^

marți, 26 februarie 2019

Buna dimineata

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Azi este o zi minunata din mai multe puncte de vedere. Poate si pentru ca este Sf Porfirie (cine a auzit de el) sau poate pentru ca suntem fix dupa Dragobete si asa in aer pluteste iz de primavara, sau pentru ca este zi de marti si parca toate se dezmortesc asa ca pentru o saptamana plina si cu idei marete (prietenii stiu de ce) sau poate ca este acusi sfarsit de februarie si intram intr-o luna plina de flori si zambete. Una peste alta, astazi este o zi minunata si daca cumva de dimineata vreo cineva a inceput ziua mai greu acum este un moment perfect sa revenim la cele mai placute ale vietii : o muzica buna, o carte buna, un pranz delicios sau o companie placuta (sau toate la un loc?mhhh,de ce nu?).
sursa : pinterest
       Am gasit de curand o melodie deosebita pe care as dori sa o impartasesc cu voi. Nu se stie cui poate sa ii schimbe ziua dintr-una cam gri intr-una mai ... colorata.

      Versurile sunt deasemenea delicioase si le las pentru incantarea ochilor.
MINASTIRE

de Tudor Arghezi

Atipit-a ziua-n ramuri.
Porumbieii albi, la rind.
Pe pridvoare si la geamuri
Se trezesc din nou visind.

Aripile dorm inchise
Pretutindeni, evantalii.
Toata lumea ciripise
Pentru seara de
Rusalii.

Clopotele-au ostenit.
Liliecii din clopotniti
Dau de cerul risipit
Pretutindenea din solniti.

Luna-si mina lin paunii
Pe intinsu-i asternut.
Ochii tai ca bruma prunii
Ma gindesc sa ti-i sarut.

Si cum ceasul bate-n larg
Peste noi si peste plante.
De s-ar crede ca se sparg
Subt ciocane diamante;

Timpul cel adevarat
Vine-n aripi imprejur,
Si pe capul meu plecat
Varsa poale de azur.

cu drag,
^.^ Anca M

marți, 8 ianuarie 2019

La multi ani

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Sa aveti un an nou plin de pace si bucurie, de sanatate, de impliniri si de tihna. Oare sa fi trecut deja 7 ani de cand am scris pentru prima data "Bine ati venit!"? Asa se pare totusi. Va multumesc tuturor celor care de-a lungul timpului ati venit sa cititi articolele de pe acest blog, sa lasati un mesaj scris, sa ma sfatuiti si sa imi bucurati inima. Si mai multumesc celor care de-a lungul timpului au avut incredere in talantul pe care l-am primit si m-au incurajat sa lucrez cat de mult se poate.

      
La multi ani tuturor!
cu drag,
^.^  Anca M