Cerneala de nuc

      Imi savuram cafeaua de dimineata si mi-am dat seama ca de curand am facut un proiect despre care nu am documentat nimic. Asa ca o fila de jurnal sa ramana aici pentru cei care poate vor sa incerce in viitor asa proiect.

      Povestea incepe de fapt undeva in alta parte, nu la mine. Eram pe Instagram si una din persoanele tare dragi mie, @mami.ilustreaza , a scris despre “Pigmenti, plante si poveste”. Subiectul era legat de cerneala de nuc. Zis si facut! Stiti cum e cu puterea exemplului, nu?

 

      Timpul a trecut, si samanta plantata a dat rod. Asa ca intr-o dimineata friguroasa de iarna, acu vreo luna si ceva, m-am apucat de cules frunze de nuc in curte la prietenii nostri! Muuuuulte. Cam o plasa din aia mare de rafie. Frunzele culese le-am pus la spalat ceea ce s-a dovedit rapid o greseala, asa ca m-am potolit. Am preferat sa iau frunzele si sa le imprastii pe masa si sa le caut de oua, ganganii, buburuze si alte chestii vii. Cu regret a trebuit sa trimit in frig vreo cateva buburuze, un gandacel si o frunza pe care se odihneau niste oua de… ceva insecta necunoscuta mie.

 

      Am pus totul la fiert intr-un ceaun mare cu apa cat sa le acopere. A fiert undeva la 4 ore la foc mic. Totul a ramas fix asa cum era (apa si frunze) peste noapte, la macerat. A doua zi , am strecurat totul printr-un tifon curat (nu era musai sa fie steril) pus peste o sita. Toata cantitatea, care acum era cam la 200g, am pus-o la fiert. Iar! Foc mic si rabdare! Eram cu pensula si blocul de desen dupa mine sa vad ce iese.

      Am documentat ce era mai important:

-cum arata apa cu frunze de nuc in ea dupa ce a stat o noapte la macarat

 -cum arata licoarea dupa ce a scazut la jumatate, la 60%, dupa la 80%, dupa la 90%

- cum a s-a decantat pigmentul de culoare pe peretii ibricului in care am fiert totul

      Din tot experimentul, la final au ramas 2,5 sticlute minuscule, nu mai mari decat o unghie in diametru.

      Am facut primul desen, si singurul pana in acest moment, din aceasta cerneala de nuc. Ce a iesit vedeti si voi.

 

      Si acum vine concluzia: s-a meritat sa petrec atata timp si sa pun atata migala pentru acest proiect? Raspuns: cu siguranta ca DA. Nu doar ca te invata sa ai rabdare si sa fii meticulos, dar este o satisfactie absolut geniala la final cand vezi ce a iesit. As mai face acest proiect? poate ma inrebati. Raspunsul e acelasi: cu siguranta ca DA!

 

      Ce a fost si mai important decat proiectul in sine a fost atmosfera creeata, bucuria copiilor si bucuria adultilor, pana la urma, pentru asa moment deosebit.

 

      Ce mi-a ramas ca amintire din acest experiment? Totul!

      Sa va dea bunul Dumnezeu timp si sa gasiti si voi timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur. Sau invers. Sau ambele.

Cu drag,

Anca M

The project is a mess, I am not a mess

      Bine v-am gasit, oameni buni!

      Vi s-a intamplat vreodata sa va cuprinda entuziasmul si sa vreti sa faceti "lucruri marete" si pana la urma sa iasa totul un dezastru? La propriu! Adica fara doar si poate, ca "stai sa vezi ca mai salvez vreo ceva" ci, pur si simplu, dezastru! Cam ceva de genul asta am patit de curand. 

      Este adevarat ca nu doream sa reinventez roata, vroiam doar un proiect simplu plin de culoare care sa ma ajute sa fac un pic ordine in ganduri. Sau mai bine spus sa pun pauza la ganduri. Incep cu entuziasm, ma concentrez pe culoare si fac o miscare plina de anvergura pe masa de lucru, moment in care o sticluta de acuarela lichida rosie se varsa in toata splendorea. Pe masa (pe fata de masa), pe blocul de desen, pe setul de acuarele, pe cele cateva pensule din jur, pe tot ce era in jur! Va imaginati ca am vazut rosu si la propriu si la figurat. 

 

 

      In fix acel moment cand totul s-a varsat, primul gand a fost sa strang totul sa nu curga si pe covor, ca pe fata de masa deja totul rosu. Ok si a trecut momentul, am facut curat, dar culoarea trebuia repede folosita pentru a nu irosi chiar tot ce mi-a mai ramas. Am luat toate caietele care erau la indemana si le-am umplut cu urme si pete de culoare. Un dezastru! Cel putin primul gand! Si au urmat altele. Si ganduri peste ganduri cand vrei sa faci ceva si iese cu totul altceva.

      Si vine partea ce mai frumoasa, aia in care iti vine un gand totaaaaaaaaaaal nesanatos ca si tu esti un dezastru. Da, mi se intampla! Si gandul ala daca e hranit face ravagii. Concluzia? M-am adunat repede si mi-am spus ca “Asta e, praful s-a ales de toate, dar desi proiectul meu e un dezastru, eu nu sunt un dezastru.” Si atat. “My project is a mess, I am not a mess.” Si am mers mai departe. In momentul in care s-a facut liniste in ganduri, am inceput sa vad in haosul creeat o multime de posibilitati. Am recurs la un proiect mixed art media, am trecut de la acuarele la acrilice.

      Din amestecul de acuarela (primele straturi) si amestecul de acrilic (straturile care au reimprospatat totul) a luat nastere un inger foarte dragut, tinand o lumina in mana sa. Fundalul nu era inca ceea ce visam, asa ca am lasat totul sa se odihneasca.

      Ceva ma impiedica sa continui si asa au trecat cateva zile bune. Moment in care mi-am propus ca orice ar fi azi e ziua in care voi duce la bun sfarsit acest proiect.

      “Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand.” Deci, desi nu aveam chef, am deschis iar blocul de desen, am pun un cronometru si am privit iar la ingerul conturat. Am decis sa il las fix asa cum este si sa lucrez la fundal.

      Incheierea trebuia sa aibe un pic din acel “je ne sais quoi“ care sa uneasca totul , caz in care am apelat la un pic de acuarela Kuratake aurie.

 

 

      Ce a iesit, vedeti si voi! Combinatia intre haosul de la inceput, ingerul purtator de lumina, si fundalul devenit o explozie de culoare datorita colajului de diferite materiale si benzi de scotch face ca acest proiect sa fie extraordinar de frumos.

 

      Din haos a iesit ceva frumos si din gandurile care pot pune stapanire pe mine am invatat cat se poate de repede ceva foarte important. Si anume ca nu e cazul sa dramatizez prea mult si ca desi uneori anumite lucruri pot fi in dezordine (un dezastru) asta nu inseamna ca si eu sunt la fel. Si ca odata constientizat asta am mai pus o piatra la temelie, temelia fiintei mele.

      Las acest articol marturie mie si celor care poate au nevoie de un gand bun si frumos ca sa lupte cu cele ale zilei, incepand de la ganduri, mai ales de la ganduri.

Ca de obicei, a voastra,

cu drag,

Anca M