Cerneala de nuc

      Imi savuram cafeaua de dimineata si mi-am dat seama ca de curand am facut un proiect despre care nu am documentat nimic. Asa ca o fila de jurnal sa ramana aici pentru cei care poate vor sa incerce in viitor asa proiect.

      Povestea incepe de fapt undeva in alta parte, nu la mine. Eram pe Instagram si una din persoanele tare dragi mie, @mami.ilustreaza , a scris despre “Pigmenti, plante si poveste”. Subiectul era legat de cerneala de nuc. Zis si facut! Stiti cum e cu puterea exemplului, nu?

 

      Timpul a trecut, si samanta plantata a dat rod. Asa ca intr-o dimineata friguroasa de iarna, acu vreo luna si ceva, m-am apucat de cules frunze de nuc in curte la prietenii nostri! Muuuuulte. Cam o plasa din aia mare de rafie. Frunzele culese le-am pus la spalat ceea ce s-a dovedit rapid o greseala, asa ca m-am potolit. Am preferat sa iau frunzele si sa le imprastii pe masa si sa le caut de oua, ganganii, buburuze si alte chestii vii. Cu regret a trebuit sa trimit in frig vreo cateva buburuze, un gandacel si o frunza pe care se odihneau niste oua de… ceva insecta necunoscuta mie.

 

      Am pus totul la fiert intr-un ceaun mare cu apa cat sa le acopere. A fiert undeva la 4 ore la foc mic. Totul a ramas fix asa cum era (apa si frunze) peste noapte, la macerat. A doua zi , am strecurat totul printr-un tifon curat (nu era musai sa fie steril) pus peste o sita. Toata cantitatea, care acum era cam la 200g, am pus-o la fiert. Iar! Foc mic si rabdare! Eram cu pensula si blocul de desen dupa mine sa vad ce iese.

      Am documentat ce era mai important:

-cum arata apa cu frunze de nuc in ea dupa ce a stat o noapte la macarat

 -cum arata licoarea dupa ce a scazut la jumatate, la 60%, dupa la 80%, dupa la 90%

- cum a s-a decantat pigmentul de culoare pe peretii ibricului in care am fiert totul

      Din tot experimentul, la final au ramas 2,5 sticlute minuscule, nu mai mari decat o unghie in diametru.

      Am facut primul desen, si singurul pana in acest moment, din aceasta cerneala de nuc. Ce a iesit vedeti si voi.

 

      Si acum vine concluzia: s-a meritat sa petrec atata timp si sa pun atata migala pentru acest proiect? Raspuns: cu siguranta ca DA. Nu doar ca te invata sa ai rabdare si sa fii meticulos, dar este o satisfactie absolut geniala la final cand vezi ce a iesit. As mai face acest proiect? poate ma inrebati. Raspunsul e acelasi: cu siguranta ca DA!

 

      Ce a fost si mai important decat proiectul in sine a fost atmosfera creeata, bucuria copiilor si bucuria adultilor, pana la urma, pentru asa moment deosebit.

 

      Ce mi-a ramas ca amintire din acest experiment? Totul!

      Sa va dea bunul Dumnezeu timp si sa gasiti si voi timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur. Sau invers. Sau ambele.

Cu drag,

Anca M

The project is a mess, I am not a mess

      Bine v-am gasit, oameni buni!

      Vi s-a intamplat vreodata sa va cuprinda entuziasmul si sa vreti sa faceti "lucruri marete" si pana la urma sa iasa totul un dezastru? La propriu! Adica fara doar si poate, ca "stai sa vezi ca mai salvez vreo ceva" ci, pur si simplu, dezastru! Cam ceva de genul asta am patit de curand. 

      Este adevarat ca nu doream sa reinventez roata, vroiam doar un proiect simplu plin de culoare care sa ma ajute sa fac un pic ordine in ganduri. Sau mai bine spus sa pun pauza la ganduri. Incep cu entuziasm, ma concentrez pe culoare si fac o miscare plina de anvergura pe masa de lucru, moment in care o sticluta de acuarela lichida rosie se varsa in toata splendorea. Pe masa (pe fata de masa), pe blocul de desen, pe setul de acuarele, pe cele cateva pensule din jur, pe tot ce era in jur! Va imaginati ca am vazut rosu si la propriu si la figurat. 

 

 

      In fix acel moment cand totul s-a varsat, primul gand a fost sa strang totul sa nu curga si pe covor, ca pe fata de masa deja totul rosu. Ok si a trecut momentul, am facut curat, dar culoarea trebuia repede folosita pentru a nu irosi chiar tot ce mi-a mai ramas. Am luat toate caietele care erau la indemana si le-am umplut cu urme si pete de culoare. Un dezastru! Cel putin primul gand! Si au urmat altele. Si ganduri peste ganduri cand vrei sa faci ceva si iese cu totul altceva.

      Si vine partea ce mai frumoasa, aia in care iti vine un gand totaaaaaaaaaaal nesanatos ca si tu esti un dezastru. Da, mi se intampla! Si gandul ala daca e hranit face ravagii. Concluzia? M-am adunat repede si mi-am spus ca “Asta e, praful s-a ales de toate, dar desi proiectul meu e un dezastru, eu nu sunt un dezastru.” Si atat. “My project is a mess, I am not a mess.” Si am mers mai departe. In momentul in care s-a facut liniste in ganduri, am inceput sa vad in haosul creeat o multime de posibilitati. Am recurs la un proiect mixed art media, am trecut de la acuarele la acrilice.

      Din amestecul de acuarela (primele straturi) si amestecul de acrilic (straturile care au reimprospatat totul) a luat nastere un inger foarte dragut, tinand o lumina in mana sa. Fundalul nu era inca ceea ce visam, asa ca am lasat totul sa se odihneasca.

      Ceva ma impiedica sa continui si asa au trecat cateva zile bune. Moment in care mi-am propus ca orice ar fi azi e ziua in care voi duce la bun sfarsit acest proiect.

      “Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand.” Deci, desi nu aveam chef, am deschis iar blocul de desen, am pun un cronometru si am privit iar la ingerul conturat. Am decis sa il las fix asa cum este si sa lucrez la fundal.

      Incheierea trebuia sa aibe un pic din acel “je ne sais quoi“ care sa uneasca totul , caz in care am apelat la un pic de acuarela Kuratake aurie.

 

 

      Ce a iesit, vedeti si voi! Combinatia intre haosul de la inceput, ingerul purtator de lumina, si fundalul devenit o explozie de culoare datorita colajului de diferite materiale si benzi de scotch face ca acest proiect sa fie extraordinar de frumos.

 

      Din haos a iesit ceva frumos si din gandurile care pot pune stapanire pe mine am invatat cat se poate de repede ceva foarte important. Si anume ca nu e cazul sa dramatizez prea mult si ca desi uneori anumite lucruri pot fi in dezordine (un dezastru) asta nu inseamna ca si eu sunt la fel. Si ca odata constientizat asta am mai pus o piatra la temelie, temelia fiintei mele.

      Las acest articol marturie mie si celor care poate au nevoie de un gand bun si frumos ca sa lupte cu cele ale zilei, incepand de la ganduri, mai ales de la ganduri.

Ca de obicei, a voastra,

cu drag,

Anca M

Un inger, un calendar si o foarfeca

      Bine v-am gasit, oameni buni,

      Fiecare zi este cea mai minunata zi cand vine vorba de a trai prezentul fix asa cum este: uneori mai creativ, uneori mai putin creativ. Important este sa avem deschiderea spre aceasta inclinatie si anume sa gasim mereu o oportunitate de a face ceva frumos cu ceea ce avem in jurul nostru.

 

      Din capitolul "Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand" cum spunea Picasso, m-am regasit acum cateva zile ca odata dat jos calendarul de pe perete trebuia sa fac ceva cu hartia.

      De obicei, ca sa fiu sincera, doar salvam iconita din mijloc si restul ajungea la reciclat, dar de data asta ceva m-a imboldit sa fac ceva mai mult. Ce a iesit puteti vedea si voi.

      Am inceput cu ceva simplu - un ingeras, ce altceva? Dupa, am zis ca nu se poate sa il las asa in aer, asa ca am adaugat ceva casute si cativa copaci, apoi au inceput sa apara detaliile. 

    

      Odata toate terminate, am zis sa le lipesc. Intre "am zis" si "am facut" au trecut inca vreo cateva zile. De ce ni se intampla uneori sa taraganam asa lucrurile nu stiu si nici nu vreau sa intru in detalii. Cert este ca la capatul celor cateva zile am luat gandul cel bun si am facut ceva fundaluri rapide pe hartie cu speranta ca a doua zi sa lipesc totul. Acuarela lichida pe hartie, amestecul de culori, si pana la urma haosul ce s-a ivit (caci ceva nu a fost exact ce as fi vrut sa fie) m-au facut sa pun in stand by proiectul pentru inca cateva ore. Mi-am revenit totusi repede cand am pus un timer si am spus ca "asta e, azi, acum e timpul sa termin acest proiect". 

    

      Poate parea amuzanta intamplarea, dar a duce la bun sfarsit un lucru si a-l duce bine (nu perfect) este mare lucru. Nu degeaba exista vorba aia "Inceputul Raiului este satisfactia lucrului bine facut!"

      Am vrut sa fac acest articol ca sa imi amintesc ca uneori cel mai important nu este sa tintesc doar spre lucruri perfect facute caci riscul este sa nu mai fac nimic sau sa fac lucrurile doar pe jumatate.

      Daca este un proiect de nota 10? Pai ce pot spune? Pentru mine DA, cu siguranta, pentru ca:

- spune o poveste cu totul minunata pe care nu o pot scrie aici dar are valoare deosebita pentru cativa oameni foarte dragi sufletului meu;

- m-a ajutat sa petrec un timp de calitate in familie :))));

- este dovada vie a faptului ca din orice poti face ceva frumos, netrebuind sa ai materiale scumpe;

- imi dovedeste inca o data ca acel poate ultra enervant slogan de  "trust the process" chiar asa si este;

- ma indeamna sa gasesc solutii cand nu am chef , acel "in the mood to do stuff" pe care sa fim sinceri nu putem mereu sa il avem;

-  imi da increderea sa vad ca simplele actiuni pot avea consecinte foarte benefice atat pentru starea mea de spirit cat si pentru a celor din jur;

- ma ajuta sa pot privi in urma si sa spun ca oricat de greu ( aka oricat de lene mi-e sa inchei ceva) este ceva se poate cu putinta vointa.

      Pentru cei care aveti cont de Instagram sau Youtube, puteti sa vedeti si video pe anca_pacesibucurie  sau pace si bucurie , daca nu, raman marturie cele cateva poze puse in acest articol.

      Va doresc, ca intotdeauna, sa aveti timp pentru a face ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur, sau invers, depinde de voi ce alegeti.

cu drag, 

Anca M

Crampeie de viata - parcul Sticlariei

      Hristos s-a inaltat, bine v-am gasit oameni buni,

      Luna Iunie este o luna extraordinara din toate punctele de vedere. Este cald (prea cald poate, dar asta este o alta discutie), totul este in plina floare, poate si mai mult decat in luna Mai, clar ciresele s-au copt si serile miros imbietor a tei si a ploaie, dupa zilele in care avem si cate o ploaie asa mai de vara, sa iti fie drag sa o asculti.

      Pe aici pe la noi, timpul este petrecut cat de mult se poate pe afara. Nu conteaza ca este un parc, prin cartier sau ceva mai departe, important este sa iesim din casa si sa descoperim lumea din jur.

      Si lumea din jur am descoperit-o si atunci cand am iesit nu mai departe de parcul de langa noi (v-am mai povestit de parcul Sticlariei), unde in cele cateva ore de plimbare am avut parte de foarte multe descoperiri. 

      Cu ce sa incep? Pe langa toate soiurile de plante vazute in jurul baltii ne-au atras atentia ratele si ratoii dimpreuna cu alaiul de boboci care isi faceau de treaba dupa musculite, lisitele si bobocii lor mici si zgribuliti care aveau de impartit plocoane intre ei, gainusele de balta care ai zice ca sunt lisite dar dupa ciocul lor galben si creasta rosie clar isi fac distincta prezenta pe lac si zecile de libelule si tantarei – mici si gri, cu dungi alb cu gri sau ceva mai maricei care merg pe balta.

      E imposibil sa te plimbi fara sa te miri de frumusetea locului si de tot ce misuna in jur. Bondarii sunt grabiti nevoie mare si plini de zumzet, libelulele mici si albastre (posibil libelule de smarald), sau mai mari si rosii – ceva de prin familia Sympetrum, acuma ca or fi libelule vagabond sau din cele calutas sangeriu, nu stiu sa spun, cert este ca luciul apei este plin de ele. Noi am avut parte de o zi plina de Soare (si tantari in parte, ca era si normal sa fie asa) si o seara plina de culorile superbe ale apusului cu tot ce presupune ora de aur absolut geniala care poate tine piept comentariilor oricarui ochi critic asupra acestui aspect.

      O broscuta testoasa nu mai mare decat vreo trei mingi de tenis la un loc isi cauta de zor de mancare intr-un musuroi de furnici (sau poate o fi vrut sa fuga de ele – ca daca e sa o zic pe aia dreapta nu prea parea interesata sa scape din acel loc 😊). 

      (Bonus content ca sa zic asa: am gasit o cicada care face galagia aia muuuulta mai peste tot prin parcurile din Bucuresti, de cativa ani incoa.)

 

      Ceva mai incolo cateva mierle (masculi) isi faceau concertul de seara in deplin respect al teritoriului fiecaruia dintre ei. Ceva mai sfios, cate un sticlete isi spunea si el oful ca doar era seara si trebuia sa isi manifeste interesul. Vrabiile ca la ele acasa, poate unele ceva mai triste ca isi pierdusera cuibul de la ploaia de cu o seara mai devreme. 

      Curios intre toate astea, ciorile grive isi certau o surata ca nu ii este zborul lin si planarea inca mai trebuie exersata – am presupus ca una era tanara si inca nestiutoare in ale aerodinamicii 😊. Ciocanitorile, pe de alta parte, ascultau cu interes, dar nu la galceava lor, ci la scoarta copacilor. Cum li se parea ceva deosebit, cum ciocaneau scoarta, dupa ce disparea interesul, treceau la urmatorul copac, si asa mai departe. Insa important la ele am observat ca este munca in echipa. Este fascinant sa le vezi. 

      Si ca totul sa fie perfect, in locurile unde exista casute cu mancare pentru pasari, din cand in cand dadeau tarcoale ceva perusi frumosi si verzi de ti-era mai mare dragul sa ii asculti. E ceva in cantecul si felul lor de a vorbi ca parca undeva in departare auzeai valurile marii sau macar simteai o briza nitel sarata asta cu speranta ca in curand vei ajunge la malul marii si degetele tale se vor afunda in cel mai placut mod cu putinta  nisipul fin si cald si apa rece si spumoasa a marii!

      Cam asa sunt iesirile noastre cu aventuri in “lumea celor care nu cuvanta” si gust de vacanta.

      Ca de fiecare data inchei prin a va dori sa aveti ochi sa vedeti lumea din jurul vostru, nu cea pe care o visati o data pe an in nu stiu ce locuri exotice (nu ca nu ar fi si aia absolut minunata si muuuuult dorita), ci lumea care e mereu alaturi de voi, oriunde ati merge.

cu drag,

Anca M

Despre frumos

      Suntem intr-o luna a bucuriei. Fie ca vorbim de luna femeii, de luna primaverii ca tocmai ce am avut Echinoctiul de primavara, ori ca e luna unui nou inceput ca doar ce am sarbatorit Buna-Vestire, cert este ca luna aceasta este plina de frumos. Si despre frumos as dori sa vorbesc si eu astazi. Pe 1 Martie toata lumea trimite mesaje minunate legate de venirea primaverii, saaaaauuuuu prin unele zone, cum bine stim, dam martisoare barbatilor (da, daaaa, ati citit bine, este un obicei tare frumos prin unele zone ale tarii). Dupa, vine ziua de 8 Martie, dedicate mamelor – zi plina de martisoare, de flori si de cadouri.Aici as mai mentiona un lucru: copil fiind si acum imi amintesc cum odata cu inceputul lunii la scoala faceam felicitari pentru mama. Clasicele felicitari erau cam asa : desenam o inimioara pe o felicitare si inimioara o decupam cu o foarfeca. Marginea o decoram frumos cu un glob spart maruntit (glob de "sticla", caci pe vremuri globurile erau dintr-o sticla fina si colorata frumos, astfel ca atunci cand il spargeai iti era mai mare dragul sa folosesti acea publere pe post de sclipici – azi stiu, avem sclipici din ala fain de la Pepco, si nu numai, si costa undeva la vreo 5-10 lei, depinde in ce cantitati iei, dar asta e alta poveste).

      Ma intorc iar la felicitarea aia frumoasa, cu un scris de mana dedesubtul inimioarei cu mesajul de 8 Martie si “ La multi ani, mamico!” scris frumos pe interior…. Si alte cuvinte dragute, sau o strofa din vreo poezie. Oare va mai amintiti, sau la voi cum era?

      Urmand firul povestii, vine Echinoctiul in care bucuria crescanda capata noi valente caci din ziua urmatoare orele petrecute pe lumina sunt din ce in ce mai multe. Ahhhh, si dupa vine ziua asta minunata de Buna-Vestire, urmata (logic, ca orice praznic imparatesc) de aniversarea celei mai importante persoane din cadrul sarbatorii praznicului si anume Soborul Sf Arh Gavriil.

      Si uite asa, din bucurie in bucurie, calatorim si ajungem pana la sfarsit de luna care daca e insotita de Soare si de vreme buna inseamna ca e insotita si de multe iesiri in aer liber si flori frumoase presarate in calea noastra.

      Asa, ca incheiere, va las un gand delicat despre mama, asa cum o vad eu.

      Mama este mama sau, cine are bafta, mama “sunt” mama dimpreuna cu bunica/bunicile. Mama cuprinde in ea ochii albastri ai cerului senin si cenusii ai zilelor pline de grija. Mama cuprinde in ea mainile care plamadesc aluatul si iti mangaie crestetul, care te iau in brate si iti impletesc parul. Mama cuprinde in ea  inima care iti vorbeste cand tace si iti sterge lacrimile cand iti gateste cea mai buna mancare din lume sau cel putin asa o crezi tu ca e. Mama isi are o mama si ea isi are o mama si tot asa pana la marea Mama care ne ocroteste pe toti cu bune si cu rele, cu suisuri si cu povarnisuri. Mama ne sparge gheata inimii cand ne e impietrita si ne rasadeste semintele bunatatii in suflet. Din rasadurile mamei rodeste dorul de frumos, de bunatate si de curaj sa ne depasim propriile frici.

      Mama este radacina, si seva, si pamant roditor. Si noi la randul nostru suntem aripile ei catre Cer. Ea sadeste flacara iubirii si a iertarii in noi, iar noi… noi ne intindem aripile catre lume, cu bunatate. Si drept e ca uneori ni-s aripile frante si penele murdare, dar dragostea ei ne ridica iarasi catre rostul nostru pe Pamant. Mama este lumina constiintei in momentele de nesiguranta sau de indoiala si bucuria momentelor de reusita.

      Mama este ocrotire, liman intins de tihna, de un verde crud primavaratic, din ale carei maini rasar vlastarele imaginatiei si ale zborului spre Infinit. Din Mama si prin Mama – Maica si Maicuta – ne nastem si renastem in gand de pasare maiastra si plecam in zbor cu radacinile in inima si dragostea in fiecare bataie de aripa. Mama este mama si asta spune totul!

      La voi cum este luna asta a bucuriei? Si mama voastra (mamele voastre) cum este (cum sunt)? Haideti la povesti si lasati un gand aici daca timpul va permite!

cu drag,

Anca M