Imi savuram cafeaua de dimineata si mi-am dat seama ca de curand am facut un proiect despre care nu am documentat nimic. Asa ca o fila de jurnal sa ramana aici pentru cei care poate vor sa incerce in viitor asa proiect.
Povestea incepe de fapt undeva in alta parte, nu la mine. Eram pe Instagram si una din persoanele tare dragi mie, @mamiilustreaza , a scris despre “pigmenti, plante si alte povesti”. Subiectul era legat de cerneala de nuc. Zis si facut! Stiti cum e cu puterea exemplului, nu?
Timpul a trecut, si samanta plantata a dat rod. Asa ca intr-o dimineata friguroasa de iarna, acu vreo luna si ceva, m-am apucat de cules frunze de nuc. Muuuuulte. Cam o plasa din aia mare de rafie. Frunzele culese le-am pus la spalat ceea ce s-a dovedit rapid o greseala, asa ca m-am potolit. Am preferat sa iau frunzele si sa le imprastii pe masa si sa le caut de oua, ganganii, buburuze si alte chestii vii. Cu regret a trebuit sa trimit in frig vreo cateva buburuze, un gandacel si o frunza pe care se odihneau niste oua de… ceva insecta necunoscuta mie.
Am pus totul la fiert intr-un ceaun mare cu apa cat sa le acopere. A fiert undeva la 4 ore la foc mic. Totul a ramas fix asa cum era (apa si frunze) peste noapte, la macerat. A doua zi , am strecurat totul printr-un tifon curat (nu era musai sa fie steril) pus peste o sita. Toata cantitatea, care acum era cam la 200g, am pus-o la fiert. Iar! Foc mic si rabdare! Eram cu pensula si blocul de desen dupa mine sa vad ce iese.
Am documentat ce era mai important:
-cum arata apa cu frunze de nuc in ea dupa ce a stat o noapte la macarat
-cum arata licoarea dupa ce a scazut la jumatate, la 60%, dupa la 80%, dupa la 90%
- cum a s-a decantat pigmentul de culoare pe peretii ibricului in care am fiert totul
Din tot experimentul, la final au ramas 2,5 sticlute minuscule, nu mai mari decat o unghie in diametru.
Am facut primul desen, si singurul pana in acest moment, din aceasta cerneala de nuc. Ce a iesit vedeti si voi.
Si acum vine concluzia: s-a meritat sa petrec atata timp si sa pun atata migala pentru acest proiect? Raspuns: cu siguranta ca DA. Nu doar ca te invata sa ai rabdare si sa fii meticulos, dar este o satisfactie absolut geniala la final cand vezi ce a iesit. As mai face acest proiect? poate ma inrebati. Raspunsul e acelasi: cu siguranta ca DA!
Ce a fost si mai important decat proiectul in sine a fost atmosfera creeata, bucuria copiilor si bucuria adultilor, pana la urma, pentru asa moment deosebit.
Ce mi-a ramas ca amintire din acest experiment? Totul!
Sa va dea bunul Dumnezeu timp si sa gasiti si voi timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur. Sau invers. Sau ambele.
Cu drag,
Anca M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu