Cand vine toamna cel mai placut este sa te plimbi prin parcuri si pe alei si serile sa le petreci la o ceasca de ceai bun sau la o cafeluta (mai am obiceiul asta). Iar cand nu faci asta e bine de stat in casa si mestesugit. Iar cand nu faci nici asta e bine macar de odihnit mintea citind o carte buna...sau de ce nu, scriind pe blog. Este o vorba care spune ca drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Din pacate am experimentat acest sentiment pe propria piele si nu e deloc placut...gandesc prea mult si actionez prea putin. Gandesc des sa fac un articol si ma pierd atatde mult in detalii ca nu mai ma apuc de nimic. Asa ca e cazul sa pun capat acestei stari deloc sanatoase si mai bine sa aleg ceva de facut. In cazul de fata am ales sa va prezint o mica minune de cutie care mi-a cucerit inima inca de cand am lucrat-o . Nu e ceva maret, dar e atat de simpatica incat nu mi-am putut lua ochii multa vreme de la ea. Deja se stie ( sau mai bine spus, cine lucreaza si lasa lucrul mainilor sa plece stie despre ce vorbesc) ca o mica particica din mine pleaca de fiecare data cand dau ceva - facut pe comanda sau pur si simplu cadou.
Fare alte palavrageli va prezint o cutie de lemn, lucrata in acrilic si tehnica tervetelului.
Un detaliu important al acestei trilogii sunt dimensiunile tuturor cutiilor, aspect pe care l-am ratat in postarile mele anterioare. Astfel: -castle story are : 15.6x20x14mm -inceput de poveste are : 12.4x16.8x11mm
+++
Ei, cam atat pentru seara aceasta. Spor in tot ce ganditi sa faceti si
curaj...daca v-ati gandit la ceva puneti in practica cat mai curand.
O saptamana minunata va doresc si o toamna plina de culoare.
De multa vreme tot vreau sa va scriu, sa va povestesc ce locuri am mai descoperit, sa va arat ce am mai lucrat, dar se pare ca luna asta este absolut geniala pentru a iesi, a-ti vedea prietenii si a face orice altceva decat a sta pe net. Timpul petrecut cu drag alaturi de cei dragi au dat plamanilor mei aer curat de respirat in aglomeratia lumii pe care o traim. Va doresc si voua zile pline de savoare si de arome. Am gasit pe net o fotografie frumoasa pe care vreau sa o impartasec cu voi. De asemenea, am primit pe mail o povestioara care vreau sa o pastrez peste timp si pe care vreau sa v-o spun si voua. Lectura placuta.
+++
„Un înțelept din India a pus următoarea întrebare discipolilor săi: - De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi? - Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre discipoli. - Dar de ce săţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înţeleptul. - Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, spuse un alt discipol. Maestrul întrebă din nou: - Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe întelept. Atunci el spuse: - Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanţă, ele trebuie să strige pentru a se auzi unul pe cealaltă. Cu cât sunt mai supărate, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe suntîndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar săşoptească, ajunge doar să se priveascăşi inimile lor se înteleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.În final, înţeleptul concluzionă: - Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să văîndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”
Oare cum ai putea sa te simti in lumea povestilor lui Creanga? Dar in casa in care s-a nascut si a crescut?
Pai, copil, e singurul cuvant care imi vine in minte. Am retrait orele petrecute citind "Amintiri din copilarie", am simtit fiori gandindu-ma la paginile pe care le rasfoiam si gandurile care imi treceau prin cap imaginandu-mi cum ar fi sa fii in Humulesti, sa vezi Ozana, casa Mariucai, motoceii cu care se jucau motanii, cuptorul unde se tolaneau lenesi matii....si asa mai departe. Ei, bine, e buna vorba aia (ai grija ce iti doresti ca daca ai indeajunsa rabdare e posibil sa ti se indeplineasca) si e buna o iesire din cotidian in lumea povestilor.
Ce mi-a placut cel mai mult la casa lui Creanga pe care am vizitat-o a fost simplitatea si grija cu care locul e ingrijit. Dintre pozele pe care le-am facut cel mai mult mi-au placut acestea pe care deja vi le-am aratat. Nu stiu altii cum sunt, dar mie chiar mi-au incantat privirea muscatele alea de pe prispa, si chiar mi-a placut cuptorul alb bine lipit si varuit si chiar mi s-au parut comici rau de tot motoceii aia legati.
Daca tot vorbesc de copilarie, va las si o melodie sa va bucure auzul...ia sa vad, va mai aduceti aminte de ea? Sau de ce va aduce aminte asa o melodie?
Va doresc un pic de timp sa puteti sa va bucurati de cate o iesire care sa va umple sufletul.
