vineri, 31 ianuarie 2020

Crâmpeie de viață - cum să îți stea inima în loc

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Expresia asta cu statul inimii în loc poate avea muuuuulte sensuri. Cert este ca ea (inima), poate sta în loc din multe motive : de frică, de uimire, de extaz, de bucurie, de liniște deplină, de împlinire, de contemplare, de.... și completați voi lista cu ce știți mai bine.
În cazul de față mă gândeam la expresia asta din perspectiva faptului că unora le-a stat inima în loc așa când ne-au văzut în pragul casei lor, așa pe nepusă masă, fără să ne fi anunțat în prealabil. Una peste alta bucuriile de genul ăsta fac viața mai frumoasă, mai plină de farmec și de culoare. Unora "le-o stat" inima în loc, iar nouă ni s-a umplut inima de preaplin, de liniște, de bucuria împlinirii unui gest mic, dar plin de dragoste. Port în suflet amintiri minunate legate de un sfârșit de săptămână plin de evenimente fericite și doresc ca aceste clipe să rămână tipărite pentru mult timp în mintea mea.
      Iar drumul spre asa amintiri făcute a fost fix  cum trebuie sa fie.
      Multora, aceste poze poate nu le zice nimic, dar cuiva ii zice totul.

cu drag, 
Anca M ^.^

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Am văzut și mi-a plăcut - Little forest

      Bine v-am regăsit,

      Chiar că mi-a plăcut foarte mult filmul pe care vreau să vi-l recomand. Este deosebit de tot ce am văzut până acum, este așezat și plin de viață, este senzorial, dar fără a fi lipsit de bun simț, într-un cuvânt este fix ce trebuie pentru o seară în care vrei să fii deconectat de toate și să fii în același timp și alături de familie căci se poate vedea cu mare bucurie de întreaga familie.
pinterest
      Acestea fiind spuse, și cu mii de mulțumiri fetelor care mi-au recomandat acest film, vă doresc vizionare plăcută.   

Cu drag, 
Anca M ^.^

duminică, 12 ianuarie 2020

La mulți ani

Bine v-am găsit oameni buni,

      Când a trecut anul 2019, nici nu mai știu, acum că privesc în urmă mă bucur și sunt recunoscătoare pentru toate câte ni s-au întâmplat. Oameni noi au apărut în calea noastră, oameni dragi au plecat pe căi de Dumnezeu știute, locuri noi am descoperit, proiecte multe am desfășurat și uite asa lista se desăvârșește cu cele trăite zi de zi, mici bucurii, amintiri deosebite, toate menite să ne ajute să creștem. Cu mulțumire și cu speranță intru și intrăm in noul an, dorindu-vă și vouă toate cele spre folos sufletului și trupului.

Să vă fie casa, casă,
Să vă fie masa, masă, 
Îngeri împrejur de casă,  
La mulți ani și sănătate! 

Cu drag, 
Anca M ^.^