Despre luna Martie sau Mărţişor, în popor, se spunea că Baba Dochia urca cu oile la munte, împletind firul roşu, al soarelui, cu cel alb, al zăpezii. Astfel, toată lumea știe că mărţişorul vesteşte venirea primăverii.
Aș adăuga că odată cu apariția primilor ghiocei parcă toată lumea știe că pe undeva primăvara își va găsi iarăși calea spre sufletele noastre.
Aș numi luna martie pe bune luna mărțișorului căci o parte bună din lună (plus o parte din februarie) am petrecut-o făcând și dăruind mărțișoare. Este cred că una din cele mai deosebite luni dupa luna cadourilor, de la care deja au trecut muuuuuulte zile. Și ca o mărturie a celor spuse v-aș arăta o mică parte din cele manufacturate anul acesta. Cât despre mesajele culese din locuri alese (unul drag mi-e un jurnal), acestea au fost scrise pentru fiecare in parte, menite să aducă un zâmbet persoanei care l-a primit.
Vă doresc timp și dăruire pentru cei dragi vouă.
cu drag,
Anca M ^.^