Toamna si dumitritele (3)

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Revin la acest subiect minunat si nu stiu cum am reusit sa ratez asemenea subiect pentru ataaaaat de multa vreme. Ma uitam prin postari si un articol 100% legat de dumitrite a fost facut acum cateva secole :)

      Pur si simplu ma uimesc aceste flori mici, pline de culoare, de veselie si de un parfum delicat. De fapt, ce floare nu este asa? Si ce floare odata ce o privesti nu iti aduce o bucurie deosebita prin simpla ei existenta?

 

      In acest articol am ales sa postez cateva poze cu flori pe care le am in casa, chiar in vaza de pe masa. Imi doresc sa prind cateva ore libere sa le studiez in detaliu, iar cand voi face acest lucru as dori sa ma bucur de aceste flori minunate fotografiate intr-o zi insorita de toamna. Este o adevarata binecuvantare, pentru zilele lungi si noptile si mai lungi de toamna si iarna, sa am o mica biblioteca din care sa ma inspir si, cine stie, poate sa mai inspire si pe altii. 

      De multe ori inspiratia ma gaseste in cele mai neasteptate locuri sau momente. Ori ca sunt in fata calculatorului sau a unui ecran, in general, fie dupa ce stau la masa, fie dupa ce vin acasa dintr-o plimbare.

 

      Alteori ma gaseste citind sau uitandu-ma la o poza dintr-o revista sau dintr-o carte. Si uneori ma gaseste atunci cand recitesc articolele postate chiar de mine in timp uitat, de poveste. Asa ca, pentru astfel de momente, las aici detalii deosebite ale unor flori pe cat de simple si de delicate pe atat de complexe din punct de vedere compozitional.

 

      Poate fi o adevarata provocare sa poti surprinde multitudinea de petale si prospetimea lor. Poate fi o adevarata provocare sa le surprinzi culoarea corecta si forma corecta. Si desi pare ceva banal, forma si culoarea, alaturi de textura, pot face din aceste flori un obiect de studiu deosebit.

 

      Cum ar fi ca intr-o zi sa lucrez la un atelier chiar cu astfel de planse? Visez cu ochii deschisi? Pai de ce nu? La ultimul atelier de pictura (care apropo, a fost fix acum o saptamana) am avut planse multe despre frunze, de ce nu as avea si un atelier despre flori - si despre crizanteme in special?

 

      Frumusetea se gaseste in ochii privitorului si in mana celui care deseneaza sau picteaza se regateste maiestria lucrului delicat. Mai mult de atat, toate izvorasc din inima, si un atelier de pictura nu este decat o metoda simpla de a te descoperi pe tine, asa cum esti cu frici si cutezante, cu dorinte si cu ezitari, cu speranta si cu descurajari dese (si dezastruoase, uneori, prietenii stiu de ce). 

 

      Deci scriind depre flori am ajuns sa vorbesc despre ateliere de pictura si despre oameni, si da, sa desenezi flori cu diferite medii de lucru, pe diferite suporturi, poate fi cu adevarat o provocare. O provocare caci a picta in acrilic pe o panza e diferit de a picta pe o hartie, iar a lucra in acuarela e cu totul alta poveste. La polul opus, daca apelezi la pasteluri sau carbune, sau per ansamblu la mixed art media, atunci e cu totul alta poveste. Nu mai zic daca este sa pictezi pe sticla cu vopseluri de sticla. Inca o poveste :) Si poveste este sa visezi cu ochii deschisi la flori, la culori, la forme si la mirosuri!

 

      Si bine este sa visezi ca o floare, desi nu aduce primavara, oricand o vei vedea, pipai ori mirosi, va aduce macar un zambet pe buzele celui/celei cu care intra in contact.

      Ca de obicei, va doresc zile pline de inspiratie, cu sanatate si cu tihna. Sa va tihneasca sa fiti prezenti in tot ceea ce faceti indiferent ca e ceva legat de arta sau nu. 

      Gasiti timp pentru voi, ca nimeni in locul vostru nu va putea face asta. (Iar daca o va face, vai noua!)

      Va multumesc ca sunteti aici, pe blog si in viata de zi cu zi, ca parte din calatoria aceasta extraodinara prin viata si prin arta, impartasita cu voi, cu vreme si fara vreme! 

cu drag,

Anca M

Un gand frumos

      Bine v-am gasit oameni buni ,

 

      Sunt cateva randuri celebre care tot imi revin in minte si desi uneori poate le mai uit, ma duc iar sa le caut (clar le voi lasa aici in postare, la final). Ce m-a facut azi sa postez acest articol este ca de multe ori uitam cat de deosebiti suntem fiecare in parte.

      Si uitam cat de unici si diferiti fata de ceilalti suntem si asta ne complexeaza. Ne complexeaza, sau ne face sa ne simtim neimportanti, neauziti, neiubiti, nebagati in seama... si toate ne-something. Una peste alta, sa fim constienti de cine suntem (nu de ce suntem) este mare dar! Sa fim constienti si constient sa traim si sa ne asumam faptele, vorbele si gandurile. Sa incetam sa dam vina pe altii, sa ne vedem casa sufletului nostru, caci acolo se intampla toate: si bune, si rele. Noi avem o putere extraordinara. Si fiecare dintre noi suntem minunati in felul nostru si buni, desi bunatatea absoluta nu e noastra si nu suntem noi, ci este la Cineva acolo Sus care ne iubeste asa cum suntem.

      Si ma intorc iar la acel „de ce” am vrut sa scriu acest articol. E si pentru mine si pentru voi : sa ne amintim ca desi suntem o umbra pe acest pamant si un fir de nisip in marea vietii acesteia, putem face o schimbare in noi si in jurul nostru. Dar ca sa putem face asta bine e sa incepem cu noi. Sa nu ne mai comparam cu altii, asta nexcluzand faptul ca trebuie sa lucram cu noi , sa evoluam si sa ne inteleptim fiecare cum putem.

      Orice chibrit aprins este nebagat in seama in bataia Soarelui, iar flacara nici macar nu lasa o umbra, cu toata astea acelasi chibrit aprins noaptea, poate lumina vietile atator si atator oameni si lucruri si locuri.

      Daca e sa fac o analogie mai deosebita: nici  Luna nu e cine stie ce in comparatie cu Soarele, dar ea lumineaza noaptea cum doar ea poate face.

      Si trecand la Soare, si el a randul lui face ceea ce noi ar trebui sa apreciem cel mai mult : da caldura si lumina tuturor neconditionat.

      Orice (oricine) lumineaza intr-un „intuneric” este o binecuvantare. Si noi putem fi fiecare unde suntem lumina din intuneric.

      Putem aduce o mica bucurie fix in locul in care traim. Putem spune o vorba buna persoanei de langa noi, putem multumi cu toata inima cuiva care ne-a facut un bine (si nu numai).

      Putem fi cea mai buna varianta a noastra incepand de azi, de acum, de aici, de unde suntem.

In noi incepe Raiul. In noi exista o scanteie care e minunata si nu ne apartine, dar suntem bucurosi ca o avem.

      Ce bine ne-ar fi sa fim mai constienti de noi, de prezent, de acum, de omul din fata noastra! Si ce bine ar fi sa incepem de azi sa nu ne mai comparam cu altii. Viata e frumoasa (nu usoara, o zic des), dar si scurta. Sa o traim frumos!

 

      Textul care imi statea in minte era acesta (si faptul ca mi l-am amintit azi se datoreaza unor oameni deosebiti, se stiu ei care):

1.           De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2.           Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3.           Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4.           Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5.           Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6.           Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7.           Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8.           Dragostea nu cade niciodată.

 

cu drag,

Anca M