miercuri, 15 februarie 2017

Povestea unui opait

Bine v-am gasit oameni buni,
      Sper ca acest articol, scris dupa o perioada de liniste si de activitati intense, sa va gaseasca bine, sanatosi si plini de viata. Doar vine primavara...Nu inca, dar acusi.
Am descoperit de curand o minunatie de cuvant. Yeap, o sa ziceti ca poate nu cititi bine, dar credeti-ma ca cititi cat se poate de bine. Am gasit un cuvant. Un cuvant plin de poveste. De ce? Pai ia sa vedem.

Se zice ca a fost odata, nu demult si nu departe de locul unde stai ( da, daaaa, unde stai tu cel/cea care citesti aceste randuri), a fost odata un opait. Asa si? Mare lucru? Ai zice ca e un opait de neluat in seama. Dar nu, nu e asa. Opaitul asta era inzestrat cu multe daruri : acela de a aduce bucurie celui ca il privea, acela de a starni si chicoteli daca erau copii in preajma, acela de a vindeca inimile amarate, acela de a lumina calea celui care pasea spre el, dar mai ales calea care duce spre inima lui.

Eiiii, oameni buni, asa un opait nu e un lucru lesne de ocolit. Cine nu si-ar dori sa aibe in casa un asemenea odor? Odor de pret, cu daruri multe, odor de cantec si de alinare. Eii, uite, acest opait de care va ziceam era pus mereu pe sotii. Tot facea ce facea si chitibusea ceva prin jur pana ii ieseau lucrurile asa cum vroia.

Odata a fost vazut jucandu-se cu o umbra pe perete. Vasuze el un Firicel, dar ce firicel, fix ca ala din poveste, si se porni pe urmele lui pana il ajunse. Firicel il vede, sare de mirare si se intreaba de ce oare e urmarit. Tocmai ce venea acasa ca doar fusese dus in cautarea unui raspuns la o intrebare. Si vede asa ca e urmarit mai sa ii sara inima din piept. Si dupa se mira si el de cat de imprastiat putea sa fie, doar nu avea cum sa se sperie de propria lui umbra. Si totusi, oamenii se sperie de el si inca mai si tipa. Si el nu vrea decat un pic de companie.

In alta tura insa, cand seara era aproape, opaitul nostru se puse pe cantat si dansat. Ce? Nu ati vazut niciodata un opait dansand? Bine, bine, nici macar flacara din opait nu ati vazut- o dansand? Nu pot sa cred. E cat se poate de adevarat. Poate acum ca nu orice opait are voce sa cante melodios dar de dansat orice opait poate. Odata cu el, am vazut o silueta minunata miscandu-se pe perete. Era o perdea care de bucurie a inceput sa adie usor, ajutata fiind si de adierea serii.

Nu demult, opaitul de care va ziceam era la sezatoare. Isi gasise cateva stele, ca era o noapte cu un cer cristalin, si incepuse sa depene povesti. La una fusesem si eu martora ca tocmai treceam pe langa el. Se facea ca o stea calatoare se plictisise de colindat cerul si s-a hotarat sa coboare pe pamant. In coborasul ei lasase matasurile din pulbere de stele si se imbraca in costum de tarancuta imediat ce picorul ei atinse pamantul. Si era asa suparata ca ramase fara pelerina ca incepu sa caute in lung si lat pana ce, in lumina opaitului, vazu agatat de un copacel nu prea inalt o tesatura ca de boranjic, plina de margaritare. Era panza pe care Firicel tocmai o terminase de tesut imediat ce isi sfarsi cautarile si se intoarse acasa, mirat ca e urmarit de nu stiu ce creatura, cand de fapt nu era decat umbra lui.

In alta tura, opaitul se facu el insusi calator. Isi luase bocceluta si incepu sa calatoreasca. Urca munti de cuvinte si cobora in vai adanci de emotii. Se pierdea in of-uri si respiratii mai lente sau mai rapide si dupa se ascundea in spatele unor litere frumos tesute la inceput de capitol. Unele litere erau frumos lucrate si altele si aurite. Unele erau doar colorate sau altele doar ingrosate. Unele mai mici, unele mai mari, cert e faptul ca acela era refugiul lui. Cateodata il vedeai cu bocceluta ferindu-se de ploi abundente, alteori prin ploi marunte ca o boare de seara dupa o zi de canicula. Eram si eu prin preajma si l-am zarit cand tocmai facuse o miscare gresita si aluneca incet e coltul unei pagini, fix in poala unei fete frumoase.

Nu e de gluma cu opaitul asta. Ultima data cand l-am vazut isi schimbase forma. Zicea ca oamenii nu mai stiu ce e ala un opait si ca viata multa nu mai are. Dar fusese un gand trecator caci dupa l-am vazut senin si palpaind cu o lumina calda si suava spunandu-mi ca are un secret pentru mine. Am plecat nitel urechea sa aud mai bine ce vrea sa imi sopteasca. Si el a mi-a impartasit un secret pe care m-a pus sa promit ca nu il voi spune decat celor care cred ca in lumea asta mai exista frumos si bine. Si mi-a spus asa: opaitele nu mai sunt ce-au fost odata. Si greu e sa mai gasesti unul adevarat sa arda cu toata dragostea si daruirea. Si asta nu el nu ar vrea, dar oamenii nu mai au timp sa il aprinda. Si scuze sunt din plin: ca e vechi, ca e plin de praf, ca nu are ulei, ca fitilul nu se mai fabrica cum era pe timpuri, ca oricum e atata lumina in jur ca el nu isi mai are rostul si asa mai departe. Si atunci, zice el, am gasit o alta metoda sa pot sa imi continui viata. Si a disparut, incet, lin, ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo. Pai bine, si secretul? Care era secretul?

Dupa cateva zile l-am gasit ascuns intr-o candeluta din aia de cativa banuti de o iei de la supermarket. Si dupa, intr-o lumanare de ceara curata arzand la o icoana. Alteori era pe masa, jucandu-se cu florile din aranjament si inca incercand sa il sperie pe Firicel daca era prin preajma. Alteori ascuns dincolo de o bucata de plastic alb sau rosu sau galben sau transparent si licarind agale. Iar ultima data se vedea dincolo de o perdeluta jucandu-se cu un fir de busuioc care statea atarnat intr-un cui langa un stergar alb ca laptele, tesut la razboi cu drgaoste si migala.

Mi-am zis ca e pacat sa il las sa umble asa ba ici, ba dincolo, asa ca i-am facut si eu un culcus pictat in lemn sa se odihnesca ori de cate ori vrea, pe o ramura de brad sau pe o masa atunci cand eu sau tu, cititorule, vom aprinde o candeluta :)







Dragul meu cititor, tu care ai asa culcus de pret in casa, aprinde o luminita sa vezi opaitul de altadata povestindu-ti cate in luna si in stele si tesandu-ti visele cu ochii. Si desi forma nu mai e aceeasi, efectul e pe masura dragostei pe care o imparti cu ceilalti.


      Pentru cei dintre voi care nu cunoasteti ce inseamna firicel, apoi el este un paienjenel mic, de toata frumusetea, care are o calatarie minunata in lumea din jur cautand un raspuns. Care e ala? Ei, va invit sa cititi cartea.
cu drag,
Anca M ^.^