marți, 9 mai 2017

Pregatiri de seama - lansare de carte

      Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa vorbesc de lansari de carte, as fi spus ca nu e de mine, sau nu poate fi adevarat. Si totusi, socotelile de acasa cu cele din targ...
      Istorisirea incepe acum un an de zile, un an si cateva luni chiar, cand un om frumos si o scriitoare deosebita mi-a facut o propunere sa o ajut cu ilustrarea unor povesti pentru copii, 25 la numar, care mai de care mai zglobii si apetisante :))) As dori sa va dau mai multe informatii, dar inca nu pot intru in foarte multe detalii, desi cei care ma cunoasteti stiti mult mai multe decat cele scrise.
      Cartea e in test la tipar chiar in aceste zile si asteapta unda verde de lansare.  Abia astept sa va pot comunica data de lansare exacta. Pana atunci, a sneak peak into the world of  "Catia si ..."
Eiiii, dar numele complet ramane si el o surpriza.
Va doresc o zi minunata si sper sa va fi adus si voua o bucurie la bucuria mea :))))
cu drag,
Anca M ^.^

vineri, 28 aprilie 2017

Viata in imagini (15) - Comana

      De multa vreme doream sa va scriu despre un loc de poveste. "Intamplarea" face ca atata timp sa nu fi apucat sa va spun nimic si totusi, sa vin catre voi sa va istorisesc despre un loc de o delicatete aparte - acum, in prag de primavara, unde bucuria povestirii se impleteste de minune cu bucuria unor noi inceputuri.

      Nu departe de Bucuresti, pe un drum spre sudul tarii, dai de un sat plin de mireasma. De multa vreme il stiam si de multa vreme ai nostri prieteni ne-au invitat sa il vedem. Am tot amanat din motive independente de vointa noastra. Totusi, cand toate au fost randuite de Cel de Sus,  am pornit la drum, dupa ce am savurat o cafeluta aburinda si imbietoare. Era o zi fara soare si caldura, dar cu dor de duca si de intalnit pe ai nostri prieteni.
      Am ajuns la Comana si ne-am delectat de o vizita si un moment de liniste intr-un loc frumos, si anume manastirea din sat si mausoleul de langa, bine inteles nelasand deoparte nici apele line si cristaline ale Neajlovului.
      De acolo, ne-am abatut drumul spre un loc cu totul si cu totul deosebit : Satul mestesugarilor si Moara de hartie. Sunt multe de povestit si sunt multe lucruri frumoase de facut acolo, asa ca iesirea facuta a fost mai mult decat binevenita. Ne-a fost dat sa ne intalnim cu oameni de omenie, cu totul deosebiti si mai ales sa revedem prieteni dragi. Nu am lasat nici un atelier nevizitat din satul mestesugarilor, dar asta dupa ce am puricat bine tot ce era de vazut la moara de hartie.
Va las cateva poze - mai multe chiar, sa va incante privirea si sufletul.
       Daca primele poze au fost de la moara de hartie, urmatoarele 3 sunt din atelierul de tesut.
       Un alt atelier extraordinar e cel in care poti tese ... papura. E ceva deosebit sa vezi cum papura pe care multi nici nu o baga de seama sa poata fi atat de frumos valorificata.
      Ce vedeti mai jos cu papurel si papurica are o poveste frumoasa, dar va las pe voi sa o descoperiti cand ajungeti acolo :).
      Deosebit este si locul unde se fac... jucarii. Da, ati citit foarte bine, jucarii de lemn, fine si delicate, de o maiestrie aparte. Poate vi se pare lucru simplu, dar mestesugul manufacturarii de jucarii de lemn nu e deloc usor. Si acum am amintirea atingerii lemnului sfeluit pana la finisaje de microni.
      Am poposit intr-un tarziu la atelierul de ceramica. Un mieunica trebuia sa ne insoteasca, alaturi de alte pufosenii din preajma sa vada daca ce facem e cu adevarat de folos sau trebuie sa isi aduca si el/ele contributia la alcatuirea unui tur pe cinste al satului.

      Fascinant atelier. Nu as putea cataloga pe care din ateliere sa il pun inaintea celuilalt sau care e mai frumos.
      Maiestrie deosebita am gasit si in acest coltisor, vazand cata migala e depusa pentru a fauri un simplu... pandantiv de dimensiunile unei midgale. Am vazut matrite facute din silicon pentru aceste mici bijuterii,
 
am calatorit prin tari indepartate de unde am descoperit tehnica raku de coacere a ceramicii,
am revenit la modelele facute de cei mici si expuse la loc de cinste pe peretii atelierului
si am terminat oprindu-ma la masa de lucru plina de pensule si vopsele, unde m-am simtit instant ca acasa.

      Nu as putea uita vreodata cat de bine m-am simtit in acest coltisor de rai. Cat de imbietoare era soba care tocmai fusese incalzita si inca ne invaluia cu caldura si miros de lemne arse. Cat de apetisante au fost nucile care au fost oferite de gazde si care din sfiala le-am degustat doar...pana ce am terminat toata punga :)))). Cat de placut a fost sa ne adunam la masa si sa sporovaim si sa aprofundam delicatesele de pe masa si inima buna ca painea calda a gazdelor. Cat de copii ne-am simtit cand am privit cu nesat la toate operele de arta a unor copilasi care isi lasasera in magazin lucrarile sa fie vandute pentru o cauza nobila si cate si mai cate.
      V-am spus ca sunt multe de spus si va imbii sa calcati pragul unor locuri foarte frumoase in compania unor oameni si mestesugari priceputi.
      Iar voua, oameni dragi de la moara de hartie cat si celor din satul mestesugarilor, va multumesc pentru calduroasa primire si pentru tratatia aleasa. Sa va tina bunul Dumnezeu obiceiul cel bun. Abia astept sa va revad. Si sa continuam de unde am ramas...de langa covorul de pufosenii si itele asezate  ale rostului de razboi si baia de la moara cu amestec de celuloza si miasme de petale si fire de iarba de unde cu radbare faci o hartie de poveste. Sa continuam in formatie completa ca data trecuta, alaturi de prietenii nostri dragi si cu voi gazde primitioare.
      Va imbratisez cu drag si dor. Si va doresc mult spor si curaj, sa puneti in practica si celelalte proiecte pe care le aveti in plan, dar pe care nu as putea sa le dezvalui inainte ca voi sa le faceti inaugurarea asa cum se cuvine.
cu drag,
^.^ Anca M

miercuri, 26 aprilie 2017

Am vazut si mi-a placut (3)

      Da, chiar in seara asta am vazut un film frumos si mi-a placut mult. Il puteti vedea si voi 3D la multe din cinematografele din Bucuresti. De ce mi-a placut? Pai, pentru ca e altfel, pentru ca e frumos, pentru ca are o poveste plina de intelesuri si pentru ca, per ansamblu, aduce o adiere de frumos in sufletul celui/celei care vizioneaza acest film.
sursa : pinterest
      Prea mult nu voi intra in detalii, lasandu-va sa il descoperiti cat mai curand.

      Vizionare placuta.
cu drag,
^.^Anca M

luni, 3 aprilie 2017

Dor...

      ... de simplitate, de copilarie, de tinerete, de serile senine, de cerul instelat, de chicotelile celor mici, de mirosul florilor de zarzar, de razele de soare care se joaca pe perdeaua de la dormitor, de primul sarut, de prima reusita, de primul rasarit pe un varf de munte, de racoarea apei cand picioarele iti sunt afundate in nisipul marii, de ceaiul de menta si de adierea vantului.
      Dorul... care ne poarta printre amintiri si vise.
Frits Thaulow

      E inceput de saptamana si de primavara. Fiecare simte dupa cum poate asa o stare minunata din jur. E exact ca vorba aia :
Cand ai dragoste in inima, poti vedea frumusetea in orice. (...)
      Va doresc o zi asa cum doar voi puteti sa v-o imaginati.O zi pe care sa o traiti in prezent, intens si plini de viata. Si va las o melodie ... de dor :)

cu drag,
Anca M ^.^

duminică, 2 aprilie 2017

Despre dragoste...

      Daca e destula liniste in jur poti auzi lucruri interesante oriunde. Asa mi s-a intamplat acum cateva zile cand am auzit acest dialog :
- Am fost aşa de norocoasă. Am fost atât de norocoasă să-i am pe tata şi pe Ruth. Am avut atâta dragoste în viaţa mea. Mă uit înapoi şi am avut... atâta dragoste.
- (Ei) Te iubesc foarte mult.
- Nu la asta m-am referit eu. Mă refer că eu îi iubesc. Am fost aşa de norocoasă c-am putut fi în stare să iubesc pe cineva atât de mult.
- Da, eşti norocoasă. (...)
sursa
      Si stau si ma intreb, de cate ori ne gandim la dragoste din perspectiva timpului pe care noi l-am petrecut spunand cat de norocosi suntem ca am putut iubi si nu din perspectiva faptului ca suntem iubiti?
      Asta da lucru de gandit.
cu drag,
^.^ Anca M

marți, 14 martie 2017

Bine ai venit, primavara draga...



Bine v-am gasit oameni buni,

      A venit primavara. Oriunde te-ai uita vezi zambile, narcise si lalele de cumparat; iar gradinile sunt pline de toporasi, violete si  poate cativa ghiocei intarziati la clopotelul care tot suna de la inceputul lunii martie. Toate pasarile cerului isi fac cuiburi si isi discuta detaliile de design interior. Totul e in plina desfasurare. Vrabiile sunt certarete ca intotdeauna, porumbeii si gugustiucii mereu indragostiti, mierlele si pitigoii mereu pusi pe cantat, ciocanitorile pe fugarit si cercetat copacii, pescarusii pe facut discutii filosofice si ciorile pe facut socoteli si curatat copacii si gunoaiele din jur. Sa nu uitam de  graurii care intra si ei in actiune cu scuturatul paturii lasate de miile de frunze peste iarna.
      E viata peste tot in jur. Murmura copacii, murmura florile si gradinile, murmura si norii care se inghesuie sa vada – care mai de care mai mirati – ce frumuseti mai ies de sub gri-ul pamantului sa se prezinte la balul florilor de primavara.
Bine ar fi luam aminte la ce se intampla in jur sa ne primenim si noi casele - casele in care locuim si casele sufletelor noastre.
      Gasisem o vorba frumoasa care mi-a mers la suflet de prima data cand am citit-o. Si vorba aceea zice asa :

 “Ora pe care o traiesti acum, persoana pe care o cunosti aici si acum, munca pe care o faci chiar in acest moment – acestea sunt intotdeauna cele mai importante lucruri din intreaga ta viata.” (sursa)
     Draga cititorule, iti doresc o primavara frumoasa, tihnita si traita clipa de clipa alaturi de cei dragi. Si iti trimit, asa virtual, o felicitare facuta cu multa dragoste intr-una din zilele ploioase de afara dar plina de bucurie prin traire.
Cu drag,
Anca M ^.^

miercuri, 15 februarie 2017

Povestea unui opait

Bine v-am gasit oameni buni,
      Sper ca acest articol, scris dupa o perioada de liniste si de activitati intense, sa va gaseasca bine, sanatosi si plini de viata. Doar vine primavara...Nu inca, dar acusi.
Am descoperit de curand o minunatie de cuvant. Yeap, o sa ziceti ca poate nu cititi bine, dar credeti-ma ca cititi cat se poate de bine. Am gasit un cuvant. Un cuvant plin de poveste. De ce? Pai ia sa vedem.

Se zice ca a fost odata, nu demult si nu departe de locul unde stai ( da, daaaa, unde stai tu cel/cea care citesti aceste randuri), a fost odata un opait. Asa si? Mare lucru? Ai zice ca e un opait de neluat in seama. Dar nu, nu e asa. Opaitul asta era inzestrat cu multe daruri : acela de a aduce bucurie celui ca il privea, acela de a starni si chicoteli daca erau copii in preajma, acela de a vindeca inimile amarate, acela de a lumina calea celui care pasea spre el, dar mai ales calea care duce spre inima lui.

Eiiii, oameni buni, asa un opait nu e un lucru lesne de ocolit. Cine nu si-ar dori sa aibe in casa un asemenea odor? Odor de pret, cu daruri multe, odor de cantec si de alinare. Eii, uite, acest opait de care va ziceam era pus mereu pe sotii. Tot facea ce facea si chitibusea ceva prin jur pana ii ieseau lucrurile asa cum vroia.

Odata a fost vazut jucandu-se cu o umbra pe perete. Vasuze el un Firicel, dar ce firicel, fix ca ala din poveste, si se porni pe urmele lui pana il ajunse. Firicel il vede, sare de mirare si se intreaba de ce oare e urmarit. Tocmai ce venea acasa ca doar fusese dus in cautarea unui raspuns la o intrebare. Si vede asa ca e urmarit mai sa ii sara inima din piept. Si dupa se mira si el de cat de imprastiat putea sa fie, doar nu avea cum sa se sperie de propria lui umbra. Si totusi, oamenii se sperie de el si inca mai si tipa. Si el nu vrea decat un pic de companie.

In alta tura insa, cand seara era aproape, opaitul nostru se puse pe cantat si dansat. Ce? Nu ati vazut niciodata un opait dansand? Bine, bine, nici macar flacara din opait nu ati vazut- o dansand? Nu pot sa cred. E cat se poate de adevarat. Poate acum ca nu orice opait are voce sa cante melodios dar de dansat orice opait poate. Odata cu el, am vazut o silueta minunata miscandu-se pe perete. Era o perdea care de bucurie a inceput sa adie usor, ajutata fiind si de adierea serii.

Nu demult, opaitul de care va ziceam era la sezatoare. Isi gasise cateva stele, ca era o noapte cu un cer cristalin, si incepuse sa depene povesti. La una fusesem si eu martora ca tocmai treceam pe langa el. Se facea ca o stea calatoare se plictisise de colindat cerul si s-a hotarat sa coboare pe pamant. In coborasul ei lasase matasurile din pulbere de stele si se imbraca in costum de tarancuta imediat ce picorul ei atinse pamantul. Si era asa suparata ca ramase fara pelerina ca incepu sa caute in lung si lat pana ce, in lumina opaitului, vazu agatat de un copacel nu prea inalt o tesatura ca de boranjic, plina de margaritare. Era panza pe care Firicel tocmai o terminase de tesut imediat ce isi sfarsi cautarile si se intoarse acasa, mirat ca e urmarit de nu stiu ce creatura, cand de fapt nu era decat umbra lui.

In alta tura, opaitul se facu el insusi calator. Isi luase bocceluta si incepu sa calatoreasca. Urca munti de cuvinte si cobora in vai adanci de emotii. Se pierdea in of-uri si respiratii mai lente sau mai rapide si dupa se ascundea in spatele unor litere frumos tesute la inceput de capitol. Unele litere erau frumos lucrate si altele si aurite. Unele erau doar colorate sau altele doar ingrosate. Unele mai mici, unele mai mari, cert e faptul ca acela era refugiul lui. Cateodata il vedeai cu bocceluta ferindu-se de ploi abundente, alteori prin ploi marunte ca o boare de seara dupa o zi de canicula. Eram si eu prin preajma si l-am zarit cand tocmai facuse o miscare gresita si aluneca incet e coltul unei pagini, fix in poala unei fete frumoase.

Nu e de gluma cu opaitul asta. Ultima data cand l-am vazut isi schimbase forma. Zicea ca oamenii nu mai stiu ce e ala un opait si ca viata multa nu mai are. Dar fusese un gand trecator caci dupa l-am vazut senin si palpaind cu o lumina calda si suava spunandu-mi ca are un secret pentru mine. Am plecat nitel urechea sa aud mai bine ce vrea sa imi sopteasca. Si el a mi-a impartasit un secret pe care m-a pus sa promit ca nu il voi spune decat celor care cred ca in lumea asta mai exista frumos si bine. Si mi-a spus asa: opaitele nu mai sunt ce-au fost odata. Si greu e sa mai gasesti unul adevarat sa arda cu toata dragostea si daruirea. Si asta nu el nu ar vrea, dar oamenii nu mai au timp sa il aprinda. Si scuze sunt din plin: ca e vechi, ca e plin de praf, ca nu are ulei, ca fitilul nu se mai fabrica cum era pe timpuri, ca oricum e atata lumina in jur ca el nu isi mai are rostul si asa mai departe. Si atunci, zice el, am gasit o alta metoda sa pot sa imi continui viata. Si a disparut, incet, lin, ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo. Pai bine, si secretul? Care era secretul?

Dupa cateva zile l-am gasit ascuns intr-o candeluta din aia de cativa banuti de o iei de la supermarket. Si dupa, intr-o lumanare de ceara curata arzand la o icoana. Alteori era pe masa, jucandu-se cu florile din aranjament si inca incercand sa il sperie pe Firicel daca era prin preajma. Alteori ascuns dincolo de o bucata de plastic alb sau rosu sau galben sau transparent si licarind agale. Iar ultima data se vedea dincolo de o perdeluta jucandu-se cu un fir de busuioc care statea atarnat intr-un cui langa un stergar alb ca laptele, tesut la razboi cu drgaoste si migala.

Mi-am zis ca e pacat sa il las sa umble asa ba ici, ba dincolo, asa ca i-am facut si eu un culcus pictat in lemn sa se odihnesca ori de cate ori vrea, pe o ramura de brad sau pe o masa atunci cand eu sau tu, cititorule, vom aprinde o candeluta :)







Dragul meu cititor, tu care ai asa culcus de pret in casa, aprinde o luminita sa vezi opaitul de altadata povestindu-ti cate in luna si in stele si tesandu-ti visele cu ochii. Si desi forma nu mai e aceeasi, efectul e pe masura dragostei pe care o imparti cu ceilalti.


      Pentru cei dintre voi care nu cunoasteti ce inseamna firicel, apoi el este un paienjenel mic, de toata frumusetea, care are o calatarie minunata in lumea din jur cautand un raspuns. Care e ala? Ei, va invit sa cititi cartea.
cu drag,
Anca M ^.^