luni, 3 aprilie 2017

Dor...

      ... de simplitate, de copilarie, de tinerete, de serile senine, de cerul instelat, de chicotelile celor mici, de mirosul florilor de zarzar, de razele de soare care se joaca pe perdeaua de la dormitor, de primul sarut, de prima reusita, de primul rasarit pe un varf de munte, de racoarea apei cand picioarele iti sunt afundate in nisipul marii, de ceaiul de menta si de adierea vantului.
      Dorul... care ne poarta printre amintiri si vise.
Frits Thaulow

      E inceput de saptamana si de primavara. Fiecare simte dupa cum poate asa o stare minunata din jur. E exact ca vorba aia :
Cand ai dragoste in inima, poti vedea frumusetea in orice. (...)
      Va doresc o zi asa cum doar voi puteti sa v-o imaginati.O zi pe care sa o traiti in prezent, intens si plini de viata. Si va las o melodie ... de dor :)

cu drag,
Anca M ^.^

duminică, 2 aprilie 2017

Despre dragoste...

      Daca e destula liniste in jur poti auzi lucruri interesante oriunde. Asa mi s-a intamplat acum cateva zile cand am auzit acest dialog :
- Am fost aşa de norocoasă. Am fost atât de norocoasă să-i am pe tata şi pe Ruth. Am avut atâta dragoste în viaţa mea. Mă uit înapoi şi am avut... atâta dragoste.
- (Ei) Te iubesc foarte mult.
- Nu la asta m-am referit eu. Mă refer că eu îi iubesc. Am fost aşa de norocoasă c-am putut fi în stare să iubesc pe cineva atât de mult.
- Da, eşti norocoasă. (...)
sursa
      Si stau si ma intreb, de cate ori ne gandim la dragoste din perspectiva timpului pe care noi l-am petrecut spunand cat de norocosi suntem ca am putut iubi si nu din perspectiva faptului ca suntem iubiti?
      Asta da lucru de gandit.
cu drag,
^.^ Anca M

marți, 14 martie 2017

Bine ai venit, primavara draga...



Bine v-am gasit oameni buni,

      A venit primavara. Oriunde te-ai uita vezi zambile, narcise si lalele de cumparat; iar gradinile sunt pline de toporasi, violete si  poate cativa ghiocei intarziati la clopotelul care tot suna de la inceputul lunii martie. Toate pasarile cerului isi fac cuiburi si isi discuta detaliile de design interior. Totul e in plina desfasurare. Vrabiile sunt certarete ca intotdeauna, porumbeii si gugustiucii mereu indragostiti, mierlele si pitigoii mereu pusi pe cantat, ciocanitorile pe fugarit si cercetat copacii, pescarusii pe facut discutii filosofice si ciorile pe facut socoteli si curatat copacii si gunoaiele din jur. Sa nu uitam de  graurii care intra si ei in actiune cu scuturatul paturii lasate de miile de frunze peste iarna.
      E viata peste tot in jur. Murmura copacii, murmura florile si gradinile, murmura si norii care se inghesuie sa vada – care mai de care mai mirati – ce frumuseti mai ies de sub gri-ul pamantului sa se prezinte la balul florilor de primavara.
Bine ar fi luam aminte la ce se intampla in jur sa ne primenim si noi casele - casele in care locuim si casele sufletelor noastre.
      Gasisem o vorba frumoasa care mi-a mers la suflet de prima data cand am citit-o. Si vorba aceea zice asa :

 “Ora pe care o traiesti acum, persoana pe care o cunosti aici si acum, munca pe care o faci chiar in acest moment – acestea sunt intotdeauna cele mai importante lucruri din intreaga ta viata.” (sursa)
     Draga cititorule, iti doresc o primavara frumoasa, tihnita si traita clipa de clipa alaturi de cei dragi. Si iti trimit, asa virtual, o felicitare facuta cu multa dragoste intr-una din zilele ploioase de afara dar plina de bucurie prin traire.
Cu drag,
Anca M ^.^

miercuri, 15 februarie 2017

Povestea unui opait

Bine v-am gasit oameni buni,
      Sper ca acest articol, scris dupa o perioada de liniste si de activitati intense, sa va gaseasca bine, sanatosi si plini de viata. Doar vine primavara...Nu inca, dar acusi.
Am descoperit de curand o minunatie de cuvant. Yeap, o sa ziceti ca poate nu cititi bine, dar credeti-ma ca cititi cat se poate de bine. Am gasit un cuvant. Un cuvant plin de poveste. De ce? Pai ia sa vedem.

Se zice ca a fost odata, nu demult si nu departe de locul unde stai ( da, daaaa, unde stai tu cel/cea care citesti aceste randuri), a fost odata un opait. Asa si? Mare lucru? Ai zice ca e un opait de neluat in seama. Dar nu, nu e asa. Opaitul asta era inzestrat cu multe daruri : acela de a aduce bucurie celui ca il privea, acela de a starni si chicoteli daca erau copii in preajma, acela de a vindeca inimile amarate, acela de a lumina calea celui care pasea spre el, dar mai ales calea care duce spre inima lui.

Eiiii, oameni buni, asa un opait nu e un lucru lesne de ocolit. Cine nu si-ar dori sa aibe in casa un asemenea odor? Odor de pret, cu daruri multe, odor de cantec si de alinare. Eii, uite, acest opait de care va ziceam era pus mereu pe sotii. Tot facea ce facea si chitibusea ceva prin jur pana ii ieseau lucrurile asa cum vroia.

Odata a fost vazut jucandu-se cu o umbra pe perete. Vasuze el un Firicel, dar ce firicel, fix ca ala din poveste, si se porni pe urmele lui pana il ajunse. Firicel il vede, sare de mirare si se intreaba de ce oare e urmarit. Tocmai ce venea acasa ca doar fusese dus in cautarea unui raspuns la o intrebare. Si vede asa ca e urmarit mai sa ii sara inima din piept. Si dupa se mira si el de cat de imprastiat putea sa fie, doar nu avea cum sa se sperie de propria lui umbra. Si totusi, oamenii se sperie de el si inca mai si tipa. Si el nu vrea decat un pic de companie.

In alta tura insa, cand seara era aproape, opaitul nostru se puse pe cantat si dansat. Ce? Nu ati vazut niciodata un opait dansand? Bine, bine, nici macar flacara din opait nu ati vazut- o dansand? Nu pot sa cred. E cat se poate de adevarat. Poate acum ca nu orice opait are voce sa cante melodios dar de dansat orice opait poate. Odata cu el, am vazut o silueta minunata miscandu-se pe perete. Era o perdea care de bucurie a inceput sa adie usor, ajutata fiind si de adierea serii.

Nu demult, opaitul de care va ziceam era la sezatoare. Isi gasise cateva stele, ca era o noapte cu un cer cristalin, si incepuse sa depene povesti. La una fusesem si eu martora ca tocmai treceam pe langa el. Se facea ca o stea calatoare se plictisise de colindat cerul si s-a hotarat sa coboare pe pamant. In coborasul ei lasase matasurile din pulbere de stele si se imbraca in costum de tarancuta imediat ce picorul ei atinse pamantul. Si era asa suparata ca ramase fara pelerina ca incepu sa caute in lung si lat pana ce, in lumina opaitului, vazu agatat de un copacel nu prea inalt o tesatura ca de boranjic, plina de margaritare. Era panza pe care Firicel tocmai o terminase de tesut imediat ce isi sfarsi cautarile si se intoarse acasa, mirat ca e urmarit de nu stiu ce creatura, cand de fapt nu era decat umbra lui.

In alta tura, opaitul se facu el insusi calator. Isi luase bocceluta si incepu sa calatoreasca. Urca munti de cuvinte si cobora in vai adanci de emotii. Se pierdea in of-uri si respiratii mai lente sau mai rapide si dupa se ascundea in spatele unor litere frumos tesute la inceput de capitol. Unele litere erau frumos lucrate si altele si aurite. Unele erau doar colorate sau altele doar ingrosate. Unele mai mici, unele mai mari, cert e faptul ca acela era refugiul lui. Cateodata il vedeai cu bocceluta ferindu-se de ploi abundente, alteori prin ploi marunte ca o boare de seara dupa o zi de canicula. Eram si eu prin preajma si l-am zarit cand tocmai facuse o miscare gresita si aluneca incet e coltul unei pagini, fix in poala unei fete frumoase.

Nu e de gluma cu opaitul asta. Ultima data cand l-am vazut isi schimbase forma. Zicea ca oamenii nu mai stiu ce e ala un opait si ca viata multa nu mai are. Dar fusese un gand trecator caci dupa l-am vazut senin si palpaind cu o lumina calda si suava spunandu-mi ca are un secret pentru mine. Am plecat nitel urechea sa aud mai bine ce vrea sa imi sopteasca. Si el a mi-a impartasit un secret pe care m-a pus sa promit ca nu il voi spune decat celor care cred ca in lumea asta mai exista frumos si bine. Si mi-a spus asa: opaitele nu mai sunt ce-au fost odata. Si greu e sa mai gasesti unul adevarat sa arda cu toata dragostea si daruirea. Si asta nu el nu ar vrea, dar oamenii nu mai au timp sa il aprinda. Si scuze sunt din plin: ca e vechi, ca e plin de praf, ca nu are ulei, ca fitilul nu se mai fabrica cum era pe timpuri, ca oricum e atata lumina in jur ca el nu isi mai are rostul si asa mai departe. Si atunci, zice el, am gasit o alta metoda sa pot sa imi continui viata. Si a disparut, incet, lin, ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo. Pai bine, si secretul? Care era secretul?

Dupa cateva zile l-am gasit ascuns intr-o candeluta din aia de cativa banuti de o iei de la supermarket. Si dupa, intr-o lumanare de ceara curata arzand la o icoana. Alteori era pe masa, jucandu-se cu florile din aranjament si inca incercand sa il sperie pe Firicel daca era prin preajma. Alteori ascuns dincolo de o bucata de plastic alb sau rosu sau galben sau transparent si licarind agale. Iar ultima data se vedea dincolo de o perdeluta jucandu-se cu un fir de busuioc care statea atarnat intr-un cui langa un stergar alb ca laptele, tesut la razboi cu drgaoste si migala.

Mi-am zis ca e pacat sa il las sa umble asa ba ici, ba dincolo, asa ca i-am facut si eu un culcus pictat in lemn sa se odihnesca ori de cate ori vrea, pe o ramura de brad sau pe o masa atunci cand eu sau tu, cititorule, vom aprinde o candeluta :)







Dragul meu cititor, tu care ai asa culcus de pret in casa, aprinde o luminita sa vezi opaitul de altadata povestindu-ti cate in luna si in stele si tesandu-ti visele cu ochii. Si desi forma nu mai e aceeasi, efectul e pe masura dragostei pe care o imparti cu ceilalti.


      Pentru cei dintre voi care nu cunoasteti ce inseamna firicel, apoi el este un paienjenel mic, de toata frumusetea, care are o calatarie minunata in lumea din jur cautand un raspuns. Care e ala? Ei, va invit sa cititi cartea.
cu drag,
Anca M ^.^

duminică, 8 ianuarie 2017

O jumatate de deceniu

      Daca cineva mi-ar fi spus acum 5 ani de zile ca o jumatate de deceniu va trece intr-o clipita poate ca nu l-as fi crezut. Si totusi, fix asa s-a intamplat. Ma uit cu bucurie in urma si vad lucruri frumoase facute, impartasite si daruite, multe intamplari care mi-au incantat viata, multe amintiri care cu siguranta imi lumineaza ziua doar citindu-le si multe poze presarate cu oaresice crampeie de viata care ma fac chiar si pentru o clipa sa ma intorc inapoi in timp si sa retraiesc acele zile. Asa ca pentru inceput de an si zi de aniversare, am adunat din lada cu amintiri poze pentru doua colaje cu totul deosebite.  
      Primul colaj cuprinde amintiri mai vechi lucrate cu rabdare si inspiratie si este o piatra de temelie pentru multe lucrari - desene si ilustratii - care au urmat in anii care tocmai au trecut. Fiecare lucrare are o istorie speciala si este plina de amintiri deosebite. Al doilea colaj face parte din categoria lucrarilor pe care abia s-au uscat vopselurile si care au fost subiect de bucurie, discutie si noi prietenii.
      Va doresc sa adunati in visteria sufletului franturi de viata traite frumos alaturi de cei dragi voua. Sa aveti curajul sa faceti bine si mai ales sa spuneti celor dragi cat de mult ii apreciati, iubiti si respectati. Sa cresteti in dragoste si frumusete. Sa lucrati cu mainile voastre tot ce va inspira si va aduce zambetul pe buze. Sa lucrati cu daruire si sa va tihneasca toate. Iar in urma cand va veti uita sa vedeti doar comori adunate sus in Cer si jos, in inimile voastre frumoase.
      Va multumesc pentru ca atatia ani ati fost si sunteti alaturi de mine, batand la usa acestei casute frumoase, facute pe un blog, care se intutileaza asa frumos : pace si bucurie! De va este drag si bine, mai poftiti caci va astept cu inima deschisa.
cu drag,
^.^ Anca M

miercuri, 4 ianuarie 2017

La multi ani


Bine v-am gasit oameni buni in acest nou an.
      Sper ca v-au tihnit zilele de decembrie si tot ce tine de perioada aceasta minunata a sarbatorilor de iarna.
      Va doresc tuturor, un an presarat cu pace si cu bucurie. Sa va tihneasca toate, sa va fie casa, casa, sa va fie masa, masa. Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune.
      Sa va fie inima senina si casa de copii plina. Dragoste sa fie-n casa si respect pentru oricare. S-aveti bunatati pe masa si un colt de rai in casa.

cu drag,
Anca M ^.^
fa Rai din ce ai

luni, 5 decembrie 2016

Sezonul bucuriei

      Si ce daca afara e frig si innourat? Sau ploua? Sau bate vantul? Sau e vremea posaca din cand in cand sau chiar mai des? Si ce daca frunzele nu mai coloreaza crengile copacilor si soarele nu ne mai mangaie asa cum o facea odata, acum apusa vreme, in anotimpul acela frumos de se cheama vara? Si ce daca nu mai merge o bere la fel de bine si parca nu iti mai vine sa iesi din casa? Si ce daca nu iti mai vine sa mai faci nimic ca vremea din afara se strecoara in cotloanele inimii noastre infrigurate?

      Toate acestea sunt normale. Toate isi au rostul lor in viata. Iar daca pe noi ne-a apucat melancolia, apoi acesta e semnalul de alarma ca ar fi cazul sa iesim din capacea noastra si sa daruim. Un zambet, o vorba buna, o fapta buna, o imbratisare, orice este frumos si trainic.

      Azi vorbeam cu cineva despre stele (cum am ajuns la aceasta discutie e o alta poveste, dar nu isi are locul aici). Am ramas uimita sa aflu ca sunt oameni (si poate nu putini) care au uitat sa se uite la stele. Care sa se bucure de aerul ala rece de seara si sa ridice ochii sus, spre ceruri, si sa priveasca ... luna. Sa descopere cu bucurie luceafarul de seara, sa se bucure de darul vietii si sa spuna si altora cat de frumoase sunt toate.

 Ilon Wikland

      Oare am uitat ca noi am fost bucurie? Am fost copiii mamelor noastre si ale tatilor nostri, noi cei care stateam cu nasul lipit de geam si asteptam sa vina de la serviciu ( poate de la cine stie ce schimb, sau de la camp, sau de la birou, fiecare pe unde putea sa isi castige painea), sa ii vedem si sa le sarim in brate. Si fata lor se lumina cand ne vedeau. Si ne cuprindeau in brate. Si ne sarutau. Si impreuna povesteam ce aventuri am facut in ziua care a trecut. Ei ne spuneau ca au fost la munca (si cam aici se termina pledoaria lor) si noi le povesteam despre aventuri prin curte, pe maidan, cu prietenii pe care ni i-am facut in parc, la tara, sau in orice loc ne-am fi aflat, despre zmeie, despre casa constuite din frunze sau nisip sau pamant, sau surcele, despre colectiile de scoarte de copac, despre toti gandacii si paianjenii pe care i-am intalnit in ziua care tocmai a trecut sau pur si simplu despre cartile pe care le-am descoperit sau jucariile mai mult sau mai putin imaginare cu care ne-am jucat.

      Oare se merita sa credem ca acel "am fost" e doar o amintire? Unii dintre noi, poate nu am avut o viata prea fericita, sau o copilarie prea luminoasa, sau poate ca cei dragi ai nostri deja au plecat dintre noi, dar cu toate acestea noi suntem aici, vii, plini de lumina si de putere de daruire, traind zi de zi clipa dupa clipa si construindu-ne viata pana cand si noua ne va veni randul sa lasam altora viata aceasta iar noi sa plecam spre alte meleaguri.

      Noi suntem bucurie. Bucurie suntem si viata. Si avem puterea cu orice fapta buna pe care o facem catre cei din jurul nostru sa aducem macar o raza de soare in sufletele celor care au nevoie de ... oare dupa ce tanjeste omul cel mai mult ? ...  daca nu dupa dragoste si comuniune.

      Nu odata am auzit ca singuratatea si lipsa dragostei face mai multe victime decat ne-am putea imagina, victime in trupuri vii, dar moarte pe interior.

      Orice zi e buna sa punem inceput bun. Daca ne apuca melancolia si plangerea de sine, mai bine am pune mana si ne-am uita in jur. Este multa durere si fizica, dar mai ales a sufletului. Orice zi e buna sa punem inceput bun faptelor bune.  Seara aceasta o gasesc un motiv pe cinste pentru a incepe sa ne gandim mai mult la ceilalti, nu la cati bani scoatem din buzunar sa ii cheltuim in mall-uri si supermarket-uri, sa facem ratinguri de prima pagina de editoriale, ci la cum putem aduce o bucurie.

Pace - si - Bucurie

cu drag,
^.^ Anca M