O scrisoare - o mai tineti minte?

      Cu mare drag imi aduc aminte de prima oara cand am pasit pragul casei lui Vlahuta. Cine a fost acolo si a batut drumul pietruit prin spatele caselor de la Agapia si a ramas asa cu dor mare de a trai intr-una din casele alea mereu curate, cu gradinile pline de flori si mai ales cu cate o veranda unde sa stai si sa iti bei ceaiul in liniste si sa citesti o carte, asa la umbra unui nuc sau cires, stie despre ce vorbesc.
      Aduc aminte ce acest moment trait acum ceva vreme pentru ca azi mi-a venit pe mail un mesaj care m-a rascolit ca si prima oara cand l-am citit (acum multa vreme). E o scrisoare pe care o cunoasteti, cred, cei mai multi dintre voi, dar care poate ca nu strica ca din cand in cand sa o mai recitim. Si zic asta pentru ca frumusetea se cultiva ca o floare rara. Si personal cred ca orice lucru care poate starni ceva frumos in noi poate sa ne si faca mai frumosi. Ca na, deseori zic" frumusetea este in ochiul privitorului", iar continuarea este ca frumusetea din ochii privitorului porneste din sufletul lui, din trairie lui si mai ales din preaplinul inimii...altfel chip nu e.

sursa: net

      Fara alte vorbe, va las aceste randuri din scrisoarea adresata de Vlahuta, fiicei sale Margareta.

sursa: net

+++

“Să trăieşti draga mea, şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea, al doilea, de! norocul şi celelalte, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă; când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi. Atâţi cât merită.
A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să cauţi singură drumul cel adevărat! Aşa, draga mea, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi.

Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag, Tata.”

+++

PS: multumesc din suflet celei care mi-a reamintit de aceasta frumoasa scrisoare si a impartasit-o cu mine.
cu drag,

^.^ Anca M