Bine v-am gasit,
Pe cine poate oare interesa o poveste a unei pasari maiestre? La prima vedere, daca e sa o luam pe aia dreapta, un raspuns oarecum pertinent ar fi : cam pe nimeni. De ce spun asta? Pai hai sa fim seriosi, cine mai are timp de povesti? Hai sa fim seriosi si sinceri cu noi macar pret de o clipa: citim muuulte, mult mai multe decat ne-ar trebui si ne-ar interesa cu adevarat si totusi citim. Acum nu zic sa nu mai punem mana pe o carte, doar ca cine mai citeste o carte? Articole, da, presa, da, chestii amuzante de pe internet, cu siguranta da, dar o carte... cam greu, "e complicat" , "nu am timp", "nu am stare", "nu mai pot sa ma concentrez", "oricum chestia asta e pentru cei mici", sau "da, a fost valabil si pentru mine cititul dar cand eram la scoala, acum ce-mi mai trebuie carti"? Si ma intorc iar si zic : pe cine oare o interesa o poveste a unei pasari maiestre? Oricum timp nu este, adica, nu mai avem timp (oare asa sa fie cu adevarat?) si interes pentru asa lucruri nici atat. Si totusi... pe cine oare o interesa povestea unei pasari maiestre?
Raspunsul meu ar fi ca as face o lista intreaga cu cei care ar raspunde ca sunt interesati si lista nu e chiar de lepadat. Si am vazut ca in jurul meu sunt multe persoane cu suflet frumos, care incearca prin maruntisurile vietii sa faca lucrurile mai lesnicioase si favorabile traiului si placute ochiului si atunci stau si ma intreb : de unde oare aceasta constanta indoiala care tot a pus stapanire pe noi de ceva vreme? Ne indoim ca cei de langa noi ar fi capabili sa faca binele, sa vada frumosul in jur si ar fi in cautarea adevarului. Si ne indoim si de noi cateodata ca am fi capabili de asa ceva. Cu toate acestea, cea mai mare bucurie data omului este sa poata vedea cu ochi curati pe toate din jurul sau si da, atunci povestea unei pasari maiestre ar putea interesa nespus. Si asta e datorita faptului ca in fiecare din noi exista un copil acolo care abia asteapta sa vada o poza din copilaria mai apropiata sau mai indepartata presarata cu mii si mii de povesti in care totul era posibil, in care muntii nu erau decat niste dealuri mai marisoare, nu asa de greu de trecut, cand o matura era un cal nazdravan si noi cavaleri neinfricati ori domnite curajoase, cand cerul era presarat de animale fantastice si povesti tesute in nori, iar ploaia cel mai mare prilej de bucurie ca baltile sunt regatul cizmulitelor jucause (asta, cu siguranta, spre disperarea parintilor).
Viata e un dar si daca in rastimpul zilei reusim sa vedem macar intr-o imagine simpla o frantura de copilarie, cred ca timpul totusi nu este piedut. Voi ce vedeti intr-o pasare maiastra? Eu stiu ce am vazut cand am desenat-o, dar voi?
cu drag,
^. ^Anca M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu