Cerneala de nuc

      Imi savuram cafeaua de dimineata si mi-am dat seama ca de curand am facut un proiect despre care nu am documentat nimic. Asa ca o fila de jurnal sa ramana aici pentru cei care poate vor sa incerce in viitor asa proiect.

      Povestea incepe de fapt undeva in alta parte, nu la mine. Eram pe Instagram si una din persoanele tare dragi mie, @mami.ilustreaza , a scris despre “Pigmenti, plante si poveste”. Subiectul era legat de cerneala de nuc. Zis si facut! Stiti cum e cu puterea exemplului, nu?

 

      Timpul a trecut, si samanta plantata a dat rod. Asa ca intr-o dimineata friguroasa de iarna, acu vreo luna si ceva, m-am apucat de cules frunze de nuc in curte la prietenii nostri! Muuuuulte. Cam o plasa din aia mare de rafie. Frunzele culese le-am pus la spalat ceea ce s-a dovedit rapid o greseala, asa ca m-am potolit. Am preferat sa iau frunzele si sa le imprastii pe masa si sa le caut de oua, ganganii, buburuze si alte chestii vii. Cu regret a trebuit sa trimit in frig vreo cateva buburuze, un gandacel si o frunza pe care se odihneau niste oua de… ceva insecta necunoscuta mie.

 

      Am pus totul la fiert intr-un ceaun mare cu apa cat sa le acopere. A fiert undeva la 4 ore la foc mic. Totul a ramas fix asa cum era (apa si frunze) peste noapte, la macerat. A doua zi , am strecurat totul printr-un tifon curat (nu era musai sa fie steril) pus peste o sita. Toata cantitatea, care acum era cam la 200g, am pus-o la fiert. Iar! Foc mic si rabdare! Eram cu pensula si blocul de desen dupa mine sa vad ce iese.

      Am documentat ce era mai important:

-cum arata apa cu frunze de nuc in ea dupa ce a stat o noapte la macarat

 -cum arata licoarea dupa ce a scazut la jumatate, la 60%, dupa la 80%, dupa la 90%

- cum a s-a decantat pigmentul de culoare pe peretii ibricului in care am fiert totul

      Din tot experimentul, la final au ramas 2,5 sticlute minuscule, nu mai mari decat o unghie in diametru.

      Am facut primul desen, si singurul pana in acest moment, din aceasta cerneala de nuc. Ce a iesit vedeti si voi.

 

      Si acum vine concluzia: s-a meritat sa petrec atata timp si sa pun atata migala pentru acest proiect? Raspuns: cu siguranta ca DA. Nu doar ca te invata sa ai rabdare si sa fii meticulos, dar este o satisfactie absolut geniala la final cand vezi ce a iesit. As mai face acest proiect? poate ma inrebati. Raspunsul e acelasi: cu siguranta ca DA!

 

      Ce a fost si mai important decat proiectul in sine a fost atmosfera creeata, bucuria copiilor si bucuria adultilor, pana la urma, pentru asa moment deosebit.

 

      Ce mi-a ramas ca amintire din acest experiment? Totul!

      Sa va dea bunul Dumnezeu timp si sa gasiti si voi timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur. Sau invers. Sau ambele.

Cu drag,

Anca M

The project is a mess, I am not a mess

      Bine v-am gasit, oameni buni!

      Vi s-a intamplat vreodata sa va cuprinda entuziasmul si sa vreti sa faceti "lucruri marete" si pana la urma sa iasa totul un dezastru? La propriu! Adica fara doar si poate, ca "stai sa vezi ca mai salvez vreo ceva" ci, pur si simplu, dezastru! Cam ceva de genul asta am patit de curand. 

      Este adevarat ca nu doream sa reinventez roata, vroiam doar un proiect simplu plin de culoare care sa ma ajute sa fac un pic ordine in ganduri. Sau mai bine spus sa pun pauza la ganduri. Incep cu entuziasm, ma concentrez pe culoare si fac o miscare plina de anvergura pe masa de lucru, moment in care o sticluta de acuarela lichida rosie se varsa in toata splendorea. Pe masa (pe fata de masa), pe blocul de desen, pe setul de acuarele, pe cele cateva pensule din jur, pe tot ce era in jur! Va imaginati ca am vazut rosu si la propriu si la figurat. 

 

 

      In fix acel moment cand totul s-a varsat, primul gand a fost sa strang totul sa nu curga si pe covor, ca pe fata de masa deja totul rosu. Ok si a trecut momentul, am facut curat, dar culoarea trebuia repede folosita pentru a nu irosi chiar tot ce mi-a mai ramas. Am luat toate caietele care erau la indemana si le-am umplut cu urme si pete de culoare. Un dezastru! Cel putin primul gand! Si au urmat altele. Si ganduri peste ganduri cand vrei sa faci ceva si iese cu totul altceva.

      Si vine partea ce mai frumoasa, aia in care iti vine un gand totaaaaaaaaaaal nesanatos ca si tu esti un dezastru. Da, mi se intampla! Si gandul ala daca e hranit face ravagii. Concluzia? M-am adunat repede si mi-am spus ca “Asta e, praful s-a ales de toate, dar desi proiectul meu e un dezastru, eu nu sunt un dezastru.” Si atat. “My project is a mess, I am not a mess.” Si am mers mai departe. In momentul in care s-a facut liniste in ganduri, am inceput sa vad in haosul creeat o multime de posibilitati. Am recurs la un proiect mixed art media, am trecut de la acuarele la acrilice.

      Din amestecul de acuarela (primele straturi) si amestecul de acrilic (straturile care au reimprospatat totul) a luat nastere un inger foarte dragut, tinand o lumina in mana sa. Fundalul nu era inca ceea ce visam, asa ca am lasat totul sa se odihneasca.

      Ceva ma impiedica sa continui si asa au trecat cateva zile bune. Moment in care mi-am propus ca orice ar fi azi e ziua in care voi duce la bun sfarsit acest proiect.

      “Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand.” Deci, desi nu aveam chef, am deschis iar blocul de desen, am pun un cronometru si am privit iar la ingerul conturat. Am decis sa il las fix asa cum este si sa lucrez la fundal.

      Incheierea trebuia sa aibe un pic din acel “je ne sais quoi“ care sa uneasca totul , caz in care am apelat la un pic de acuarela Kuratake aurie.

 

 

      Ce a iesit, vedeti si voi! Combinatia intre haosul de la inceput, ingerul purtator de lumina, si fundalul devenit o explozie de culoare datorita colajului de diferite materiale si benzi de scotch face ca acest proiect sa fie extraordinar de frumos.

 

      Din haos a iesit ceva frumos si din gandurile care pot pune stapanire pe mine am invatat cat se poate de repede ceva foarte important. Si anume ca nu e cazul sa dramatizez prea mult si ca desi uneori anumite lucruri pot fi in dezordine (un dezastru) asta nu inseamna ca si eu sunt la fel. Si ca odata constientizat asta am mai pus o piatra la temelie, temelia fiintei mele.

      Las acest articol marturie mie si celor care poate au nevoie de un gand bun si frumos ca sa lupte cu cele ale zilei, incepand de la ganduri, mai ales de la ganduri.

Ca de obicei, a voastra,

cu drag,

Anca M

Chintesenta vietii

      De ce postez? Sau altfel pusa intrebarea: de ce scriu si de ce fac ceea ce fac?

      Oricui imi pune aceasta intrebare ii raspund la fel: pentru ca ceea ce fac imi aduce in egala masura si pace si bucurie. Pace in sensul ca ma linisteste si ma ajuta sa ma regasesc in cele mai curate si frumoase moduri in care pot exista in lumea aceasta. Bucurie caci orice proiect pe care il fac ma ajuta sa cresc, sa experimentez, sa imi imbogatesc viata - atat a mea cat si a celor din jur. Da, uneori ceea ce pictez este copilaros, si asta pentru ca asta imi doresc de cele mai multe ori. Stiu ca reprezint lucrurile in multe moduri si imi pot cadra stilul pe cererea "clientului" ca sa spun asa, dar de cele mai multe ori aleg un singur lucru: sa fac ceea ce ma ajuta sa ma exprim cel mai frumos: copilaros in cel mai profesional mod cu putinta, si da, poate ca unii ar prefera sa am alt stil, dar nu e cazul sa fiu pe placul tuturor. Si nici nu stiu daca e sanatos sa incerc asta.

      Iubesc ceea ce fac si oricat de plina ar fi viata de zi cu zi, gasesc timp sa desenez, pictez, sa fac proiecte de tot felul. Sau daca nu reusesc sa fac nu stiu ce proiecte atunci exersez. Cu cap si intr-un haos organizat, ca sa spun asa. Adica da, e bine sa exersezi, dar ce si cum exersez e cu totul o alta poveste (poate voi vorbi despre asta intr-un articol separat).

      Ma intorc inapoi la acel "de ce". La raison d'etre (ratiunea de a fi) the "why" in life (acel de ce din viata) este ceea ce face totul sa fie plin de viata.VIU! Si cum poti fi viu daca traiesti fara sa experimentezi? Mie imi place sa lucrez, sa desenez, sa creez si nu doar un singur lucru si doar intr-o singura directie.

      Este rau sa ai mai multe pasiuni? As spune ca nu. Cred cu tarie, de fapt, ca nu. Printre cele pe care le iubesc sa le fac, asa la prima strigare, intra cam urmatoarele:

- pictura pe sticla

- acuarela

- acrilicul

- creioanele colorate 

-guasa

- tempera 

- pastelurile 

- colajul

- mixed art media

si lista e luuuuuuuuuuuuuuuuunga cat o zi de vara, din aia cu povesti lungi in noapte! 

      De ce am facut acest articol? O data pentru mine, ca sa imi amintesc, in zilele mai putin creative cat de mult  apreciez arta si o data pentru oricine citeste aceste randuri.

      Sper din suflet ca aceste randuri sa ajunga la sufletul cui trebuie si cui are nevoie. Da, este ok sa ai mai multe pasiuni, important este sa stii de ce faci ceea ce faci. Pana la urma, la sfarsitul zilei raman doar micile fapte de bunatate si de curaj de a face ceea ce aduce un dram de pace si bucurie atat noua cat si celor din jur. Si la sfarsit mai este una: dragostea, cea care nu cade niciodata. Cu ea ar trebui sa incepem si sa incheiem orice!

cu drag,

Anca M 

Un inger, un calendar si o foarfeca

      Bine v-am gasit, oameni buni,

      Fiecare zi este cea mai minunata zi cand vine vorba de a trai prezentul fix asa cum este: uneori mai creativ, uneori mai putin creativ. Important este sa avem deschiderea spre aceasta inclinatie si anume sa gasim mereu o oportunitate de a face ceva frumos cu ceea ce avem in jurul nostru.

 

      Din capitolul "Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand" cum spunea Picasso, m-am regasit acum cateva zile ca odata dat jos calendarul de pe perete trebuia sa fac ceva cu hartia.

      De obicei, ca sa fiu sincera, doar salvam iconita din mijloc si restul ajungea la reciclat, dar de data asta ceva m-a imboldit sa fac ceva mai mult. Ce a iesit puteti vedea si voi.

      Am inceput cu ceva simplu - un ingeras, ce altceva? Dupa, am zis ca nu se poate sa il las asa in aer, asa ca am adaugat ceva casute si cativa copaci, apoi au inceput sa apara detaliile. 

    

      Odata toate terminate, am zis sa le lipesc. Intre "am zis" si "am facut" au trecut inca vreo cateva zile. De ce ni se intampla uneori sa taraganam asa lucrurile nu stiu si nici nu vreau sa intru in detalii. Cert este ca la capatul celor cateva zile am luat gandul cel bun si am facut ceva fundaluri rapide pe hartie cu speranta ca a doua zi sa lipesc totul. Acuarela lichida pe hartie, amestecul de culori, si pana la urma haosul ce s-a ivit (caci ceva nu a fost exact ce as fi vrut sa fie) m-au facut sa pun in stand by proiectul pentru inca cateva ore. Mi-am revenit totusi repede cand am pus un timer si am spus ca "asta e, azi, acum e timpul sa termin acest proiect". 

    

      Poate parea amuzanta intamplarea, dar a duce la bun sfarsit un lucru si a-l duce bine (nu perfect) este mare lucru. Nu degeaba exista vorba aia "Inceputul Raiului este satisfactia lucrului bine facut!"

      Am vrut sa fac acest articol ca sa imi amintesc ca uneori cel mai important nu este sa tintesc doar spre lucruri perfect facute caci riscul este sa nu mai fac nimic sau sa fac lucrurile doar pe jumatate.

      Daca este un proiect de nota 10? Pai ce pot spune? Pentru mine DA, cu siguranta, pentru ca:

- spune o poveste cu totul minunata pe care nu o pot scrie aici dar are valoare deosebita pentru cativa oameni foarte dragi sufletului meu;

- m-a ajutat sa petrec un timp de calitate in familie :))));

- este dovada vie a faptului ca din orice poti face ceva frumos, netrebuind sa ai materiale scumpe;

- imi dovedeste inca o data ca acel poate ultra enervant slogan de  "trust the process" chiar asa si este;

- ma indeamna sa gasesc solutii cand nu am chef , acel "in the mood to do stuff" pe care sa fim sinceri nu putem mereu sa il avem;

-  imi da increderea sa vad ca simplele actiuni pot avea consecinte foarte benefice atat pentru starea mea de spirit cat si pentru a celor din jur;

- ma ajuta sa pot privi in urma si sa spun ca oricat de greu ( aka oricat de lene mi-e sa inchei ceva) este ceva se poate cu putinta vointa.

      Pentru cei care aveti cont de Instagram sau Youtube, puteti sa vedeti si video pe anca_pacesibucurie  sau pace si bucurie , daca nu, raman marturie cele cateva poze puse in acest articol.

      Va doresc, ca intotdeauna, sa aveti timp pentru a face ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur, sau invers, depinde de voi ce alegeti.

cu drag, 

Anca M

La mulți ani ! 14 ani !

      Bine v-am găsit oameni buni,

​      Există o frumusețe rară în clipele în care viața se așează, lin și deplin, într-o "matcă de lumină". Sau altfel spus, simt că momentele de claritate apar doar atunci când drumul parcurs se întâlnește cu liniștea inimii. Pentru mine, acest punct de echilibru nu este o destinație finală, ci un mod de a mă așeza cu drag în propria viață. Am învățat că valoarea a ceea ce clădesc nu stă doar în cifre sau în etape bifate, ci mai ales în spațiul de tăcere primitoare din care îmi extrag curajul de a fi, pur și simplu, prezentă.

 
​      

      Mi-am dat seama că a-mi găsi propriul glas nu e o chestiune de tehnică, ci de onestitate caldă. Într-o lume care strigă mereu mai tare, am înțeles că rostirea mea are putere doar atunci când izvorăște din ceea ce sunt cu adevărat, fără "zorzoane". Nu simt nevoia să ridic tonul pentru a fi auzită; forța mesajului vine din limpezimea cu care îl ofer și din dorința de a atinge, nu de a impresiona.

      Creativă am fost mereu, dar conștientă, mai greu. Atunci când am realizat că ideile lăsate să curgă în ritmul lor firesc înseamnă de fapt să mă exprim liber mi s-a luat o piatră de pe inimă, ca să spun așa! Darul este al Domnului, munca este a mea!

      Iar atunci când aleg să lucrez cu această tihnă și cu gândurile așezate, totul în jur capătă o altă greutate, una ușoară ca atingerea unui puf de înger.

      Am învățat să prețuiesc drumul la fel de mult ca reușita finală, găsind o tihnă binecuvântată în fiecare linie trasată și o bucurie discretă în fiecare gând pe care îl scot la lumină pentru a-l împărți, cu blândețe, cu ceilalți.

 

      Și uite așa, din gând în gând, am ajuns să număr 14 ani de când scriam pentru prima dată pe acest blog. O viață  de om! 

      Vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine în această călătorie. Și vă mai mulțumesc pentru dragostea voastră sinceră față de frumos și de creativitate.  
      Să aveți un An plin de pace și bucurie, iar momentele de tihnă să vă umple viața cu dragoste și cu oameni dragi!

cu drag,
Anca M