vineri, 28 aprilie 2017

Viata in imagini (15) - Comana

      De multa vreme doream sa va scriu despre un loc de poveste. "Intamplarea" face ca atata timp sa nu fi apucat sa va spun nimic si totusi, sa vin catre voi sa va istorisesc despre un loc de o delicatete aparte - acum, in prag de primavara, unde bucuria povestirii se impleteste de minune cu bucuria unor noi inceputuri.

      Nu departe de Bucuresti, pe un drum spre sudul tarii, dai de un sat plin de mireasma. De multa vreme il stiam si de multa vreme ai nostri prieteni ne-au invitat sa il vedem. Am tot amanat din motive independente de vointa noastra. Totusi, cand toate au fost randuite de Cel de Sus,  am pornit la drum, dupa ce am savurat o cafeluta aburinda si imbietoare. Era o zi fara soare si caldura, dar cu dor de duca si de intalnit pe ai nostri prieteni.
      Am ajuns la Comana si ne-am delectat de o vizita si un moment de liniste intr-un loc frumos, si anume manastirea din sat si mausoleul de langa, bine inteles nelasand deoparte nici apele line si cristaline ale Neajlovului.
      De acolo, ne-am abatut drumul spre un loc cu totul si cu totul deosebit : Satul mestesugarilor si Moara de hartie. Sunt multe de povestit si sunt multe lucruri frumoase de facut acolo, asa ca iesirea facuta a fost mai mult decat binevenita. Ne-a fost dat sa ne intalnim cu oameni de omenie, cu totul deosebiti si mai ales sa revedem prieteni dragi. Nu am lasat nici un atelier nevizitat din satul mestesugarilor, dar asta dupa ce am puricat bine tot ce era de vazut la moara de hartie.
Va las cateva poze - mai multe chiar, sa va incante privirea si sufletul.
       Daca primele poze au fost de la moara de hartie, urmatoarele 3 sunt din atelierul de tesut.
       Un alt atelier extraordinar e cel in care poti tese ... papura. E ceva deosebit sa vezi cum papura pe care multi nici nu o baga de seama sa poata fi atat de frumos valorificata.
      Ce vedeti mai jos cu papurel si papurica are o poveste frumoasa, dar va las pe voi sa o descoperiti cand ajungeti acolo :).
      Deosebit este si locul unde se fac... jucarii. Da, ati citit foarte bine, jucarii de lemn, fine si delicate, de o maiestrie aparte. Poate vi se pare lucru simplu, dar mestesugul manufacturarii de jucarii de lemn nu e deloc usor. Si acum am amintirea atingerii lemnului sfeluit pana la finisaje de microni.
      Am poposit intr-un tarziu la atelierul de ceramica. Un mieunica trebuia sa ne insoteasca, alaturi de alte pufosenii din preajma sa vada daca ce facem e cu adevarat de folos sau trebuie sa isi aduca si el/ele contributia la alcatuirea unui tur pe cinste al satului.

      Fascinant atelier. Nu as putea cataloga pe care din ateliere sa il pun inaintea celuilalt sau care e mai frumos.
      Maiestrie deosebita am gasit si in acest coltisor, vazand cata migala e depusa pentru a fauri un simplu... pandantiv de dimensiunile unei midgale. Am vazut matrite facute din silicon pentru aceste mici bijuterii,
 
am calatorit prin tari indepartate de unde am descoperit tehnica raku de coacere a ceramicii,
am revenit la modelele facute de cei mici si expuse la loc de cinste pe peretii atelierului
si am terminat oprindu-ma la masa de lucru plina de pensule si vopsele, unde m-am simtit instant ca acasa.

      Nu as putea uita vreodata cat de bine m-am simtit in acest coltisor de rai. Cat de imbietoare era soba care tocmai fusese incalzita si inca ne invaluia cu caldura si miros de lemne arse. Cat de apetisante au fost nucile care au fost oferite de gazde si care din sfiala le-am degustat doar...pana ce am terminat toata punga :)))). Cat de placut a fost sa ne adunam la masa si sa sporovaim si sa aprofundam delicatesele de pe masa si inima buna ca painea calda a gazdelor. Cat de copii ne-am simtit cand am privit cu nesat la toate operele de arta a unor copilasi care isi lasasera in magazin lucrarile sa fie vandute pentru o cauza nobila si cate si mai cate.
      V-am spus ca sunt multe de spus si va imbii sa calcati pragul unor locuri foarte frumoase in compania unor oameni si mestesugari priceputi.
      Iar voua, oameni dragi de la moara de hartie cat si celor din satul mestesugarilor, va multumesc pentru calduroasa primire si pentru tratatia aleasa. Sa va tina bunul Dumnezeu obiceiul cel bun. Abia astept sa va revad. Si sa continuam de unde am ramas...de langa covorul de pufosenii si itele asezate  ale rostului de razboi si baia de la moara cu amestec de celuloza si miasme de petale si fire de iarba de unde cu radbare faci o hartie de poveste. Sa continuam in formatie completa ca data trecuta, alaturi de prietenii nostri dragi si cu voi gazde primitioare.
      Va imbratisez cu drag si dor. Si va doresc mult spor si curaj, sa puneti in practica si celelalte proiecte pe care le aveti in plan, dar pe care nu as putea sa le dezvalui inainte ca voi sa le faceti inaugurarea asa cum se cuvine.
cu drag,
^.^ Anca M

4 comentarii:

Luiza spunea...

Ce excursie frumoasa ati avut! Imi plac toate obiectele traditionale. Pacat ca ajung incet incet pe cale de disparitie fiind inlocuite de chinezisme din plastic.
Oamenii candva chiar erau sustenabili. Bunicii mei erau din Delta si acolo stuful si papura erau folosite. In gospodaria taraneasca nu exista pierdere. Nimic nu se arunca, totul se valorifica, iar noi azi ne-am indepartat atat de mult de felul in care traiau ei.

prietena-japoneza spunea...

frumoasă excursie ! obiceiuri păstrate şi prezentate şi celor ce nu au aflat de aşa ceva ! felicitări ! foarte frumoase obiecte ! dar cred că mai minunat este că poţi să vezi şi cum le lucrează !
mulţumesc frumos pentru ocazia de a afla, prin postarea ta, de această zonă minunată !
cu drag, îţi doresc weekend minunat !

Anca M spunea...

Luiza, draga mea, in primul rand iti multumesc ca ai venit in prag de primavara pe meleaguri de poveste. E trist pe de o parte ceea ce spui tu, caci parca unele lucruri de valoare se pierd. Pare-mi-se totusi ca nu e chiar asa. Vad din ce in ce mai muti oameni realizand valoarea lucrurilor de pret si mai ales a vietii simple, sustenabile, asa cum poate fiecare sa o traduca pentru secolul in care traim. Nu e usor, dar cred din tot sufletul ca valorile noastre romanesti nu sunt pierdute. Si sta in puterea noastra, a fiecaru(e)ia dintre noi sa punem o pietrica de temelie, daca nu o caramida chiar, la patrimoniul tarii noastre frumoase. Stiu ca si sufletul tau iubeste ceea ce e frumos si ca si tu in familia ta pastrezi traditiile romanesti ale parintilor, ale bunicilor si a celor din jurul tau care ti-au marcat viata si le transmiti mai departe cat mai bine cu putinta.

Anca M spunea...

Prietena- Japoneza, e o vorba care spune "dar din dar se face Rai". In dar am primit si eu bucuria de a descoperi aceste locuri minunate si in dar dau si eu mai departe de veste. Poate vreodata vei reusi sa ajungi sa vezi cu ochii tai, sa testezi cu mainile tale si sa simti cu sufletul tau bucuria de a fi intr-un loc asa frumos. Si pun pariu ca sunt multe locuri care merita sa fie vazute la no iin tara. Calatorii pline de carari line si oameni frumosi iti doresc. Si asa vei spune si tu povestile tale celorlalti.