Irina este un om cu totul aparte care are acel ceva, acea bucurie si seninatate de a privi viata si de a infrunta temerile si fricile si a constientiza frumusetea vietii in toate aspectele ei. Imi place cum scrie, imi place felul ei de a gandi, asa cat imi este permis sa o descopar si imi place mult starea pe care o am dupa ce citesc macar cateva randuri scrise de ea.
Va las sa o descoperiti, farama cu farama, cuvant cu cuvant, bucurie cu bucurie, asa cum le scrie toate frumos pe site-ul ei.
 |
| sursa: Irina |
...“O carte este viaţa celui care a scris-o. Şi-a pus în ea sentimentele, gândurile, munca şi iubirea. Cărţile trebuie tratate cu respect, ele reprezentând însuși sufletul autorului lor...”, mi-a spus dl. profesor într-o zi. Iar eu am scris acea frază în jurnalul meu, așa cum mă învățase tata să scriu tot ceea ce îmi plăcea și nu voiam să uit.Toata povestea o gasiti in articolul intitulat "Prietenie".
Îmi plăcea atât de mult compania dânsului, încât uneori refuzam ieşirile cu prietenii de vârsta mea. Îmi amintesc cu drag cum, de fiecare dată când mergeam să îl iau la plimbare, mă admira şi îmi spunea că sunt frumoasă şi elegantă. “Ai frumuseţea în ochi şi în zâmbet şi eşti aşa cum ar trebui să fie o femeie.”, mi-a spus într-o zi cu mândrie în glas.
Era foarte mândru plimbându-se la braţ cu mine, iar eu mă simţeam ca o prinţesă în compania sa, pentru că îmi arăta respect prin fiecare gest, prin fiecare vorbă şi prin fiecare privire....
Tot respectul pentru oamenii frumosi.
cu drag,
^.^Anca M
4 comentarii:
Frumos. Emotionant. Incarcat de sensibilitate. Mai alesc ca ma regasesc in aceasta "poveste". Am incercat si eu bucuria si privilegiul de a avea o prietena nanogenara ca varsta, dar mult mai tanara la suflet. Timp de aproximativ zece ani (da, intre timp a implinit si onorabila varsta de 100 de ani) aceasta doamna, doamna profesor, mi-a oferit sansa de a cunoaste din propriile ei povesti despre viata oamenilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, despre eleganta femeilor din acele vremuri si stilul de viata de atunci. Gandindu-ma la prietena mea, deseori ma intreb daca voi reusi si eu vreodata sa transmit valori, asa cum am primit eu la o varsta la care inca ma formam. Sunt sigura ca acolo sus, la ingeri, si-a pastrat bucuria si optimismul, valori pe care a reusit sa mi le transmita si mie. Viata este o bucurie. Deci, sa ne bucuram!
Alina, ei asta chiar e o istorisire frumoasa. M-am resimtit si eu in bucuria ta. E cu adevarat minunat sa poti cunoaste asa oameni care sa iti umple viata. Si cred ca de fiecare data cand ne intalnim cu oameni frumosi viata noastra sa mai infrumuseteaza un pic. Cred ca acesta e modul normal si firesc al omului de a creste: impartasind cu altii si impartasindu-se din experientele altora. Iti doresc sa ai aparte de asa prieteni.
mi-ar fi plăcut să am o prietenă aşa! dar eu am fost o singuratică toată viaţa! îmi place să descopăr oameni minunaţi, prin intermediul blogurilor, cu care sunt prietenă pe internet! vă doresc multă sănătate!
draga Prietena Japoneza, consider ca nu e niciodata prea tarziu, mai ales pentru ce spui tu. Da este minunat sa cunosti oameni prin intermediul blogurilor, mai ales cand deplasarea nu e cea mai usoara. Indiferent ce ti-ai dori , sper din suflet ca dorinta sa iti devina realitate. cu drag,
Trimiteți un comentariu