Mi-e dor...

      Mi-e dor de oamenii cu calm si pace si dor imi e sa vad fete zambitoare (nu prefacute). Oare unde am uitat sa mai zambim? Sau cand a fost momentul in care bucuria si-a dat obstescul sfarsit? Sa fie oare starea asta generala? Departe de mine acest gand. Imi e greu sa cred ca nu mai putem fi noi, asa cu bune si cu rele, dar noi, cu recunostinta si multumirea care ni se citeste pe chipuri.

sursa

      Mi-aduc aminte acum ceva vreme - eram in Maramures - si ma intalnesc cu o prietena de-a mea. Am stat cateva zile impreuna (zile? ce zic eu...parca au fost cateva secunde, a trecut totul atat de repede caci tot ce e frumos trece atat de repede ca ti-e si teama sa socotesti in minute...d-apoi in ore sau zile). Mi-a fost drag sa fiu cu ea. Sa fiu. Sa ma simt in largul meu, sa ma simt bine alaturi de ea, desi poate cateodata nu vorbeam atat de mult. Mi se pare ca a fi cu cineva drag nu presupune neaparat a vorbi cu ea. Poate fi de ajuns si doar faptul ca stai cu acea persoana.
      E greu poate de inteles de ce nu repet mai des aceste stari. Poate ca sunt momente in care nici eu nu mai constientizez frumusetea din persoana care sta langa mine. Si atunci ma intorc iar la dorul de care vorbeam mai devreme si imi dau seama ca oamenii sunt asa cum sunt…de multe ori mai mult tristi decat veseli, mai mult ingrijorati decat recunoscatori, mai mult agitati decat cu pace. Si atunci ramane un singur lucru de facut. Sa ii las pe toti pe drumul lor si sa zambesc eu si eu sa fiu cea care se schimba, nu ei.
      Si iar ma intorc, mi-e dor de mine sa fiu eu, sa fiu si sa ma bucur de viata si sa fiu recunoascatoare mereu pentru ceea ce am si pentru cei pe care ii am langa mine. Se spune ca echilibrul nu stii ca l-ai avut decat atunci cand il pierzi. Sper sa nu treceti prea des prin aceste stari, iar daca e sa fie, atunci macar sa trageti un folos din asta. Si sa va reveniti, mai frumosi, mai voiosi si sa fiti, sa traiti si sa fiti recunoscatori pentru toate.

cu drag,

^.^ Anca M