joi, 8 ianuarie 2026

La mulți ani ! 14 ani !

      Bine v-am găsit oameni buni,

      Există o frumusețe rară în clipele în care viața se așează, lin și deplin, într-o "matcă de lumină". Sau altfel spus, simt că momentele de claritate apar doar atunci când drumul parcurs se întâlnește cu liniștea inimii. Pentru mine, acest punct de echilibru nu este o destinație finală, ci un mod de a mă așeza cu drag în propria viață. Am învățat că valoarea a ceea ce clădesc nu stă doar în cifre sau în etape bifate, ci mai ales în spațiul de tăcere primitoare din care îmi extrag curajul de a fi, pur și simplu, prezentă.

 
​      

      Mi-am dat seama că a-mi găsi propriul glas nu e o chestiune de tehnică, ci de onestitate caldă. Într-o lume care strigă mereu mai tare, am înțeles că rostirea mea are putere doar atunci când izvorăște din ceea ce sunt cu adevărat, fără "zorzoane". Nu simt nevoia să ridic tonul pentru a fi auzită; forța mesajului vine din limpezimea cu care îl ofer și din dorința de a atinge, nu de a impresiona.

      Creativă am fost mereu, dar conștientă, mai greu. Atunci când am realizat că ideile lăsate să curgă în ritmul lor firesc înseamnă de fapt să mă exprim liber mi s-a luat o piatră de pe inimă, ca să spun așa! Darul este al Domnului, munca este a mea!

      Iar atunci când aleg să lucrez cu această tihnă și cu gândurile așezate, totul în jur capătă o altă greutate, una ușoară ca atingerea unui puf de înger.

      Am învățat să prețuiesc drumul la fel de mult ca reușita finală, găsind o tihnă binecuvântată în fiecare linie trasată și o bucurie discretă în fiecare gând pe care îl scot la lumină pentru a-l împărți, cu blândețe, cu ceilalți.

 

      Și uite așa, din gând în gând, am ajuns să număr 14 ani de când scriam pentru prima dată pe acest blog. O viață  de om! 

      Vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine în această călătorie. Și vă mai mulțumesc pentru dragostea voastră sinceră față de frumos și de creativitate.  
      Să aveți un An plin de pace și bucurie, iar momentele de tihnă să vă umple viața cu dragoste și cu oameni dragi!

cu drag,
Anca M

3 comentarii:

Corina spunea...

Multi ani inainte! Cu creativitate si inspiratie.

Daniela spunea...

La mulți ani binecuvântați, dragă Ancuța! Sper ca anul acesta să scrii mai des pe blog. Postările tale îmi aduc atâta pace și bucurie!...

din casuta noastra spunea...

La mulți ani si la cât mai multe postari, scrise asa cum știi tu-cu sufletul.
Te îmbrățișez cu drag Ancuta!🤗🤗