#creativebookchallenge2023 (04/2023)

      Bine v-am gasit oameni buni,

 

      A fost mai greu decat am crezut sa aleg prima carte despre care sa scriu o recenzie, mai ales ca nu am mai facut asta niciodata. Va aduceti aminte de celelalte postari legate de #creativebookchallenge2023 pe care vreau sa o fac anul acesta? Daca nu, aveti trei postari anterioare acestui articol, toate din luna februarie 2023, in care vedeti ce proiect minunat este in desfasurare. Se poate alatura oricine, daca vrea.

      Fara a mai lungi vorba, prima recenzie merge catre "Iconarul", o carte scrisa de Brandusa Vranceanu si ilustrata de Ovidiu Gliga, publicata la Editura Nepsis, Timisoara.

 

      Ce mi-a placut cel mai mult din aceasta carte este sentimentul de acasa, de mirosuri de ceai din plante proaspat infuzate, de paine proaspat scoasa din cuptor, de miez de nuca si miere de albine si bunataturi fel de fel. Cum evolueaza povestea, de vizita Sofiei facuta de la Bucuresti la Jurilovca la bunicii ei, Grigore si Ana, cu parintii, de vizita la Dolosman, despre vacanta de Craciun, despre toate bucuriile vietii la tara va voi lasa sa descoperiti singuri. Despre subiectul povestii nu stiu cum sa explic cat mai simplu, fara sa stric surpriza de o savura pagina cu pagina cartea. Mai bine va voi scrie un pasaj sau poate chiar doua care mi-au mers la suflet. Lectura placuta !

      " ..."Doamne, ajuta-ma sa fiu omul pe care l-ai gandit Tu cand m-ai trimis in viata! Ajuta-ma, Doamne, sa inteleg si sa fac, pas cu pas, voia Ta!" Daca te vei ruga astfel, cu sinceritate, nu vei putea gresi. Nu te lasa Dumnezeu sa gresesti! Aceasta sa-ti fie rugaciunea si, de va vrea Domnul sa fii iconar, iti va pune El in inima o chemare pe care nu vei avea cum s-o scapi din vedere... va fi mult prea puternica. A trebuit sa-ti talcuiasca cineva chemarea spre pictura?

      - O, nu, Bunule! A fost dintotdeauna aici - arata Sofia spre pieptul ei, parca s-a nascut odata cu mine.

      - Ei, vezi? Fii fericita cu asta, deocamdata. Si sa stii ca arta, sub orice forma a sa, daca e sincera si curata, pornita din inima si facuta cu smerenie, tot marturisire a slavei lui Dumnezeu este! Si nu numai arta, draga mea... ci toata munca omeneasca! De asta-ti spuneam, mai devreme, ca, daca oamenii ar alege sa faca in viata lucrul catre care au chemare, pamantul ar fi un loc mult mai bun. Dar... multi oameni se tem de chemarea lor. Sau se tem altii pentru ei. "Cum sa fie baiatul meu marinar?! Sa-l stiu toata vremea pe vapoare, pe carari leganate de primejdii? Ia, mia bine, sa-l face u profesor, la noi, aici, la oras..." "Sa fie fata mea, profesoara?! Dar ce mai castiga-un profesor, in ziua de azi? Mai bine s-o dau la medicina, ca pretutindeni e medicul pretuit, poate mai pleaca si-n strainatate..." Si uite asa ajungem noi sa avem profesionisti fara vocatie, care isi fac meseria in dorul lelii ... Ei nu vor fi niciodata fericiti, nimeni in jurul lor nu va fi, si, pe deasupra, mai si risca sa auda, la intalnirea cu Dumnezeu: " Nu va cunosc pe voi!"...

      - Vai, Bunule, dar oare daca ti-ai gresit chemarea, cum spui dumneata, nu mai e nici o sansa sa nu auzi vorba asta de la Dumnezeu?

      - Ba, ca nu te lasa Domnul, mereu iti intinde o mana. Numai ca trebuie sa muncesti de zece ori mai mult! Sansa sta in a-ti face meseria ca si cum ar fi fost cu adevarat chemarea ta! Cu aceeasi dragoste, cu aceeasi daruire, cu aceeasi jertfelnicie. Si niciodata sa nu sufere cineva din pricina faptului ca tu ti-ai tradat dragostea dintai. Sa rasune in juru-ti cor de marturii, la Judecata din urma : " O, Doamne, dar ce profesor, dar ce medic, dar ce lucrator de pamant bun a fost!" Atunci, pentru marturia acestora, te iarta si Dumnezeu. ... "

 

      "... Pentru ca nu mai suportam tacerea aceea tensionata, am inceput sa admir un pescarus care plutea in inaltimile cerului. Tata mi-a raspuns: "E frumos, pentru ca e la locul lui! Ia sa-i tai aripile si sa-l pui intr-o curte, printre gaini... n-o sa ai cel mai grozav cocos din sat, o sa ai un pescarus muribund. Pentru ca, sa stii de la mine, Sorina: cand Dumnezeu daruieste aripi, pune si-n suflet ideea de zbor. Iar pe aceea, nimeni, niciodata, n-o poate amputa. Inabusita, naste o suferinta de nedescris. Si duce la moarte. De fapt, la tot felul de morti. Ca nu cea fizica, definitiva, e cea mai rea...."..."

 

      In speranta ca aceste randuri va vor starni interesul si curiozitatea sa o rasfoiti macar, va astept si pe voi cu impresii despre cartile pe care le cititi si care v-au placut in mod deosebit.

cu drag, 

Anca M