sâmbătă, 13 decembrie 2014

Un gand frumos

      Un gand frumos e o incantare. 
sursa : net
      Sa iti stii valoarea, sa iti stii locul, sa iti stii masura. Mare lucru este sa stii de unde iti vin toate. Sa iti stii partile bune, cele rele, sa te accepti asa cum esti, sa fii indulgent cu tine, sa fii ingaduitor cu ceilalti si mai ales sa fii intelegator si iertator. Si iar ma intorc: sa iti stii valoarea, sa iti stii locul, sa iti stii masura. Frumusetea e in ochiul privitorului.Toti suntem frumosi, toti avem o farama de vesnicie in noi. Farama aia este viata noastra; farama aia este lumina din intuneric. Nu mai tarziu de azi am trecut printr-o intamplare haioasa, dar foarte interesanta. Stiind unde gasesc lucrurile in bucatarie nu am mai aprins lumina cautand ceva ce era foarte evident ( a se citi un cutit sau o lingura); desi ar fi fost logic sa gasesc ce cautam nu am gasit si atunci mi-a trecut un gand prin cap ca trebuie sa aprind lumina... simplu, nu? Partea frumoasa in aceasta intamplare care nu are absolut nimic spectaculos este faptul ca pentru a vedea lucrurile pe care credeam ca stiu unde sunt, desi ele erau acolo, a trebuit sa aprind lumina. Dar ce te faci cand nu mai poti sa o aprinzi de unul singur? Atunci e timpul sa ceri ajutor. Faceti lumina in jurul vostru. Aprindeti lumina. Sau macar lasati-i pe cei de langa voi sa o aprinda. Veti fi uimiti sa vedeti cate lucruri erau acolo, dintotdeauna, asa cum au fost si vor mai fi, si doar asteapta sa le vedeti. Si iarasi spun: sa iti stii valoarea, sa iti stii locul, sa iti stii masura. Iar cand nu le mai gasesti sau nu te mai vezi aprinde lumina. Sau lasa pe cei de langa tine sa o aprinda :)
      

 Curaj, fiecare zi e un nou inceput. Si fiecare zi e o noua provocare. Indrazniti. Sunteti frumosi.
cu drag,
^.^ Anca M

marți, 9 decembrie 2014

Pahare lucrate manual - sticla pictata (15)

      Bine v-am gasit, in aceasta zi frumoasa de iarna. E iarna, cel putin dupa calendar, desi in realitate  pare mai degraba o toamna rece si ploiasa ...chiar mai ploiasa decat mi-as fi putut-o imagina pentru aceasta perioada a anului. E iarna, dar gandul meu merge chiar mai departe de toamna, la vara, perioada aia frumoasa a anului cand totul era verde si plin de flori. Nu mai sunt zile cu soare, nu mai sunt flori in jurul nostru, dar asta nu inseamna ca poti sa scoti vara din gandurile mele. Si nu numai din gandurile mele, ci si din munca pe care o fac. V-am promis acum ceva vreme ca va voi arata o colectie care a fost o adevarata provocare si care am onorat-o acum cateva luni. Primul set de 12 pahare  apare in fata ochilor vostri prin bogatia de culori si tematica variata care putea sa o cuprinda simplul termen de pe comanda " flori de vara". Fara alte prezentari va las sa va incantati privirile cu aceste modele lucrate in cel mai frumos anotimp al anului - vara :).







      Va doresc spor in tot ceea ce va propuneti sa faceti si imaginatie multa.
cu drag,
^.^ Anca M

luni, 1 decembrie 2014

Christmas craft ideas - sticla pictata (14)

      Pentru ca oficial am intrat in luna cadourilor, cadourile de Craciun trebuie sa curga lant in tot ce inseamna supermarket sau magazine de specialitate. Din fericire nu tot ce inseamna cadou trebuie neaparat sa fie cumparat si scump. Sarbatorile inseamna bucuria regasirii celor dragi, bucuria impartasirii unui cadou, bucuria comuniunii in orice forma poate fi ea inteleasa atata timp cat este de bun simt si aducatoare de pace si voiosie.
      Sunt de parere ca societatea in care traim e mult prea saturata si mult prea consumerista. De ce atunci sa petrec timpul cumparand si iar cumparand? Nu mai bine folosesc putinul pe care il am ca sa fac eu ceva si sa aduc o bucurie unui om drag? Da, si eu pot face ceva pentru cel de langa mine. Da, si eu pot face ceva care sa nu ma coste o caruta de bani. De asta o spun si am mai spus-o, decat cineva sa cumpere si iar sa cumpere mai bine sa invete sa faca ceva cu manutele pe care le are, ca om care sa nu fie priceput la ceva nu cred ca exista. Exista doar oameni care inca nu si-au folosit timpul facand ceea ce le place. Mie imi place sa desenez, sa pictez, sa impodobesc lucrurile pe care le gasesc prin casa.


      Va indemn si pe voi sa faceti la fel. Nu neaparat sa desenati sau sa pictati, dar sunt sigura ca puteti sa faceti si voi multe, extraordinar de multe lucruri pe care eu sigur nu le-as putea face.
Curaj, incercati sa faceti ceva cu timpul vostru liber (care timp liber il gasiti, doar sa vreti). Tot vin sarbatorile. Incercati sa faceti cadouri pentru cei dragi, nu neaparat sa cumparati. Ce ziceti? Si mai ales petreceti mai mult timp alaturi de cei dragi. Va doresc spor in tot ceea ce v-ati pun in minte sa realizati. Si va mai doresc starea de pace necesara sa puteti aduce o bucurie celor din jur.
sursa : dulce casa
      PS: m-am alaturat blogului Irinei si sper ca de-a lungul perioadei de sarbatori sa aflu de la alte maini harnicute ce pot face in limitele unui buget de bun simt.
cu drag,
^.^ Anca M

Un gand frumos

      Bine v-am gasit in aceasta zi minunata. Am descoperit de curand o carte care mi-a incantat sufletul si care mi-a dat multe de gandit. Viata e mai frumoasa nu prin ceea ce inseamna ea, ci prin cum o vedem noi.
      "Pana si fericirea (zice autorul cartii) e o chestie tot de obisnuinta. Poti, intr-adevar, sa te obisnuiesti sa vezi totul in frumos. Cum avem, intr-un foarte mare grad, puterea de a ne manui vointa intru a ne potrivi gandurile noastre spre obiectele care pot sa ne fie un izvor de placere, tot astfel putem cultiva obisnuita gandurilor fericite, transmitand-o si altora."
      Va las in compania unei melodii extraordinare si a unei franturi de imaginatie lasata libera intr-o zi minunata, asa cum este aceasta.
cu drag,
^.^ Anca M