Bine v-am găsit oameni buni,
Nu îmi vine să cred că între toate micile și marile bucurii avute de-a lungul timpului, cele legate de "Viața în imagini" au rămas undeva așa mai mult în amintirea mea decât în postările scrise, ceea ce de altfel este oarecum și normal.
Cu toate acestea, unele lucruri se merită a fi spuse cu glas tare spre bucuria altora și spre îmbierea văzului în a descoperi ceva cu totul deosebit. Acum vreo 3 ani de zile vă povesteam de un loc deosebit pe care l-am văzut și la care am participat activ încă de la slujba de sfințire a locului și punerea pietrei de temelie - se întâmpla în 2017 de ziua Sf Ioan Botezatorul (pe 24 iunie). Este un loc plin de poveste, într-un sat nu departe de București, Piscu după al său nume, din comuna Ciolpani. Să zicem că din București nu faci mai mult de o oră, dacă este să luăm în calcul faptul că drumul național DN1 trece aproape de inima satului, dar v-am mai povestit despre aceste detalii.
Ce nu v-am povestit și aș dori să împărtășesc cu voi este ca astăzi acest loc este de nerecunoscut. Un muzeu minunat se ridică pe locul pe care l-am descoperit cu ani în urmă, frumos ca o zi de sărbătoare într-un mai plin de floare și culoare. Locul este luminos, alcătuit din sticlă și lemn, lucrat cu lut și cu chirpici, văruit si îmbrăcat prin toate cotloanele cu ceramică pictată, oale, ulcele, căni, străchini, blide, jucarii și chiar un pristolnic își are locul sus la etaj între multe alte obiecte frumos aranjate în vitrine. În mijlocul muzeului tronează liniștit o jumătate de trunchi de copac vechi cred de pe vremea străbunicilor noștri. O ascultam pe Adriana Scripcariu povestind despre cum l-au scos din apele de mai jos de sat, din codrii Vlăsiei, de lângă mănăstirea Țigănești. Cealaltă jumătate șade liniștită ca postament pentru multe obiecte de ceramică lucrate cu migală de olarii din satul de la Piscu.
La parter veți avea posibilitatea să vedeți o colecție impresionantă de ceramică din spațiul românesc în timp ce la etaj veți găsi memorii ale muzeului, memorii scrise și așezate frumos pe pereți, în vitrine și pe polițe sus de tot, să trebuiască să ridici capul pentru a le vedea mai bine : și ceramica și spătarele de la stranele de la biserica din sat.
Locul din jurul jumătății de trunchi așezat vertical are o prispă acoperită cu levicere care înconjoară acest "pom al vieții" ca și cum oamenii s-ar aduna așa la sfat bătrânesc, sau poate, de ce nu, la o șezătoare a femeilor seara la tors sau cusut de ie. Până și ideea de a coborâ o treaptă ca să te așezi, să te odihnești, să stai locului având de jur împrejurul tău oameni și în mijloc un pom duce cu gândul la un moment deosebit de sfătuire si de tainiță.
Odată ajunsi aici e timp de toate : de vizitat, de descoperit, de olărit, de citit, de făcut linogravură și de petrecut timpul chiar și în camera media unde poți descoperi lecții de patrimoniu românesc.
Una peste alta, se merită o ieșire așa frumoasă și atât de aproape de București și o recomand cu toată căldura. Noi am facut acest experiment chiar de ziua Intrării in biserică a Maicii Domnului și ne-a umplut sufletul de bucurie. Nu se putea să nu plecăm acasă cu ceva de la magazin (poti alege între ceramică, cărți de patrimoniu românesc - da,da ați citit bine, există așa ceva - jucării de lut și multe alte lucruri lucrate la muzeu și nu numai).
Sper ca cele câteva imagini lăsate aici pe blog să vă încânte privirile și să fie un bun început să vă stârnească curiozitatea să vizitați acest loc deosebit. Sincer chiar m-aș bucura să aud impresii din partea voastră.
cu drag,
Anca M
