marți, 28 septembrie 2021

Un nou început

Bine v-am găsit oameni buni,

      Este fix ca anul trecut. Imediat ce primăvara își intră nițel în drepturi, statul în mediul online devine foarte puțin sesizabil spre inexistent. Calculam doar în anul 2020 că între ultima postare din primăvară și până la cea din toamnă au trecut cinci luni. Acum, dacă e să o luăm pe cea dreaptă, iar au trecut cinci luni ca într-o clipită.



      Este minunată perioada cât natura este în plină floare. Mi-s dragi zilele lungi, mi-e drag Soarele luminos  și călduros, mirosul câmpiilor, aerul munților, mi-s dragi culorile copacilor și ale florilor,  cântecul păsărilor și zgomotul ploii. Mi-s dragi apusurile și liniștea serii. Mi-s dragi nopțile cu cerul plin de stele,  mi-e dragă Luna și când e plină  și în pătrar,  mi-s dragi momentele de muzică și stat la citit, povestit, pictat sau desenat și mai mult de toate mi-e drag să stau cu oameni dragi, să fiu prezentă în acel "aici și acum" în timpul care îmi este dat sa fim împreună. 

       Vă multumesc din suflet vouă celor care îmi faceți viața mai frumoasă, celor care credeți în mine și mă ajutați să cresc frumos. Mulțumesc și de criticile constructive, de sfaturile și răbdarea voastră. Cu ajutorul vostru lucrările mele devin mai bune, mai gingașe și mai deosebite. Este minunat. Sincer vă doresc și voua timp să  faceți ceea ce vă aduce pace sufletului vostru și bucurie celor din jur. Restul e ... istorie.

 


Cu drag,

Anca M