La multi ani!

 Bine v-am gasit oameni buni,

      Mai mare bucurie decat sa fiu aici cu voi, in acest moment nu gasesc. Scriu rar, iar atunci cand scriu o fac cu toata inima. Am realizat ca astazi se implinesc 14 ani si jumatate de cand scriam pentru prima data pe acest blog. Sa fi vrut sa gasesc un nume mai bun acestui blog si nu as fi reusit.

      Am auzit ieri un citat intr-un film si mi se pare ca se potriveste manusa acestui moment. Este despre maturizare si despre frumusetea de a creste frumos.Citatul suna cam asa:

„Este nevoie de curaj să crești și să devii cine ești cu adevărat.” (E.E.Cummings)

      Nu stiu de ce mi-a ramas in minte acest citat , dar cumva aceste cuvinte au rasunat fix cum trebuie si unde trebuie. Si cred ca ecoul lor  se va rasfrange si asupra celor ce citesc aceste cuvinte.

      Va doresc timp sa traiti viata frumos, alaturi de cei dragi, cu pace si bucurie fata de toate si de toti.

      Cu prima ocazie cand mai apuc sa va scriu trebuie sa va povestesc de un proiect genial pe care tocmai l-am facut. De fapt, sunt atat de multe, cine stie, poate reusesc sa ma mobilizez sa va scriu. Pana una alta, sa aveti zile cu tihna si cu sanatate, nu de alta dar doar asa cred ca va veti putea bucura la maxim de vara care ne sta inainte.

cu drag,

Anca M 

Cerneala de nuc

      Imi savuram cafeaua de dimineata si mi-am dat seama ca de curand am facut un proiect despre care nu am documentat nimic. Asa ca o fila de jurnal sa ramana aici pentru cei care poate vor sa incerce in viitor asa proiect.

      Povestea incepe de fapt undeva in alta parte, nu la mine. Eram pe Instagram si una din persoanele tare dragi mie, @mami.ilustreaza , a scris despre “Pigmenti, plante si poveste”. Subiectul era legat de cerneala de nuc. Zis si facut! Stiti cum e cu puterea exemplului, nu?

 

      Timpul a trecut, si samanta plantata a dat rod. Asa ca intr-o dimineata friguroasa de iarna, acu vreo luna si ceva, m-am apucat de cules frunze de nuc in curte la prietenii nostri! Muuuuulte. Cam o plasa din aia mare de rafie. Frunzele culese le-am pus la spalat ceea ce s-a dovedit rapid o greseala, asa ca m-am potolit. Am preferat sa iau frunzele si sa le imprastii pe masa si sa le caut de oua, ganganii, buburuze si alte chestii vii. Cu regret a trebuit sa trimit in frig vreo cateva buburuze, un gandacel si o frunza pe care se odihneau niste oua de… ceva insecta necunoscuta mie.

 

      Am pus totul la fiert intr-un ceaun mare cu apa cat sa le acopere. A fiert undeva la 4 ore la foc mic. Totul a ramas fix asa cum era (apa si frunze) peste noapte, la macerat. A doua zi , am strecurat totul printr-un tifon curat (nu era musai sa fie steril) pus peste o sita. Toata cantitatea, care acum era cam la 200g, am pus-o la fiert. Iar! Foc mic si rabdare! Eram cu pensula si blocul de desen dupa mine sa vad ce iese.

      Am documentat ce era mai important:

-cum arata apa cu frunze de nuc in ea dupa ce a stat o noapte la macarat

 -cum arata licoarea dupa ce a scazut la jumatate, la 60%, dupa la 80%, dupa la 90%

- cum a s-a decantat pigmentul de culoare pe peretii ibricului in care am fiert totul

      Din tot experimentul, la final au ramas 2,5 sticlute minuscule, nu mai mari decat o unghie in diametru.

      Am facut primul desen, si singurul pana in acest moment, din aceasta cerneala de nuc. Ce a iesit vedeti si voi.

 

      Si acum vine concluzia: s-a meritat sa petrec atata timp si sa pun atata migala pentru acest proiect? Raspuns: cu siguranta ca DA. Nu doar ca te invata sa ai rabdare si sa fii meticulos, dar este o satisfactie absolut geniala la final cand vezi ce a iesit. As mai face acest proiect? poate ma inrebati. Raspunsul e acelasi: cu siguranta ca DA!

 

      Ce a fost si mai important decat proiectul in sine a fost atmosfera creeata, bucuria copiilor si bucuria adultilor, pana la urma, pentru asa moment deosebit.

 

      Ce mi-a ramas ca amintire din acest experiment? Totul!

      Sa va dea bunul Dumnezeu timp si sa gasiti si voi timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur. Sau invers. Sau ambele.

Cu drag,

Anca M

The project is a mess, I am not a mess

      Bine v-am gasit, oameni buni!

      Vi s-a intamplat vreodata sa va cuprinda entuziasmul si sa vreti sa faceti "lucruri marete" si pana la urma sa iasa totul un dezastru? La propriu! Adica fara doar si poate, ca "stai sa vezi ca mai salvez vreo ceva" ci, pur si simplu, dezastru! Cam ceva de genul asta am patit de curand. 

      Este adevarat ca nu doream sa reinventez roata, vroiam doar un proiect simplu plin de culoare care sa ma ajute sa fac un pic ordine in ganduri. Sau mai bine spus sa pun pauza la ganduri. Incep cu entuziasm, ma concentrez pe culoare si fac o miscare plina de anvergura pe masa de lucru, moment in care o sticluta de acuarela lichida rosie se varsa in toata splendorea. Pe masa (pe fata de masa), pe blocul de desen, pe setul de acuarele, pe cele cateva pensule din jur, pe tot ce era in jur! Va imaginati ca am vazut rosu si la propriu si la figurat. 

 

 

      In fix acel moment cand totul s-a varsat, primul gand a fost sa strang totul sa nu curga si pe covor, ca pe fata de masa deja totul rosu. Ok si a trecut momentul, am facut curat, dar culoarea trebuia repede folosita pentru a nu irosi chiar tot ce mi-a mai ramas. Am luat toate caietele care erau la indemana si le-am umplut cu urme si pete de culoare. Un dezastru! Cel putin primul gand! Si au urmat altele. Si ganduri peste ganduri cand vrei sa faci ceva si iese cu totul altceva.

      Si vine partea ce mai frumoasa, aia in care iti vine un gand totaaaaaaaaaaal nesanatos ca si tu esti un dezastru. Da, mi se intampla! Si gandul ala daca e hranit face ravagii. Concluzia? M-am adunat repede si mi-am spus ca “Asta e, praful s-a ales de toate, dar desi proiectul meu e un dezastru, eu nu sunt un dezastru.” Si atat. “My project is a mess, I am not a mess.” Si am mers mai departe. In momentul in care s-a facut liniste in ganduri, am inceput sa vad in haosul creeat o multime de posibilitati. Am recurs la un proiect mixed art media, am trecut de la acuarele la acrilice.

      Din amestecul de acuarela (primele straturi) si amestecul de acrilic (straturile care au reimprospatat totul) a luat nastere un inger foarte dragut, tinand o lumina in mana sa. Fundalul nu era inca ceea ce visam, asa ca am lasat totul sa se odihneasca.

      Ceva ma impiedica sa continui si asa au trecat cateva zile bune. Moment in care mi-am propus ca orice ar fi azi e ziua in care voi duce la bun sfarsit acest proiect.

      “Inspiratia exista, dar trebuie sa te gaseasca lucrand.” Deci, desi nu aveam chef, am deschis iar blocul de desen, am pun un cronometru si am privit iar la ingerul conturat. Am decis sa il las fix asa cum este si sa lucrez la fundal.

      Incheierea trebuia sa aibe un pic din acel “je ne sais quoi“ care sa uneasca totul , caz in care am apelat la un pic de acuarela Kuratake aurie.

 

 

      Ce a iesit, vedeti si voi! Combinatia intre haosul de la inceput, ingerul purtator de lumina, si fundalul devenit o explozie de culoare datorita colajului de diferite materiale si benzi de scotch face ca acest proiect sa fie extraordinar de frumos.

 

      Din haos a iesit ceva frumos si din gandurile care pot pune stapanire pe mine am invatat cat se poate de repede ceva foarte important. Si anume ca nu e cazul sa dramatizez prea mult si ca desi uneori anumite lucruri pot fi in dezordine (un dezastru) asta nu inseamna ca si eu sunt la fel. Si ca odata constientizat asta am mai pus o piatra la temelie, temelia fiintei mele.

      Las acest articol marturie mie si celor care poate au nevoie de un gand bun si frumos ca sa lupte cu cele ale zilei, incepand de la ganduri, mai ales de la ganduri.

Ca de obicei, a voastra,

cu drag,

Anca M

Chintesenta vietii

      De ce postez? Sau altfel pusa intrebarea: de ce scriu si de ce fac ceea ce fac?

      Oricui imi pune aceasta intrebare ii raspund la fel: pentru ca ceea ce fac imi aduce in egala masura si pace si bucurie. Pace in sensul ca ma linisteste si ma ajuta sa ma regasesc in cele mai curate si frumoase moduri in care pot exista in lumea aceasta. Bucurie caci orice proiect pe care il fac ma ajuta sa cresc, sa experimentez, sa imi imbogatesc viata - atat a mea cat si a celor din jur. Da, uneori ceea ce pictez este copilaros, si asta pentru ca asta imi doresc de cele mai multe ori. Stiu ca reprezint lucrurile in multe moduri si imi pot cadra stilul pe cererea "clientului" ca sa spun asa, dar de cele mai multe ori aleg un singur lucru: sa fac ceea ce ma ajuta sa ma exprim cel mai frumos: copilaros in cel mai profesional mod cu putinta, si da, poate ca unii ar prefera sa am alt stil, dar nu e cazul sa fiu pe placul tuturor. Si nici nu stiu daca e sanatos sa incerc asta.

      Iubesc ceea ce fac si oricat de plina ar fi viata de zi cu zi, gasesc timp sa desenez, pictez, sa fac proiecte de tot felul. Sau daca nu reusesc sa fac nu stiu ce proiecte atunci exersez. Cu cap si intr-un haos organizat, ca sa spun asa. Adica da, e bine sa exersezi, dar ce si cum exersez e cu totul o alta poveste (poate voi vorbi despre asta intr-un articol separat).

      Ma intorc inapoi la acel "de ce". La raison d'etre (ratiunea de a fi) the "why" in life (acel de ce din viata) este ceea ce face totul sa fie plin de viata.VIU! Si cum poti fi viu daca traiesti fara sa experimentezi? Mie imi place sa lucrez, sa desenez, sa creez si nu doar un singur lucru si doar intr-o singura directie.

      Este rau sa ai mai multe pasiuni? As spune ca nu. Cred cu tarie, de fapt, ca nu. Printre cele pe care le iubesc sa le fac, asa la prima strigare, intra cam urmatoarele:

- pictura pe sticla

- acuarela

- acrilicul

- creioanele colorate 

-guasa

- tempera 

- pastelurile 

- colajul

- mixed art media

si lista e luuuuuuuuuuuuuuuuunga cat o zi de vara, din aia cu povesti lungi in noapte! 

      De ce am facut acest articol? O data pentru mine, ca sa imi amintesc, in zilele mai putin creative cat de mult  apreciez arta si o data pentru oricine citeste aceste randuri.

      Sper din suflet ca aceste randuri sa ajunga la sufletul cui trebuie si cui are nevoie. Da, este ok sa ai mai multe pasiuni, important este sa stii de ce faci ceea ce faci. Pana la urma, la sfarsitul zilei raman doar micile fapte de bunatate si de curaj de a face ceea ce aduce un dram de pace si bucurie atat noua cat si celor din jur. Si la sfarsit mai este una: dragostea, cea care nu cade niciodata. Cu ea ar trebui sa incepem si sa incheiem orice!

cu drag,

Anca M 

La mulți ani ! 14 ani !

      Bine v-am găsit oameni buni,

​      Există o frumusețe rară în clipele în care viața se așează, lin și deplin, într-o "matcă de lumină". Sau altfel spus, simt că momentele de claritate apar doar atunci când drumul parcurs se întâlnește cu liniștea inimii. Pentru mine, acest punct de echilibru nu este o destinație finală, ci un mod de a mă așeza cu drag în propria viață. Am învățat că valoarea a ceea ce clădesc nu stă doar în cifre sau în etape bifate, ci mai ales în spațiul de tăcere primitoare din care îmi extrag curajul de a fi, pur și simplu, prezentă.

 
​      

      Mi-am dat seama că a-mi găsi propriul glas nu e o chestiune de tehnică, ci de onestitate caldă. Într-o lume care strigă mereu mai tare, am înțeles că rostirea mea are putere doar atunci când izvorăște din ceea ce sunt cu adevărat, fără "zorzoane". Nu simt nevoia să ridic tonul pentru a fi auzită; forța mesajului vine din limpezimea cu care îl ofer și din dorința de a atinge, nu de a impresiona.

      Creativă am fost mereu, dar conștientă, mai greu. Atunci când am realizat că ideile lăsate să curgă în ritmul lor firesc înseamnă de fapt să mă exprim liber mi s-a luat o piatră de pe inimă, ca să spun așa! Darul este al Domnului, munca este a mea!

      Iar atunci când aleg să lucrez cu această tihnă și cu gândurile așezate, totul în jur capătă o altă greutate, una ușoară ca atingerea unui puf de înger.

      Am învățat să prețuiesc drumul la fel de mult ca reușita finală, găsind o tihnă binecuvântată în fiecare linie trasată și o bucurie discretă în fiecare gând pe care îl scot la lumină pentru a-l împărți, cu blândețe, cu ceilalți.

 

      Și uite așa, din gând în gând, am ajuns să număr 14 ani de când scriam pentru prima dată pe acest blog. O viață  de om! 

      Vă mulțumesc din suflet că sunteți alături de mine în această călătorie. Și vă mai mulțumesc pentru dragostea voastră sinceră față de frumos și de creativitate.  
      Să aveți un An plin de pace și bucurie, iar momentele de tihnă să vă umple viața cu dragoste și cu oameni dragi!

cu drag,
Anca M

Mai vie ca niciodata - ganduri de bucurie

      Bine v-am gasit oameni buni, 

      Mare imi este bucuria sa fiu aici cu voi. Anul acesta se pare ca s-a aplicat expresia de a ne vedea din an in Pasti, sau altfel spus, din Pasti in Craciun.

      Au trecut luni bune de cand nu am scris, departe de mine gandul sa abandonez totusi blogul. Viata mea insa are o alta alura si o explorez din plin.

      Mare imi este si mirarea sa vad ca ori de cate ori revin aici este ca si cum nu a existat niciun moment de pauza intre postari. Daca ar fi sa ma intorc la vechile articole sau ganduri ele raman fix aceleasi, cu aceleasi delicatete si traire. Imi este drag sa scriu, imi este drag sa lucrez si imi este drag sa experimentez. Oare trebuia sa mai spun asta? Cred ca nu, caci deja stiti si ma cunoasteti.

      Viata mea devine mai bogata cu zi ce trece. Atelierele de creatie devin o parte tot mai constanta din cursul normal al ritmului zilnic si bucuria care vine din a face ceea ce imi place creste pe zi ce trece. Surprinzator am observat ca a fi vulnerabila si a te descoperi (in sensul de a te lasa descoperita) nu este atat de infricosator pe cat mi se parea in capul meu. Multumesc pentru asta tuturor celor care au crezut si cred in mine si in puterea darului cu care lucrez. Este o adevarata binecuvantare sa fiu alaturi de oameni frumosi si cu cat lucrez si ma deschid catre minunatiile lumii cu atat rasplata este pe masura. Adevarat este ca si munca este pe masura. 

 

      Primesc adeseori remarci de genul "Linia trasa de mine nu e la fel cu a ta", "Nu pot sa exprim la fel ca tine ceea ce vreau", "Tu ai talent si de asta ti-e asa usor", si as putea continua cu o mie de exemple de acest fel. Pe langa faptul ca nu ar trebui sa ne comparam unii cu altii, nu in sensul de a ne frustra ci poate doar de a invata si creste, arta si creativitatea este in noi. In plus, adevarul este ca talentul este la fel ca talantul ala din scrierile sfinte. Unii aleg sa il ingroape, altii il inmultesc. Cat imi da bunul Dumnezeu putere si gandul bun aleg sa il inmultesc. 

      Cum? 

*muncind mult, participand in calitate de cursant, la ateliere si tabere de creatie (am avut doua tabere mari, una la Summer Creative Retreat si una la TwoTap - si nu, nu am niciun parteneriat cu ei, doar ca mi se pare corect sa ii mentionez atata timp cat fac lucruri minunate pentru altii)
*facand ateliere, multe ateliere cu timp si fara timp (si da, capitolul voluntariat tot aici intra).
*facand coaching si sesiuni de mentoring pentru cei care doresc sa inceapa a (re)descoperi arta si nu stiu de unde sa inceapa 
*pictand oricat de mult si de des pot si daruind altora pace si bucurie - cei care ma urmariti pe anca_handpaintedglass stiti cate postez acolo 
*experimentand - nu vreau sa ma opresc la un singur mediu de lucru si o singura tehnica, vreau mereu sa invat lucruri noi - uneori (spun "uneori" caci ce e pe Instagram e vreo 10% din ce fac) mai postez ceea ce experimentez pe contul de anca_pacesibucurie
*descoperind lumea din jur, acordand atentie deosebita detaliilor, culorilor, sunetelor, texturilor, etc.
*ascultand podcast-uri de arta
*facand tutoriale ale altor artisti urmand pas cu pas felul lor de a lucra
*explorand diverse medii si lucrand "on the spot" adica la locul unde ma aflu (in parc, pe strada, in metrou, asteptand la coada la diverse, acasa la mine, acasa la prieteni, oriunde apuc)
*cautand motive de a schita mereu si, logic, purtand mereu la mine un carnet/caiet/bloc de schite si materiale de lucru ( de la pix, creion, culori, acuarele, markere, pasteluri, depinde de poseta pe care o am sau cat de largi imi sunt buzunarele la geaca sau orice altceva de care pot profita)
*fiind mereu o sursa de inspiratie (si o mana de ajutor practica) in realizarea design-urilor la diverse : un design de site / un design de sticla de vin /  un design de stickere (acest punct este capitolul de arta digitala de care ziceam eu acu ceva vreme ca nu as face niciodata si uite ca totusi fac si este chiar placut)
*ramanand mereu deschisa nevoilor celorlalti si ajutand pe ceilalti sa realizeze ce isi doresc - da, si asta face parte din cresterea mea caci a putea raspunde fiecarei solicitari presupune pentru mine mult studiu si documentare profesionista (cine a calcat pragul unui atelier cu mine one-to-one a trait asta pe propria piele).

      Altele? Oooohhhhhh daaaa, lista e lunga. Am vrut doar sa "spumuiesc" activitatile din timpul care s-a scurs de la ultima postare pana astazi.

      Planuri de viitor am cateva si bune si nu, nu le voi enumera aici pe toate, dar din punct de vedere artistic imi doresc cateva colaborari bogate si extraordinare si posibilitatea sa fac ateliere atat cu copiii cat si cu adultii. Si DA, atelierele in cadrul unor teambuilding-uri la companii intra pe lista celor pe care mi le doresc in viitor. Este minunat sa lucrezi cu oamenii si sa faci ceea ce iti place si te implineste. 

      Cred ca ar fi a suta oara cand spun ca va doresc si voua timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur, sau invers, sa faceti ceea ce va aduce bucurie sufletului vostru si pace celor din jur. Usor nu este, cel putin nu mereu, dar daca merita? Ooooohhhhh daaaa, cu varf si indesat!

      Va multumesc, oameni dragi, ca existati in viata mea (a noastra) si ca sunteti absolut minunati in tot ceea ce faceti. Stiti voi cui ma adresez!

Spor in toate sa aveti si tihna! Sa faceti toate ale zilei cu pace si bucurie!

Cu drag,

Anca M

Un gând frumos - ateliere de creație

 Hristos a înviat oameni buni,

Nu știu cum a fost luna asta la voi, dar uitându-mă în urmă, luna Aprilie a avut așa, nu 30 de zile ci vreo 60 plus. De ce spun asta? Păi fiindcă a fost nu încărcată, ci extreeeeem de încărcată,  slavă Domnului totuși că în sensul bun. 

Pe lângă toooot ce presupune perioada pascală, am făcut o mică (și rapidă) retrospectivă cu toate momentele și sesiunile de atelier din această lună. Ce a ieșit nu mi-a venit să cred. Am avut extrem de multe întâlniri creative. Să le revizuim împreună:

* din primele zile am avut un atelier minunat cu un om tare drag sufletului meu. Am făcut un haos artistic maaaare de tot și rezultatul a fost că "am desenat acasă 5 ore fără să mă opresc".

* câteva zile mai târziu, am avut un atelier cu 45 de copii. Yeap, citiți corect, două clase pline și un atelier de felicitări de Paște de toată frumusețea. Ce am făcut? Îngerași de Paște și ouă de Paște, iar ocazional vreo câțiva iepurași.

* au urmat atelierele cu alți copii minunați și extrem de dragi mie - câteva zile la rând.

* am avut apoi un atelier acasă la alt om drag sufletului meu cu doi copii deosebiți.

* printre picături,  la ieșirile  prin parc ne alegem cu ateliere de pictat, desenat și altele asemenea.

* am reluat atelierele cu aceeași copii dragi mie, așa că, să o zic pe aia dreaptă, tura doi a foooost și mai și ca prima. Și da, sesiunea a durat, așa, câteva zile pline.

* ieri și azi, iar, în parc am avut parte de două ateliere ad-hoc cu muuuulți copilași frumoși și uneori chiar și câte o mămică curajoasă. Și când spun mulți... să zicem undeva la 10-15 copii pe zi (așa lejer).

Deci daaaaa....  se pare că pentru curajul de ieși și a desena și picta în public, reversul medaliei este extraordinar. Am ocazia să cunosc oameni absolut fascinanți și extrem de deschiși către partea creativă ceea ce este uuuuauuuuuu!!!! Genial. 

Clar, știți ce zic de fiecare dată, nu? Găsiți timp pentru a face ceea ce vă aduce pace sufletului vostru și pace celor din jur sau invers... știți deja! 

Să vă tihnească toate, oameni buni!

Cu drag,

Anca M

Un gand frumos

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Mi-a iesit in cale, acum cateva zile, o carte legata de puterea lui “Poate”. Cel mai mult si mai mult din tot ce am citit mi-a placut un rand care spunea: “Poate ii vei ajuta pe altii sa vada frumusetea fiecarei zile”.

      La prima vedere ai zice ca nu e mare lucru, dar oare ne-am gandit vreodata cat de important este orice lucru marunt pe care noi il facem? Acuma clar ca nu scalam acest detaliu la nivelul Universului, ci la lumea noastra mica in care traim. O mica bucurie, un zambet, o prezenta binevoitoare, un chip placut, o fapta buna, ceva frumos care sa bucure inima celui/celei de langa tine e tot ce e nevoie pentru a face lumea aceasta un pic mai buna.

      Clar ca nu muti muntii cu o vorba buna, dar daca ai putea? Daca in loc sa spui mereu “Daca ai fi fost mai bogat / mai frumos / mai sanatos / etc” ai spune simplu “Daca acum este fix momentul in care trebuie sa fiu?” / “Daca viata pe care o am acum este cel mai bun lucru care mi se putea intampla?” / “Daca in lumea mea mica unde sunt pot face o diferenta?”

      Ne focusam atat de mult pe “Daca nu imi iese!”/ “Daca oricum nimeni nu vede!”/ “Daca oricum nu pot!” / “Daca oricum viata mea nu are rost!” si uitam esentialul. Daca, totusi, chiar acum am zice “Daca as putea fi o mica bucurie cuiva!”/ “Daca as ridica ochii si as privi cerul sau natura!”/ “Daca as putea face ceva sa fiu mai bun/buna la ceva ce imi doresc de mult?”

      Ce-ar fi daca am spera la mai bine, facand binele si luand pe acel “poate” in brate spunand ca “Da, se poate azi, aici si acum!”

      Acuma ce se poate… fiecare isi stie sufletul!

Cu drag,

Anca M

La multi ani ! 13 ani !

      Bine v-am gasit oameni buni,

      Trebuia sa fi facut acest articol acum cateva zile, cu toate acestea doar astazi m-am invrednicit sa ajung si in acest moment. Si sincer sa va spun, la cum sunt zilele noastre, nu pot spune decat un singur lucru: slava Domnului pentru toate, fix asa cum sunt! Am ajuns si ziua asta minunata si ma gandesc doar la un singur lucru: au trecut 13 ani de cand am facut acest blog si nu regret o clipa.

      Tot ce am scris este o mica bucurie traita si impartasita cu voi si daca e sa ma uit la anul care a trecut nu pot spune decat ca a fost cu totul deosebit fata de ceilalti ani!

      As vrea sa fac o trecere in revista a tot ce am realizat in anul care s-a incheiat, dar nu reusesc in acest articol! Astazi ma multumesc sa va spun ca sunt recunoscatoare tuturor celor care au fost si sunt alaturi de mine, care ma sustin si ma incurajeaza pana si in cele mai mici momente sa imi urmez visul de a creea, de a fi eu, asa cu toate ale mele – si bune si rele.

      Va sunt recunoscatoare pentru rabdarea si dragostea voastra sincera.

      Va doresc si in anul acesta acelasi lucru ca de obicei: sa gasiti timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur (sau invers: sa faceti ceea ce va aduce bucurie sufletului vostru si pace celor din jur).

      Anul acesta mai pun pe lista ceva ce pana acum nu am scris (desi faceam): imi doresc si va doresc timp sa lucrati cu manutele voastre cat mai mult si mai tihnit (unii am vazut ca definesc acest concept slow living) si sa folositi cat mai mult ceea ce aveti fara a cumpara lucruri inutile sau doar din impuls.

Cu drag,

Anca M

Fa Rai din ce ai!

Un gand frumos

 Bine v-am gasit,

Viata noastra este plina si, desi nu am dat niciun semn de viata luna trecuta aici pe blog, slava Domnului pentru toate. Va multumesc pentru toate mesajele trimise, pentru urarile de bine, pentru ca sunteti parte din viata mea. Oare cum am ajuns sa va simt asa de aproape de sufletul meu, doar darul Domnului!

Pentru toti cei si toate cele care popositi chiar si pret de o clipa pe aici pe blog, va multumesc! Este o bucurie si o onoare sa va stiu alaturi de mine in asemenea calatorie si online si offline!

Va doresc o luna plina de lumina si Lumina! Si sa va fie casele si inimile pliiiiine de dragoste, de pace si bucurie.

PS  : lipsa posibilitatii de a putea pune fotografii pe aceasta platforma imi limiteaza enorm modul de a scrie, dar asta nu ma impiedica, chiar si asa, sa va las un gand frumos!

Cu drag,

      Anca M

Crampeie de viata

    Bine v-am gasit oameni buni,

   Este atat de important sa poti gasi timp de tihna indiferent de cat de grea este o zi. Si e posibil ca uneori sa pici rupt de oboseala, dar cu toate astea tot consider ca este sanatos sa gasesti cateva minute si pentru tine. Clipele mele de creatie si de tihna se impart in ultima vreme intre iesit in aer liber combinat cu citit si cu desenat sau pictat. Una din micile mari bucurii ale ultimei luni este joaca. Si uimirea in toate formele ei. Uimirea de a fi parte din lumea asta minunata cu toate ale ei, cu bune si cu rele.

   Sper din suflet sa pot intra mai des pe aici sa pot scrie si sa va povestesc din toate micile bucurii ale vietii !

   Pana una alta va doresc timp sa vi-l petreceti cu cei dragi ai vostri !

cu drag, 

Anca M

La multi ani!

       La multi aaaaaaaaaaaaaaani! Asta ca o mica aniversare de blog. Nici mie nu imi vine sa cred, dar au trecut 12 ani si jumatate de cand am scris prima data aici si slava Domnului anul acesta a fost pliiiiiin deja de articole. Am rasfoit asa un pic blogul, prin diferiti ani, si unde uneori am scris putin sau aproape deloc intr-un an (asta referitor la anul cand am lansat conturile de Instagram), in alti ani am fost plina de creatie si inspiratie.

      Si daca a trecut jumatate de an si calendaristic din anul 2024 ma uitam asa un pic in urma sa vad ce imi aduce cel mai mult bucurie in ultimul timp. Nu a trebuit sa ma gandesc prea mult caci raspunsul era chiar sub nasul meu. Ce altceva sa imi aduca bucurie decat a fi in natura, alaturi de oameni dragi si, de ce nu, uneori (a se citi de fapt mai des) sa fiu cu tot felul de lucruri dupa mine ca sa desenez.

 

      Pasiunea de a picta pe sticla este de mare actualitate si ori de cate ori am ocazia sa ma bucur de ceva pictat manual ma simt ca un copil mic.

 

      Sunt extrem de incantata de  noile coperti de carti (pe una sigur o cunoasteti ca e facuta mai demult, una e mai noua) si realizez faptul ca pentru a fi fericit nu e nevoie de multe lucruri, ci de fapt de lucruri facute cu drag si pasiune. 

 

      Va doresc si voua timp si tihna si ochi sa vedeti lucrurile cu adevarat deosebite din jurul vostru.Si va mai doresc sanatate din plin, pace, bucurie si clipe de neuitat cu cei dragi voua.

cu drag,

Anca M

Crampeie de viata - despre oameni si flori

      Una din marile bucurii ale mele este sa ma joc cu florile. Oricum!!! Ca de obicei ma vedeti ca le pictez/desenez pe diverse medii de lucru (hartie, sticla, etc) asta nu e o noutate. Dar ceea ce poate fi o noutate care de fapt e ceva pentru care am fost acreditata acum un secol este si faptul ca as putea profesa ca florist si de ce nu, sa am o florarie a mea. Asta e la capitolul vis, deci prefer sa revin repede cu picioarele pe pamant fara a uita totusi ca aceasta parte a vietii mele cumva isi gaseste loc intre toate celelalte momente importante din viata mea. Cum folosesc acest talent? Simplu, in casa mea sau atunci cand cere un prieten ajutorul! Asa a fost si cazul de luna care tocmai s-a incheiat cand un om tare drag mie a cerut o mana de ajutor (de fapt ambele maini cu tot cu propria persoana)! 

      Si uite asa dintr-o simpla vorba am ajuns sa fim trei oameni frumosi si sa lucram cu drag la o comanda serioasa sau, mai bine sus, serios de migaloasa caci in doar cateva ore a trebuit sa facem nu mai mult, nici mai putin, de 24 de coronite si ceva bonus : un buchet de trandafiri. 

      Visam de mult la asa o zi mai altfel, dar asa cum a iesit si cat am putut sa lucram si cate sute de flori ne-au trecut pe maini in cele cateva ore cat am fost impreuna, asta chiar nu credeam ca poate fi adevarat. E fix ca atunci cand ai un vis frumos si iti e teama sa te trezesti ca sa nu il uiti. Sau daca tot te-ai trezit vrei sa il spui cuiva ca sa fii sigura ca ramane cat mai mult timp acolo, undeva in adancul memoriei. In cazul de fata, nu vorbim de vise, ci de o realitate. O realitate cu inca doua fete frumoase, doamne minunate si dragi sufletului meu. Amandoua sunt acreditate si amandoua fac lucruri de o frumusete si delicatete extraordinare. Cum organizarea este totul, am ales sa facem fiecare ce ne era mai rapid. Ca eram la pregatit material sau la impletit, totul a fost ca o poveste la o sezatoare, in miros de trandafiri de tot felul de soiuri si de gypsophila. Materialul de umplere (un soi frumos de asparagus) a fost si el o bucurie, iar eucaliptul baby blue a fost un deliciu olfactiv cand ii rupeai frunzulitele si il puneai in buchet alaturi de trandafiri si alstroemeria.

      Pentru cine nu a incercat o astfel de experienta, ce pot spune? Decat ca va doresc din tot sufletul sa aveti parte de ele. Sa aveti parte de flori, sa fiti intre flori, sa lucrati cu ele este balsam pentru suflet. Mereu am crezut ca florile sunt o extensie a iubirii Celui de Sus asupra oamenilor. E imposibil sa fiti inconjurat de ele si sa nu simtiti ca lumea este ceva mai mult decat o simpla intamplare! Viata este frumoasa, oricat de grea ar fi ea, iar florile fac uneori poate singurul motiv pentru care sa te dai jos din pat – dar chiar si asa sunt un motiv demn de luat in calcul.

       Multumesc fetelor minunate cu care am putut lucra, Silvia si Elena! Cautati-le lucrarile caci fac lucruri minunate. Pe Silvia o mai gasiti pe Facebook si pe Instagram cu numele de Aramis Flowers, si v-am mai povestit de ea acum ceva vreme cand facusem mai multe postari legate de un desen dupa un buchet facut de ea. Iar pe Elena, o gasiti pe Facebook, si asa puteti intra in legatura cu ea. 

      Inchei prin a va dori timp sa faceti ceea ce va aduce pace sufletului vostru si bucurie celor din jur, sau, de ce nu si invers: ceea ce va aduce bucurie sufletului vostru si pace celor din jur!

Cu drag,

Anca M

Crampeie de viata - parcul Sticlariei

      Hristos s-a inaltat, bine v-am gasit oameni buni,

      Luna Iunie este o luna extraordinara din toate punctele de vedere. Este cald (prea cald poate, dar asta este o alta discutie), totul este in plina floare, poate si mai mult decat in luna Mai, clar ciresele s-au copt si serile miros imbietor a tei si a ploaie, dupa zilele in care avem si cate o ploaie asa mai de vara, sa iti fie drag sa o asculti.

      Pe aici pe la noi, timpul este petrecut cat de mult se poate pe afara. Nu conteaza ca este un parc, prin cartier sau ceva mai departe, important este sa iesim din casa si sa descoperim lumea din jur.

      Si lumea din jur am descoperit-o si atunci cand am iesit nu mai departe de parcul de langa noi (v-am mai povestit de parcul Sticlariei), unde in cele cateva ore de plimbare am avut parte de foarte multe descoperiri. 

      Cu ce sa incep? Pe langa toate soiurile de plante vazute in jurul baltii ne-au atras atentia ratele si ratoii dimpreuna cu alaiul de boboci care isi faceau de treaba dupa musculite, lisitele si bobocii lor mici si zgribuliti care aveau de impartit plocoane intre ei, gainusele de balta care ai zice ca sunt lisite dar dupa ciocul lor galben si creasta rosie clar isi fac distincta prezenta pe lac si zecile de libelule si tantarei – mici si gri, cu dungi alb cu gri sau ceva mai maricei care merg pe balta.

      E imposibil sa te plimbi fara sa te miri de frumusetea locului si de tot ce misuna in jur. Bondarii sunt grabiti nevoie mare si plini de zumzet, libelulele mici si albastre (posibil libelule de smarald), sau mai mari si rosii – ceva de prin familia Sympetrum, acuma ca or fi libelule vagabond sau din cele calutas sangeriu, nu stiu sa spun, cert este ca luciul apei este plin de ele. Noi am avut parte de o zi plina de Soare (si tantari in parte, ca era si normal sa fie asa) si o seara plina de culorile superbe ale apusului cu tot ce presupune ora de aur absolut geniala care poate tine piept comentariilor oricarui ochi critic asupra acestui aspect.

      O broscuta testoasa nu mai mare decat vreo trei mingi de tenis la un loc isi cauta de zor de mancare intr-un musuroi de furnici (sau poate o fi vrut sa fuga de ele – ca daca e sa o zic pe aia dreapta nu prea parea interesata sa scape din acel loc 😊). 

      (Bonus content ca sa zic asa: am gasit o cicada care face galagia aia muuuulta mai peste tot prin parcurile din Bucuresti, de cativa ani incoa.)

 

      Ceva mai incolo cateva mierle (masculi) isi faceau concertul de seara in deplin respect al teritoriului fiecaruia dintre ei. Ceva mai sfios, cate un sticlete isi spunea si el oful ca doar era seara si trebuia sa isi manifeste interesul. Vrabiile ca la ele acasa, poate unele ceva mai triste ca isi pierdusera cuibul de la ploaia de cu o seara mai devreme. 

      Curios intre toate astea, ciorile grive isi certau o surata ca nu ii este zborul lin si planarea inca mai trebuie exersata – am presupus ca una era tanara si inca nestiutoare in ale aerodinamicii 😊. Ciocanitorile, pe de alta parte, ascultau cu interes, dar nu la galceava lor, ci la scoarta copacilor. Cum li se parea ceva deosebit, cum ciocaneau scoarta, dupa ce disparea interesul, treceau la urmatorul copac, si asa mai departe. Insa important la ele am observat ca este munca in echipa. Este fascinant sa le vezi. 

      Si ca totul sa fie perfect, in locurile unde exista casute cu mancare pentru pasari, din cand in cand dadeau tarcoale ceva perusi frumosi si verzi de ti-era mai mare dragul sa ii asculti. E ceva in cantecul si felul lor de a vorbi ca parca undeva in departare auzeai valurile marii sau macar simteai o briza nitel sarata asta cu speranta ca in curand vei ajunge la malul marii si degetele tale se vor afunda in cel mai placut mod cu putinta  nisipul fin si cald si apa rece si spumoasa a marii!

      Cam asa sunt iesirile noastre cu aventuri in “lumea celor care nu cuvanta” si gust de vacanta.

      Ca de fiecare data inchei prin a va dori sa aveti ochi sa vedeti lumea din jurul vostru, nu cea pe care o visati o data pe an in nu stiu ce locuri exotice (nu ca nu ar fi si aia absolut minunata si muuuuult dorita), ci lumea care e mereu alaturi de voi, oriunde ati merge.

cu drag,

Anca M