Crampeie de viata - parcul Sticlariei

      Hristos s-a inaltat, bine v-am gasit oameni buni,

      Luna Iunie este o luna extraordinara din toate punctele de vedere. Este cald (prea cald poate, dar asta este o alta discutie), totul este in plina floare, poate si mai mult decat in luna Mai, clar ciresele s-au copt si serile miros imbietor a tei si a ploaie, dupa zilele in care avem si cate o ploaie asa mai de vara, sa iti fie drag sa o asculti.

      Pe aici pe la noi, timpul este petrecut cat de mult se poate pe afara. Nu conteaza ca este un parc, prin cartier sau ceva mai departe, important este sa iesim din casa si sa descoperim lumea din jur.

      Si lumea din jur am descoperit-o si atunci cand am iesit nu mai departe de parcul de langa noi (v-am mai povestit de parcul Sticlariei), unde in cele cateva ore de plimbare am avut parte de foarte multe descoperiri. 

      Cu ce sa incep? Pe langa toate soiurile de plante vazute in jurul baltii ne-au atras atentia ratele si ratoii dimpreuna cu alaiul de boboci care isi faceau de treaba dupa musculite, lisitele si bobocii lor mici si zgribuliti care aveau de impartit plocoane intre ei, gainusele de balta care ai zice ca sunt lisite dar dupa ciocul lor galben si creasta rosie clar isi fac distincta prezenta pe lac si zecile de libelule si tantarei – mici si gri, cu dungi alb cu gri sau ceva mai maricei care merg pe balta.

      E imposibil sa te plimbi fara sa te miri de frumusetea locului si de tot ce misuna in jur. Bondarii sunt grabiti nevoie mare si plini de zumzet, libelulele mici si albastre (posibil libelule de smarald), sau mai mari si rosii – ceva de prin familia Sympetrum, acuma ca or fi libelule vagabond sau din cele calutas sangeriu, nu stiu sa spun, cert este ca luciul apei este plin de ele. Noi am avut parte de o zi plina de Soare (si tantari in parte, ca era si normal sa fie asa) si o seara plina de culorile superbe ale apusului cu tot ce presupune ora de aur absolut geniala care poate tine piept comentariilor oricarui ochi critic asupra acestui aspect.

      O broscuta testoasa nu mai mare decat vreo trei mingi de tenis la un loc isi cauta de zor de mancare intr-un musuroi de furnici (sau poate o fi vrut sa fuga de ele – ca daca e sa o zic pe aia dreapta nu prea parea interesata sa scape din acel loc 😊). 

      (Bonus content ca sa zic asa: am gasit o cicada care face galagia aia muuuulta mai peste tot prin parcurile din Bucuresti, de cativa ani incoa.)

 

      Ceva mai incolo cateva mierle (masculi) isi faceau concertul de seara in deplin respect al teritoriului fiecaruia dintre ei. Ceva mai sfios, cate un sticlete isi spunea si el oful ca doar era seara si trebuia sa isi manifeste interesul. Vrabiile ca la ele acasa, poate unele ceva mai triste ca isi pierdusera cuibul de la ploaia de cu o seara mai devreme. 

      Curios intre toate astea, ciorile grive isi certau o surata ca nu ii este zborul lin si planarea inca mai trebuie exersata – am presupus ca una era tanara si inca nestiutoare in ale aerodinamicii 😊. Ciocanitorile, pe de alta parte, ascultau cu interes, dar nu la galceava lor, ci la scoarta copacilor. Cum li se parea ceva deosebit, cum ciocaneau scoarta, dupa ce disparea interesul, treceau la urmatorul copac, si asa mai departe. Insa important la ele am observat ca este munca in echipa. Este fascinant sa le vezi. 

      Si ca totul sa fie perfect, in locurile unde exista casute cu mancare pentru pasari, din cand in cand dadeau tarcoale ceva perusi frumosi si verzi de ti-era mai mare dragul sa ii asculti. E ceva in cantecul si felul lor de a vorbi ca parca undeva in departare auzeai valurile marii sau macar simteai o briza nitel sarata asta cu speranta ca in curand vei ajunge la malul marii si degetele tale se vor afunda in cel mai placut mod cu putinta  nisipul fin si cald si apa rece si spumoasa a marii!

      Cam asa sunt iesirile noastre cu aventuri in “lumea celor care nu cuvanta” si gust de vacanta.

      Ca de fiecare data inchei prin a va dori sa aveti ochi sa vedeti lumea din jurul vostru, nu cea pe care o visati o data pe an in nu stiu ce locuri exotice (nu ca nu ar fi si aia absolut minunata si muuuuult dorita), ci lumea care e mereu alaturi de voi, oriunde ati merge.

cu drag,

Anca M