Crampeie de viata

      De cate ori oare nu am fost intrebata daca mereu am o fire vesela si binevoitoare! Sau daca mereu imi ies lucrurile asa cum vreau (oare cum o fi asta?)

      Articolul de astazi este despre zile proaste, despre ploi si despre nereusite. Important este sa nu uitam ca suntem oameni, sa ne lasam permisiunea sa gresim si sa iertam. Si sa ne iertam si pe noi si pe cei din jurul noastru. (Si voi credeati ca este despre indragosteala, nu?)

      In societate trebuie sa fim persoane placute si binevoitoare. Asta nu inseamna ca putem mereu fi asa. Toti avem si zile proaste. Cu toate astea sunt de parere ca nu e rau sa avem si astfel de momente. Nu am mai invata nimic daca mereu ar fi totul roz si frumos. Unele zile sunt asa de dimineata si parca orice am face, totul merge prost. Curaj, vor trece.

      Toti avem si zile cu ploi. Si ce? Fara ploaie nu ar fi viata, adica e bun Soarele, dar e buna si ploaia. Uite asa invatam sa fim mai atenti cu noi si cu cei din jur.

      Toti avem proiecte care nu doar ca nu ne reusesc, dar si faptul ca ne gandim ca trebuie sa le facem ne frustreaza. Cum ar fi sa nu ai astfel de momente? Cred ca naspa! Cineva imi spunea de curand ca tot ce vede ca lucrez este foarte frumos si ca niciodata nu ar face ce fac eu. Dar, dragul meu cititor, daca ai sti cate ore de nereusite sunt in spatele unor proiecte reusite nu ti-ai mai face atatea griji si nu te-ai mai compara cu mine sau cu oricine altcineva din jurul tau.

      Din acelasi capitol cineva mi-a cerut sa ii arat proiecte nereusite :) Oooohhh vaaaaiiiii, dar cate nu am si din capitolul asta. Stiti totusi care este partea frumoasa cu astfel de proiecte? Sunt cele mai bune profesoare. Da, daaaa, proiectele alea care orice ai face nu vor frate sa iasa cum ai visat.

      Tin minte ca atunci cand am facut proiectul pe care il vedeti in acest articol eram maxim frustrata. Nu ca nu as fi cunoscut tehnica, dar daca starea mea nu era cea mai buna, pur si simplu nimic nu se lega. De cateva ori am vrut sa il arunc. Slava Domnului ca totusi nu am facut-o. Am continuat exact pe principiul "trust the process" si am zis ca in cel mai rau caz va fi clasat la "asa nu" - eram fix in momentul in care desenul meu arata asa:

      Ce am invatat din acest exercitiu? Sa am rabdare cu mine si sa accept ca nu mereu lucrurile ies cum as vrea chit ca totul este facut ca la carte. Si sa nu ma enervez ci sa ma detasez de faptul ca rezultatul nu va fi cel scontat ci va fi doar un exercitiu de invatare. Renuntarea asta este tare sanatoasa. Tinem cu dintii sa fim mereu in control ca uitam pur si simplu sa fim ancorati in prezent si in a trai clipa asa cum este.

      Finalitatea unui astfel de proiect a fost sa decupez parti care am considerat ca au iesit cat de cat interesante si sa fac semne de carte. Bucatile si mai mici le-am perforat in forma de inimoara ca mi s-a parut interasant. Uite asa am realizat ca timpul petrecut nu a fost irosit deloc, ci de fapt o lectie de care imi voi aduce aminte cu drag in viitor.

      Cu totii am auzit ca important este sa incerci chit ca nu reusesti mereu, dar uite ca adulti fiind cam uitam de asta. Si uitam sa fim blanzi cu noi (nu mai zic cu cei din jur) si ingaduitori. Si uitam ca singura persoana cu care ar trebui sa ne comparam este propria persoana. 

      Oare de ce uitam asa de usor ca si momentele proaste isi au si ele farmecul lor? Fara ele nu am mai sti sa apreciem cu adevarat ca suntem vii! Da, vii ( adicalea plini de suflu, nu doar umbre de viata).

      Am invatat ca nu trebuie sa fiu ca ceilalti ca sa ma bucur de ceea ce am. Si de avut aveeeeeem cu totii cate ceva de care sa fim multumitori, oricat de grea si neagra ar fi o zi sau de nereusita o incercare.

      Curaj, azi este prima zi din restul vietii noastre! Si poate ca nu e rau sa ne indragostim iar de frumos si de dor de viata!

cu drag,

Anca M