luni, 15 iulie 2013

Ganduri de seara

      Am gasit de curand cateva cuvinte alese care mi-au mers la suflet. Si mi-au mers la sulfet pentru simplul motiv ca le-am asociat cu bucuria de a experimenta o iesire la munte cu totul si cu totul aparte. Nu am gasit inca timp sa impart cu voi mai multe poze, dar pot macar sa va las crampeie din ceea ce ochii mei au vazut si din ceea ce m-a uimit cel mai mult : copaci - copaci crescuti in piatra de munte...mici sau mari, drepti sau intortocheati, sfiosi sau falnici, copaci cu radacini intr-atat de puternice incat te fac sa te gandesti cat de puternic trebuie sa fii in viata ca sa rezisti vanturilor care lovesc cu putere, dar in acelasi timp care te uimesc cu statornicia si cu daruirea lor.


Revin la cuvintele de care va spuneam mai devreme. Adaug o melodie care mi se pare a merge de minune cu vorbele de mai jos si va doresc lectura placuta.

+++

"Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.

Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.

Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.

Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace."
cu drag,
^.^ Anca M


Niciun comentariu: