Toate acestea sunt normale. Toate isi au rostul lor in viata. Iar daca pe noi ne-a apucat melancolia, apoi acesta e semnalul de alarma ca ar fi cazul sa iesim din capacea noastra si sa daruim. Un zambet, o vorba buna, o fapta buna, o imbratisare, orice este frumos si trainic.
Azi vorbeam cu cineva despre stele (cum am ajuns la aceasta discutie e o alta poveste, dar nu isi are locul aici). Am ramas uimita sa aflu ca sunt oameni (si poate nu putini) care au uitat sa se uite la stele. Care sa se bucure de aerul ala rece de seara si sa ridice ochii sus, spre ceruri, si sa priveasca ... luna. Sa descopere cu bucurie luceafarul de seara, sa se bucure de darul vietii si sa spuna si altora cat de frumoase sunt toate.
 |
| Ilon Wikland |
Oare am uitat ca noi am fost bucurie? Am fost copiii mamelor noastre si ale tatilor nostri, noi cei care stateam cu nasul lipit de geam si asteptam sa vina de la serviciu ( poate de la cine stie ce schimb, sau de la camp, sau de la birou, fiecare pe unde putea sa isi castige painea), sa ii vedem si sa le sarim in brate. Si fata lor se lumina cand ne vedeau. Si ne cuprindeau in brate. Si ne sarutau. Si impreuna povesteam ce aventuri am facut in ziua care a trecut. Ei ne spuneau ca au fost la munca (si cam aici se termina pledoaria lor) si noi le povesteam despre aventuri prin curte, pe maidan, cu prietenii pe care ni i-am facut in parc, la tara, sau in orice loc ne-am fi aflat, despre zmeie, despre casa constuite din frunze sau nisip sau pamant, sau surcele, despre colectiile de scoarte de copac, despre toti gandacii si paianjenii pe care i-am intalnit in ziua care tocmai a trecut sau pur si simplu despre cartile pe care le-am descoperit sau jucariile mai mult sau mai putin imaginare cu care ne-am jucat.
Oare se merita sa credem ca acel "am fost" e doar o amintire? Unii dintre noi, poate nu am avut o viata prea fericita, sau o copilarie prea luminoasa, sau poate ca cei dragi ai nostri deja au plecat dintre noi, dar cu toate acestea noi suntem aici, vii, plini de lumina si de putere de daruire, traind zi de zi clipa dupa clipa si construindu-ne viata pana cand si noua ne va veni randul sa lasam altora viata aceasta iar noi sa plecam spre alte meleaguri.
Noi suntem bucurie. Bucurie suntem si viata. Si avem puterea cu orice fapta buna pe care o facem catre cei din jurul nostru sa aducem macar o raza de soare in sufletele celor care au nevoie de ... oare dupa ce tanjeste omul cel mai mult ? ... daca nu dupa dragoste si comuniune.
Nu odata am auzit ca singuratatea si lipsa dragostei face mai multe victime decat ne-am putea imagina, victime in trupuri vii, dar moarte pe interior.
Orice zi e buna sa punem inceput bun. Daca ne apuca melancolia si plangerea de sine, mai bine am pune mana si ne-am uita in jur. Este multa durere si fizica, dar mai ales a sufletului. Orice zi e buna sa punem inceput bun faptelor bune. Seara aceasta o gasesc un motiv pe cinste pentru a incepe sa ne gandim mai mult la ceilalti, nu la cati bani scoatem din buzunar sa ii cheltuim in mall-uri si supermarket-uri, sa facem ratinguri de prima pagina de editoriale, ci la cum putem aduce o bucurie.
Pace - si - Bucurie
cu drag,
^.^ Anca M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu