Sper ca acest articol, scris dupa o perioada de liniste si de activitati intense, sa va gaseasca bine, sanatosi si plini de viata. Doar vine primavara...Nu inca, dar acusi.
Am descoperit de curand o minunatie de cuvant. Yeap, o sa ziceti ca poate nu cititi bine, dar credeti-ma ca cititi cat se poate de bine. Am gasit un cuvant. Un cuvant plin de poveste. De ce? Pai nu se poate sa nu fi vazut vreodata un opait (caci asta e cuvantul) si sa nu va fi starnit imaginatia cu fel de fel de povesti.
Mi-am zis ca e pacat sa las asa cuvant sa umble asa ba ici, ba dincolo, asa ca i-am facut si eu un culcus pictat in lemn
sa se odihnesca ori de cate ori vrea, pe o ramura de brad sau pe o masa atunci cand eu sau tu, cititorule, vom aprinde o candeluta :)
Dragul meu cititor, tu care ai asa culcus de pret in casa, aprinde o luminita sa vezi opaitul de altadata povestindu-ti cate in luna si in stele si tesandu-ti visele cu ochii. Si desi forma nu mai e aceeasi, efectul e pe masura dragostei pe care o imparti cu ceilalti.
cu drag,
Anca M ^.^
6 comentarii:
Doamne Anca...ma coplesesti...ma simt din nou copil cand iti citesc gandurile! Bravo,bravo tie,fetita!Te imbratisez!:*
Ce frumos povestești !!!
Draga mea Ramona, esti tu om minunat :) Stiam eu cui sa trimit povestea opaitului :) Cu prima ocazie o sa te iau in brate pentru bucuria pe care mi-ai facut-o azi.
Draga mea Ioana, tare ma bucur ca iti palace povestea. Ma gandeam ca doar sa va arat ce am lucrat, ar fi prea simplu :)))) Asa a iesit aceasta poveste. Te mai astept cu drag pe aici, eu la tine vin ori de cate ori pui ceva nou. E minunat blogul tau.
o, ce poveste minunată ! m-ai plimbat prin lumea minunată a copilăriei imaginându-mi traseul opaiţului fermecat !!!
opaiţul aparţine unei lumi ce s-a dus de pe la multă lume... doar prin casele aflate sus pe dealuri şi pe munte - neelectrificate încă - mai putem găsi opaiţul fermecat !!!
felicitări pentru poveste!!!
pupic !
draga mea Prietena-Japoneza, mare bucurie mi-ai facut prin faptul ca si tu la randu-ti ai facut parte din poveste. E minunat sa poti copilari, om mare fiind. Si sincer chiar cred (si stiu, caci toti povestitorii stiu) ca acel opait inca mai exista, chiar si in Bucuresti. :)))
Trimiteți un comentariu