Continuând versurile de acum două zile, vă redau câteva rânduri scrise de o femeie remarcabilă, îmbiindu-vă să căutați lucruri frumoase, să le cititi și să luați tot nectarul atât de dulce sufletelor voastre :
Oare nu astfel se înfățișează și tabloul vieții multora dintre noi? Oare nu cumva zac și rugăciunile noastre și talanții noștri adânc îngropați în brazdele inimii? Săvârșim noi, oare, tot binele de care suntem în stare? Sunt oare viețile noastre pe atât de minunate pe cât ar putea să fie cu adevărat? Suntem,oare, pe atât de buni cu cei din jur pe cât ne stă în putință? Îi ajutăm, ne gândim la ei, îi sprijinim așa cum s-ar cuveni?
Mi-aș dori să avem mai mult din puterea florilor, din dăruirea lor gingașă și necondiționată, și din curajul de a înfrânge tăria pământului, a zăpezii, a arsiței și să trăim fiecare zi cu mulțumire și îngăduință față de cei din jur. cred că astăzi este o zi bună să punem început nou vietii noastre.
cu drag,
Anca M ^.^
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu